Cea mai bună decizie din viața mea

Să aleg Facultatea de Jurnalism.

Să mă angajez.

Să mă mărit.

Să fac un copil.

Să îmi dau demisia.

Să îmi deschid firma mea.

Să divorțez.

Să încep să urc pe munte.

Să învăț să schiez.

Să mă apuc de fitness.

Care o fi fost cea mai bună decizia luată în viața mea până acum? Toate, într-un fel. Una singură dintre ele, nu. La momentul lor, fiecare a fost o decizie excelentă care mi-a schimbat viața mult, în bine.

Recent am mai pus una pe listă:

Să mă înscriu la MBA. 

Duminică am adormit la ora 21:00. Cu greu am stat trează atât, aș fi tras obloanele de la ora 20, dar am tras de mine. După o săptămână plină, cu muncă și trezit devreme ca să duc copilul la școală, plus o vizită la dentist pentru un implant dentar care mi-a dat dureri și neplăceri, am încheiat voios cu un curs intens de 3 zile de Finance. Vineri de la 14 la 21, sâmbătă și duminică de la 9:00 la 16:00. Plus alte activități. Șah mat! Ruptă de oboseală, am dormit 12 ore. Dar nu mă plâng. Am fost și sunt foarte, foarte fericită.

Aveam nevoie să ies din rutina mea. Și, Doamne!, cât îmi place rutina mea!! Am suferit când am schimbat espressorul după 10 ani, înțelegeți? Butonul ăla, timpul de preparare, gustul cafelei. LE ȘTIAM PE DE ROST. NU VOIAM SĂ SE SCHIMBE NIMIC. Îmi place când lucrurile sunt previzibile, creierul meu nu trebuie să facă niciun efort, sunt pe pilot automat 99%! Dar pentru că s-a stricat, am luat alt model acum un an și încă încerc să îl accept! 😀 Sper să reușesc să mă împrietenesc cu el înainte să fie nevoie să iau altul. Revenind la ale noastre, schimbarea m-a zguduit, dar este un lucru bun. Ajungeam la balamuc prea devreme altfel.

MBA-ul m-a resetat: weekendurile arată altfel. Zilele, în general arată altfel. Nu trece una în care să nu aloc măcar o oră studiului, temelor. Până acum, pare soluția câștigătoare. Nu se adună un volum imens de muncă într-un timp scurt, un lucru care m-ar speria și m-ar stresa îngrozitor. Dozez. În zilele în care am chef și mă simt inspirată, mă apuc de temă fără ezitare. Încerc să amân orice se poate amâna.

Mi-am dat seama că terapia de șoc funcționează. Un duș rece de care aveam nevoie: când știi că ai deadline-uri te mobilizezi. Găsești timp, resurse. Citesc cărți senzaționale pe care nu le-aș fi citit niciodată, mă gândesc la lucruri în mod diferit.

Timpul are alte valențe. Acum o lună am stat în școală în total vreo 20 de ore (nu vă speriați, nu e vorba doar de curs, ci și de o mică petrecere), nu am simțit că a fost un weekend pierdut, ci unul câștigat.

Oamenii contează. Pe măsură ce ne cunoaștem și ne descoperim, mă simt ca acasă. M-a surprins ce sete de apartenență am, după atâția ani de când am părăsit echipa din ProTV, lucrat remote, schimbat mereu proiectele, clienții. Nu ai timp să te atașezi. Acum parcă am ieșit iarăși la joacă, alături de alți copii, și facem o cazemată. Fix așa mă simt.

Începusem cu stângul. Primul curs m-a zguduit: eram printre necunoscuți, ascultam despre un subiect care mi-era complet străin (Accounting), greu de înțeles, eram obosită. Nu reușeam să îmi imaginez finalul fericit. „Ce caut eu aici?” a fost singura întrebare care m-a bântuit. „O mare greșeală, asta am făcut.” – mă gândeam. Aveam de gând să scriu pe blog după fiecare curs, să vă povestesc, dar eram prea deznădăjduită, nu puteam să vă spulber orice dorință de a începe ceva nou cu pesimismul meu. Am zis să iau fiecare zi așa cum este, să mă chinuiesc, să cer ajutor. Acum am cu totul altă viziune. Am fost la ski, ceea ce așteptam din sezonul trecut, și sunt surprinsă să constat că așteptam cu nerăbdare să merg la următorul curs, să mă revăd cu colegii.

Sunt obosită, dar și super, super, super încântată.

Cred că a început transformarea. 🙂