Andressa

Stiti cum e cand ai atatea emotii incat ai impresia ca esti intr-o cadere continua si iti tii respiratia sperand sa aterizezi intreg? Cand iti amortesc un pic mainile si picioarele si nu mai auzi decat propria inima cum bate?

Ultima oara cand am simtit atata adrenalina a fost acum 2 ani si ceva. Mi-am urmat instinctul si am strigat “Geronimo!” M-am intalnit prima oara cu un tip despre care stiam foarte putine lucruri, dar care, aveam senzatia, urma sa imi schimbe viata.

M-am pregatit pentru asta de dimineata, mi-am aranjat parul si m-am machiat asa cum cred eu ca imi sta bine si mi-am pus tricoul preferat, unul uzat, de un portocaliu incert, cel in care cred ca arat special (desi ar fi trebuit sa ajunga carpa de vase, si acum sta pe umeras, la loc de cinste, pentru ca pot sa mi-l pun oricand si imediat am impresia ca am superputeri!). Mi-am pus peste tricou inca 3 straturi de haine pentru ca era frig si pentru ca asa imi place mie sa ma imbrac, remember? M-am pregatit pentru asta de dimineata si m-am dus… la serviciu. Mai aveam de asteptat. Toata ziua m-am gandit la asta si incercam sa clipesc rar ca sa mai ramana ceva fard pe la ochi! )

O mie de ganduri mi s-au amestecat in cap in seara aceea si atat de preocupata eram ca nici nu mi s-a mai parut frig. Si nici foame nu mi-a fost. A fost ca si cum m-as fi aruncat din avion si dupa un lung drum prin curentii de aer rece mi s-ar fi deschis parasuta si as fi plutit lin pana la un mare X, locul in care trebuia sa ajung. Poate daca as fi sarit cu parasuta vreodata, probabil as fi zis ca ala e cel mai intens moment pe care l-am trait, dar cum n-am avut ocazia, this is the closest thing to it.

Care sunt momentele intense care ti-au facut tie viata mai frumoasa? Daca le povestesti, poti castiga 10 camere foto si 200 de pachete de cafea. Premiile sunt puse la bataie de Jacobs cu ocazia lansarii unui nou produs:  Jacobs Kronung Intense. Gust mai intens, aroma mai puternica. Intrati pe site-ul Momente Intense ca sa aflati mai multe despre produs, ca sa stati de vorba la o cafea in cooffeechat si ca sa va inscrieti in concurs. Sa traiti… intens!

Cand lumina de afara patrunde incet in camera, cand fosnetul copacilor se amesteca un pic cu zgomotul strazii, atunci dorm si totusi nu dorm, visez si totusi nu visez. Atunci am cele mai rele cosmaruri. Sau ganduri.

Nu stiu daca se mai intampla cuiva, nu stiu daca e normal sau daca sunt complet nebuna, dar iata ce mi se intampla.

De vreo doi ani, dimineata, numai dimineata, cand somnul nu mai e adanc, dar cred ca e inca somn pentru ca nu ma pot trezi si ridica din pat, pur si simplu, ma gandesc la cele mai urate lucruri posibile. Sunt prizoniera lor. Inainte sa ma trezesc eu, se trezesc la viata temerile, angoasele, imaginile pe care le indepartez ziua scuturandu-mi capul, schimband subiectul sau programul. Nu vi le pot impartasi pentru ca, no offence, dar nu prea va cunosc (pe toti) si, daca v-as spune, mi-as cere bani pe sedinta, ca psihologii.

Dar pot spune macar atat: sunt ganduri atat de neplacute incat pana la urma trebuie sa ma ridic din pat. E vorba de fix acele chestii pe care, cand sunt treaza, refuz sa le cred, sa le gandesc, sa le vizualizez. Rational, imi spun ca nu e o idee buna sa ma torturez. Dar ma tortureaza ele, totusi, cand sunt complet lipsita de aparare. Senzatia de nebunie temporara trece cand ma dezmeticesc si redevin stapana pe propria-mi minte. Pana in dimineata urmatoare.

S-a intamplat ca zilnic sa ma trezesc agitata, de parca tocmai evadasem dintr-o inchisoare de maxima securitate unde eram tinuta pe nedrept. eram atat de obosita. Ma trezeam zilnic imediat dupa rasarit… Acum sunt libera, ca sa zic asa. Nu m-am mai trezit demult astfel. Nu stiu de ce, nu am reusit sa inteleg mecanismul prin care gandurile negre vin sau pleaca din somnul meu. Totusi, o data am reusit sa scap de ele vorbind mult, mult, mult de tot despre ele. Le-am exorcizat. Cred. I am my worst enemy.

Am inceput o noua relatie. Ne cunoastem demult, dar abia de cateva luni s-a legat ceva special. Suntem inca la inceput, ne sunam tot timpul, ne dam o mie de mesaje, iesim la restaurante, cofetarii si ne povestim totul. Stiu ce face in fiecare secunda si avem planuri pentru azi, pentru maine, pentru vara…

Nu e un tip, e o tipa. Si nu e ceva, romantic, e doar o prietenie. Dar tocmai asta e smecheria: iubiti/iubite mai gasesti , dar un prieten/o prietena buna, mult mai greu. Potrivirea e o… alchimie.

In zilele noastre, oamenii au uitat ce inseamna a fi prieten. O fi din lipsa de timp, de bani… Nu stiu, dar oamenii nu mai stiu sa fie prieteni. Pentru ca nu e suficient sa bei o bere cu cineva si sa vorbesti despre stirea zilei. Trebuie sa dai telefoane doar asa, de verificare, sa asculti cand celalalt e suparat, sa ai secrete si chiar un limbaj secret, expresii la care numai voi stiti de ce radeti.

Sa fie clar, nu e vorba de prima mea prietena si nici de singura, numai ca ma vad mai rar cu vechile prietene. S-a dus pasiunea! Avem treaba, ne uitam mereu la ceas si acum stim ca si daca nu ne vedem un an de zile, cand ne vom revedea vom avea inca ce sa ne spunem, iar daca ne sunam in mijlocul noptii stim ca vom auzi o voce prietenoasa la celalalt capat al firului. Numai ca mai ai nevoie si de sesiuni de cumparaturi din cand in cand, de sms-uri amuzante in mijlocul zilei si de o prajitura sambata. Ca fetele!

Stiu ca scriu mai rar ca Dragos sau Catalin si mai putin personal decat Manafu – no offence, Cristi, dar cat de multe ne impartasesti despre parenting sau tristetile tale? – dar asta nu inseamna ca nu ma preocupa in continuare fascinanta lumea e blogurilor.

Miruna spunea intr-un post o chestie dintr-un studiu: ca oamenii se poarta cu oamenii la fel cum se poarta cu brandurile. “Exista persoane stabile, care pur si simplu stick to a lipstick or perfume for a lifetime, sau persoane care trec precum o albinuta de la un parfum la altul” , zicea ea. Cred ca am citit si eu chestia asta in facultate, cand citeam tot felul de lucruri legate de publicitate care probabil nu-mi vor folosi niciodata. Dar nu stiu unde am citit asta (si nu trisez cautang pe google!), asa ca in loc sa citez studiul, o citez pe Miruna!

Eu urmaresc cu interes relatia oamenilor cu linkurile. Astfel, am observat ca sunt oameni care raman fideli unui blogroll si defileaza cu mandrie cu el, ca si cum ar fi un drapel, iar altii care baga si scot linkuri din blogroll-ul mai ceva ca un pornostar care incearca sa bata un record mondial.

Si uite asa am ajuns eu sa-mi reevaluez propriile link-uri si sa imi aduc aminte cine si de ce a ajuns acolo. De exemplu, poate parea ciudat, dar ma incapatanez sa nu sterg linkul la un blog care pe mine ma facea sa inteleg mai bine barbatii, chiar daca blogul nu mai exista de ani de zile sau poate exista in continuare, dar numai pentru ochii unor posesori de parola. E vorba de SoWhat. O femeie care scria asa cum as fi vrut eu sa fiu cand urma sa ma fac mare, acum 5 ani. Niciodata nu am stiut cine e, nu am cunoscut-o personal si nu i-am stiut numele, desi pe majoritatea celorlalti bloggeri i-am intalnit. Iar faptul ca ea era atat de misterioasa ma facea foarte curioasa si am ajuns sa am o relatie extrem de personala cu blogul ei. Simteam ca scrie pentru mine. Si tocmai de aceea va avea intotdeauna un loc special in inima mea si… in blogroll-ul meu.

(S0, if you’re reading this, SoWhat, know that I miss you! )

La fel au si Patric, Tina (desi si-a “resetat” blogul/blogurile de n ori, Miss Perfectly Imperfect “Acest blog este deschis doar cititorilor invitaţi” ramane pentru mine Pefectly Perfect Blogger), Boo, Lulutza (din nou, acest blog este deschis doar cititorilor invitaţi), Irene, Catalin, Antiblogu‘ (s-a mutat la…)Lekktor si multi altii care m-au schimbat un pic.

Si ma amuz la gandul ca unii m-au rugat candva sa ii trec in blogroll ca sa ii ajut sa devina cunoscuti, ca si cum blogrollul meu nu ar fi fost decat o lista!, iar astazi nu ca nu mai au link catre blogul meu, dar nu mai recunosc nici un nume din lista lor.

Lumea se schimba. Dar, chiar daca nu mai scrieti, va inchideti sau va resetati blogurile, I will always “link” you. :-*

Este bine cunoscută colecţia de tricouri „Tssshirt by Andreea Raicu“, inscripţionate cu sloganuri, unele dintre ele concepute chiar de Andreea: „I’m good in bed, I could sleep all day“ (Sunt bun(ă) în pat, aş putea dormi toată ziua – n.r.) sau „Out of mind, back in 5 minutes“ (creat special pentru Tudor Chirilă).

Îi mai sugerez următoarele variante:

Libertatea, 27 Iunie, Sonia Trifan: Dacă aş câştiga la Loto le-aş îndeplini prietenilor mei câte-o dorinţă.

Libertatea, 24 Iunie, Sonia Trifan: “Doar iubitul şi ginecologul meu ştiu ce am sub fustă”.

Libertatea, tot 24 Iunie, Sonia Trifan o îmbracă pe Sânziana Buruiană.

Libertatea, 12 Iunie, Sonia Trifan sare la gâtul fostei Zâne a Surprizelor: “Andreea Marin să stea în banca ei”.

Si, preferatul meu: Libertatea, 15 Aprilie, Sonia Trifan are sânii fermi şi obraznici datorită laptelui de măgăriţă.

Cancan, 7 Iunie, Scandal între “Pupezele lui Bahmu” şi Sonia Trifan! Vezi aici ce au de împărţit!

Cancan, 7 Mai, Pofta de vedeta. “Am pofta sa ma reintorc in Chile. Mi-a placut mult in aceasta tara” Sonia Trifan.

Cancan, 5 mai, Sonia a luat 9 la disertatie (sic!)

I think I made my point…

Băi, fraţilor, băi oameni buni, băi, nene, cine este Sonia Trifan?!

Colac peste pupăză, ce vorbă potrivită!, când eram cu niște prieteni în oraș, acum câteva zile, cineva a zis: ”Uite-o pe Sonia Trifan!” Moment în care am vrut s-o iau de guler (deși era în maiou) și să o întreb: ”Cine ești tu, Sonia Trifan?!”

Aproape zilnic citesc în ziare despre peripeţiile acestei femei despre care nu ştiu nimic, dar deduc din titlurile de mai sus că e o bună cunoscătoare a remediilor naturiste și că are în buzunar o diplomă de masterat, God knows în ce domeniu… Pot doar să îmi imaginez că e vorba de Drept sau Jurnalism! Şi, culmea, o pune la punct pe Andreea Marin, ceea ce sigur i-a zguduit karma doamnei Banică Junior.

Ca-ntr-o poezie, numele Soniei Trifan rimează cu al Doriei Ivan, o altă ilustră necunoscută care face ziarele să vuiască mai ceva ca afurisitele de vuvuzele…

Spicuim!

Libertatea, 27 mai, Doria Ivan: “Sunt o vacă!”

Libertatea, 23 mai, Poveştile de viaţă ale Doria Ivan (sic): “Dacă îmi su.. p…, te angajez”

Libertatea, 13 mai, Doria Ivan a mers la cel mai chipeş ginecolog fără chiloţi pe ea!

… I rest my case.

Aş vrea să le urez prietenilor mei “căsoaie de piatră”, că de apartamente mici ne-am săturat cu toţii!

Lucian şi Laura şi i-au adunat pe cei dragi şi şi-au jurat dragoste eternă. Ei nu sunt “just married”, ci “finally married” – aşa a zis mireasa!

Se ştiu de o grămadă de timp, se iubesc de o grămadă de timp şi vor trăi happily ever after, I’m sure.

Şi-au dorit ca maşina cu care se deplasează la Biserică şi la restaurant să fie un Fiat 500 alb şi n-au găsit de închiriat. Aşa ca le-am cerut ajutorul celor de la Autoitalia, curajoşii care mi-au lăsat pe mână un fieţel acum doi ani. Aş vrea să îi mulţumesc Iuliei de la Autoitalia pentru că, după cum vedeţi în pozele de mai jos, dorinţa li s-a împlinit! (chiar dacă maşina n-a fost albă până la urmă.) May the good karma come around!

Puternic, destept, gelos.

Dacă mi se permit patru cuvinte atunci: puternic, deştept, foarte gelos!

Leapsa de la aduz. Iubitul tău în trei cuvinte. Dau şi eu mai departe la Inozza şi Sana.

Acum două seri, la “Poveştiri de noapte”, m-am emoţionat atât de tare încât a trebuit să mai beau o gură de bere, să îmi revin.

Se făcea că Raluca Turcan se dădea la sală (World Class din ce părea în imagini, adică se vedea un logo în spate parcă) şi ne povestea cum îşi menţine silueta şi cum o afectează criza. Ne spunea că mănăncă o singură dată pe zi, de kiki, nu de sărăcie, şi că ea şi soţul ei sunt extrem de agitaţi la gândul că rămând fără 25% din salarii.

În timp ce vedeam imagini cu doamna Turcan înfometată, nu-i aşa, de dragul siluetei, cărând o poşetă Chanel şi o geantă Burberry, ea spune aşa (am parafrazat):

“Trăiesc din veniturile de parlamentar. O să ni se taie salariile de 25% şi cel mai rău mă doare că şi angajaţilor mei li se taie din salarii. Aţi atins un subiect despre care oamenii politici când vorbesc sunt consideraţi ipocriţi. Eu şi soţul meu chiar ne facem serios calcule ca să facem faţă noului buget. Avem rată la bancă… Ne.am gândit chiar la o reducere drastică, inclusiv a bunurilor pe care noi le avem.”

Şi eu credeam că mie mi-e greu! Săracii soţi Turcan, sunt foarte impresionată de situaţia lor. Cred ca Raluca va ajunge să mănănce o dată la două zile, economisind astfel de două ori: renunţă la abonamentul la sală şi cheltuieşte mai puţin pe salate. Şi dacă nici aşa nu se descurcă, poate face comerţ la negru cu brânză de la Sibiu: poate aduce telemeaua în geanta Burberry!

Astăzi am citit că şi Elenei Udrea i-a ajuns cuţitul la os. Elena Udrea are insomnii din cauza ratelor. Are şi ea un credit, ca tot românul, de 3 milioane de euro.

“Am luat creditul pentru achiziţionarea unui teren din Capitală. Din cauza crizei, am renunţat la proiectul imobiliar pe care doream să-l demarez. Nu pot să dorm noaptea şi mă gândesc tot timpul cum să plătesc împrumutul,”

Soţul ei trebuie să vândă hotelurile. Ce să vă spun, situaţia e albastră. Eu zic să facă un teledon la Naşul, pe B1 TV. Poate se îndură cineva de ei, că o să ajungă să doarmă în stradă!

Criza asta, domne’, ne tâmpeşte pe toţi!