Am prins aripi

Am o perioadă bună. Simt că totul se leagă. Că, după multă ceață, am claritate.

Eu fac PR de ceva timp, dar mi-am cam dorit să fac asta part-time. Eram atât de obosită după anii de televiziune live! Și nu eram sigură pe mine, pe ce știu și pot. Cred că sunt gata să îmi încordez mușchii.

Echipa unei companii cu care am început să lucrez mi-a transmis: Mulțumim pentru că, deși nu aveam încă un contract semnat, nici măcar nu avusesem o discuție despre bani, de fapt, ai sărit să ne ajuți cu tot ce era urgent și te-ai implicat 100%, de parcă făceai parte din echipă dintotdeauna.

Au mai fost 2 clienți care, tot în perioada asta, mi-au spus cam același lucru: că apreciază că am făcut mai mult decât era cazul, fără să dau impresia că e o tranzacție limitată, fără să pun banii pe primul plan. Că i-am ajutat cu adevărat să își crească afacerea și am fost sinceră și total implicată.

Mult timp am crezut că este un defect al meu, că mă implic mult și nu ”vând”, un mod naiv și imatur de a pune problema, dar nu am vrut să corectez, ci am sperat mereu să găsesc partenerii care să caute exact asta, să aprecieze dedicarea mea.

Uneori mă minunez de ce fac și am făcut, având în vedere de la ce mentalitate am plecat: „fă o facultate, angajează-te, ia-ți un apartament de 2 camere și fă-ți vacanțele aproape de casă.” Știți ce greu mi-a fost să ies din scenariul ăsta când aveam peste 30 de ani și deja un copil? Ce greu mi-a fost să-mi spun și să mă cred: „Ai niște abilități, o să reușești: vezi tu cum!” când toată lumea în jurul meu era în filmul ăla cu all-inclusive în Turcia? Născută în ’84, eu am crezut cu toată ființa că a fi patron înseamnă să fi avut părinți în Securitate, care ți-au dat un „start bun în viață.” Numai asta vedeam în jur. Singurul mod în care puteam să o duc bine, cât de cât, era să fiu bună la școală și să muncesc enorm de mult, mult mai mult decât alții, suspusă la locul meu de muncă. Să depășesc așteptările. Mi-a luat câțiva ani să nu mai adorm cu gândul că am fost o idioată că mi-am dat demisia după aproape 10 ani în televiziune, ca să o iau de la capăt într-un alt domeniu, fără niciun ajutor din exterior.

Și cum nu este suficient să fii dedicat, că degeaba ești bun la suflet dacă ești prost, să o spunem fără ocolișuri, simt efectul ultimilor doi ani abia acum, de parcă m-aș fi trezit dintr-un vis. Am stat cu nasul în cărți, prezentări, eseuri și business case-uri și m-am târât de la o săptămână la alta printre responsabilități și nu am avut timp să interiorizez efectul efortului.

Ca și cum aș fi ajuns sfârșită de oboseală, după o drumeție de o zi, pe vârful muntelui, privesc în jos și nu îmi vine să cred ce distanță am străbătut. Oamenii pe care i-am cunoscut, efortul de a lucra cu oameni diferiți de mine, disconfortul de a mă adapta altor stiluri și de a vedea valoarea din spatele aparențelor, informațiile care mi-au contrazis credințe profunde sau mi-au dat răspunsuri pe care nici nu știam că le căutam, totul a fost un proces foarte concentrat și epuizant. Ca și cum aș fi trăit 4 vieți într-una, a fost o expunere la informații și experiențe care m-au ajutat să fac un salt. Asta îmi și doream și mă bucur că am investit energie, timp și bani în program.

Pe lângă MBA-ul pe care aproape l-am încheiat, sunt fericită că am găsit dragostea. Nu recent, ci acum 6 ani, dar acum chiar cred ce spun. Dragoste de-o zi sau de-un an mai găsim, dar mai rar un om lângă care te simți „acasă” în fiecare zi, după 6 ani. Mi-a zis de mai multe ori, dar ultima dată chiar am ascultat, că mă iubește și pentru că sunt „bună la suflet”, că vreau să ajut pe toată lumea („mama răniților”), că nu fac rău intenționat. Și m-am emoționat, pentru că mă vede așa de frumoasă și pentru că mă cunoaște cu adevărat. Chiar vreau să ajut, mai mult decât orice altceva. Ca femeie de aproape 40 de ani nu vreau să aud că sunt frumoasă, cu toții ne veștejim, vreau să aud că sunt un OM bun. Și am găsit un om cu care am ce vorbi în fiecare zi, care mă face să râd, care duce în spate 3 perechi de schiuri și încă mai are chef să glumească, un om care a învățat-o pe fii-mea să facă roata și să stea în mâini, să meargă pe bicicletă și să schieze, un om care pune muzică și dansează în timp ce gătește în weekend. Și ne facem vacanțele sărind din tren în tren, cu cortul sau cu rucsacul în spate, nu doar la 5 stele și niciodată la all-inclusive. Și e foarte, foarte deștept. Sincer, eu nu am crezut că asemenea bărbați există în realitate. Poate că și el este norocos că îl văd cu toate calitățile lui și nu uit niciodată cât este de minunat. 🙂

Fără el în viața mea, nu m-aș fi înscris la un MBA, pentru că știam ce presiune pune pe cuplu. Dar cu el am știut că pot trece prin orice. 2 weekenduri pe lună mă duc la cursuri, în multe seri lucrez sau scriu la assignments, am videocalls cu colegii cu care lucrez la teme de grup, iar in general sunt cam stoarsă de energie. Dar el coboară pe munte cu bicicleta în sâmbetele însorite, joacă tenis, face cumpărături și gătește osso bucco, tunde gazonul sau lucrează și el, fără să mă facă să mă simt vinovată. Pentru că o să termin programul, avem planuri pentru următoarele 100 de weekenduri! 🙂

Recent am cunoscut o puștoaică și o ajut cu pregătirea la facultate. Putem spune „meditații”, dar cred că este mult prea mult. Îi dau tot felul de recomandări și indicații de la distanță. M-a abordat pe Instagram. Evident că nu îi iau bani, avem niște conversații, îi dau feedback, atât. Ce îmi iese la treaba asta? O energie greu de descris, sentimentul acela că ajuți pe cineva care chiar are nevoie, că faci un bine. Mă hrănesc cu asta de parcă este oxigen. Dacă experiența asta iese cum trebuie până la capăt, din toamnă lansez un program! 😀 Îi voi spune Mama Răniților!

Am o perioadă în care văd clar cine sunt și ce vreau. Știu că am nevoie de un anumit tip de energie și pasiune în jurul meu: mă refer la oamenii cu care lucrez și colaborez, dar mai ales la clienți.

Cei care apreciază ce am de dăruit și alături de care mă simt și eu împlinită. Și cred că anul ăsta este anul în care ne găsim mai ușor unii pe alții.

Parcă am prins aripi.