Bijuteriile mele, declarații fără cuvinte despre ce simt, ce cred, ce vreau

În fiecare dimineață, când mă pregătesc să încep ziua, am un ritual: aleg bijuteriile pe care să le port. Poate că port niște pantaloni scămoșați, dar cerceii sunt un statement. Nu sunt dintre cele care au sertare întregi pline de diamante sau bijuterii valoroase, dar am câteva piese care au o semnificație specială pentru mine. Chiar dacă sunt simple sau chiar banale pentru cineva din afară, pentru mine, acestea sunt amintiri vii sau declarații puternice despre ceva ce am trăit.

De exemplu, un lanț de aur pe care l-am primit de la nașa mea, cu care nu am avut o relație foarte apropiată, dar mi-a lăsat o impresie puternică. Am scris despre ea cândva: era medic și mereu mirosea a Chanel no. 5. La fel de specială este brățara primită de la mama mea, care mi-a fost dată într-o zi obișnuită, fără niciun motiv anume. Sau bijuteriile primite de-a lungul timpului de la prietenul meu. Este arhitect și nu ar trebuie să mă surprindă că alege cele mai frumoase și interesante piese. La fel de valoroase pentru mine sunt ce am ales singură, pentru mine, cercei mari sau un inel cu perlă. Sau cerceii copilăroși, cu pisici, primiți de la Miruna de ziua mea.

Bijuteriile, pentru mine, nu sunt doar accesorii. Sunt amintiri, emoții și povești. Mi-am dat seama că, de multe ori, când aleg să port o anumită bijuterie, o fac pentru că simt nevoia să mă conectez cu amintirea sau sentimentul pe care îl reprezintă acea piesă în acea zi. Poate sună ciudat, dar acestea sunt micile mele ancore într-o viață agitată, în care uneori simt că mă pierd printre toate responsabilitățile și dorințele.

M-am gândit să scriu despre acest subiect după ce, într-o zi în care simțeam că mă scufund, deși nu eram în piscină, ci la birou, am ales început să mă joc cu perla imensă pe care o purtam la gât, un pandantiv care a devenit talisman. Mi-a plăcut să mă las distrasă de frumusețea perlei, să fac o pauză de respirație într-un moment dificil. Dar nu doar tactil sau vizual eu ele putere, ci mai ales prin ceea ce ne amintesc.

Nu cred că o bijuterie te face o persoană mai respectabilă sau că te poate face să te simți mai puternică. Dar cred cu tărie că emoțiile și amintirile legate de acea bijuterie te pot ajuta să îți aduni forțele, să dai tot ce poți când este important.

Departe de mine gândul că prin accesorii transmitem în exterior mesaje despre statutul și valoarea noastră. Spre interior avem nevoie să transmitem mesaje, să nu uităm ce este cu adevărat important.

Fotografii: Daniel Udrescu