Cum mi-am pierdut (și mi-am recuperat după o săptămînă) telefonul

06.02.2023

Cînd nu ai telefon, nu poți să anunți oamenii că nu ai telefon, și, mi-am dat seama cu această ocazie, nici nu poți să îți comanzi un telefon nou pentru că nu poți confirma plata online fără telefon! De fapt, ca-n melodie: pierdut buletin, nu mai știu de unde vin, nu mai știu cine sunt și de cînd sunt pe Pîmînt. Buletinul îl refaci, dar cîte avem pe telefon…

A fost un weekend perfect pentru schi la Sinaia, cu zăpadă bună, cu soare, cu foarte puțin vînt. Cu o cartelă pentru intervalul 13-17 în buzunar, 3 straturi de haine pe sub geacă și chef de vîj-vîj pe pîrtie, m-am distrat excelent și sîmbătă, și duminică. Numai că, ups, duminică, după o mică pauză de vin fiert la Apres-Ski Panoramic și o urcare cu telescaunul nou, chiar cînd am ajuns la Cabana Miorița, pe la ora 15, mi-am dat seama că nu mai aveam telefonul la mine. Uitasem să îmi închid fermoarul la buzunar… Să fi căzut pe un puf la Panoramic cînd mă bucuram de soare? Să fi căzut în zăpadă, pur și simplu, pe traseu, sau poate pe banchetă, în telescaun? Mi-am anunțat prietenii, eram 6 în total. A început căutarea: domnișoara de la Cabana Miorița m-a pus în legătură cu cei de la Panoramic care, foarte amabili, jos pălăria, au căutat intens telefonul în timp ce noi tot sunam pe el ca să îl audă cineva. Au și oprit muzica, dar nu părea să fie acolo. Am coborît pe Drumul de Vară, că altceva nu aveam de făcut, am mai băut un prosecco, și am tot sunat după ora 17, tot sperînd să răspundă la un moment dat cineva care l-a găsit. Din moment ce nu răspundea nimeni, mi-am imaginat că a căzut în zăpadă. Cine să răspundă, ursul?!

Înainte să mă compătimiți pentru pierdere, apreciez!, dar vreau să clarific un lucru: era un telefon ieftin și spart care m-a servit impecabil vreo 2 ani și jumătate. Și-a trăit viața și și-a meritat fiecare bănuț. Un Motorola pe care l-am luat după ce am avut în posesie 2 modele Huawei pe care le-am spart de le strîngeai cu mătura de pe jos. Știam că nu sunt eu om de telefon scump. Telefonul pierdut avea o mare calitate: mă ținea bateria vreo 48 de ore. Drept dovadă, deși a căzut în zăpadă cînd mai avea baterie cam 50-60%, a continuat să sune. Nu s-a închis, și azi dimineață încă suna! Greu nu m-am îndreptat spre același telefon, zău, doar că meseria îmi cere totuși un device care face poze mai bune, recunosc.

N-am putut să nu mă întreb cînd mi-am pierdut ultima oară telefonul. Știu precis! Eram în august 2008 și mă întorceam pe la 5 dimineața de la o nuntă în Tîrgu Jiu. Ați ghicit sau nu, era nunta soților Măruță! Mai multe taxiuri așteptau în fața cortului imens în care avea loc petrecerea știind că vor prinde curse. După mai multe cocktailuri și semi-adormită, am luat un taxi și am cerut să mă lase la hotelul la care stăteam. Eram cu prietenul meu. Mi-a căzut din geantă telefonul – un LG cu clapetă, la vremea aia era destul de cool! – și n-am putut să îl recuperez pentru că nu știam cu ce taxi mersesem, de la ce firmă era… Am sunat pe numărul meu și omul nu a răspuns, ci a închis telefonul. Aia a fost.

Pe la 19, mă pregăteam să plec din Sinaia spre București și am zis să comand un telefon pe eMAG, că știam că au telefoane pe stoc, urma oricum să îmi cumpăr unul, îmi pusesem în Favorite. Aveam laptopul cu mine. Doar că, stai așa, cum să comand și să plătesc cu cardul din moment ce nu pot confirma plata fără telefon? Nu puteam selecta “Plata prin POS la curier”, așa că sun la bancă de pe telefonul prietenului meu. Voiam sa pot cofirma plata de pe alt telefon. Deși pe site îmi apărea că timpul de așteptare este doar 1 minut, am așteptat vreo 10 să mă preia un operator și pînă la urmă s-a întrerupt. Ați pățit? Eu da, de multe ori. Aștepți, aștepți, apoi ton. O iau de la capăt. 20 de minute mai tîrziu nu mă preluase niciun operator, tot 1 minut de așteptare apărea pe site, ce să zic. Noroc că eMAG sunt mai isteți, prin chat am trecut de la robot la un operator real, în carne și oase, care a înțeles și mi-a pus plata la curier. “Doar cash se poate la curier”, zice. Cine are atîta cash? Nici nu cred că pot să scot de la bancomat mii de lei. Am pus pînă la urmă plata cu cardul la easybox și dimineața, peste 12h, telefonul era deja acolo. Nu vă spun ce emoții am avut cînd mi-a dat eroare cititorul de carduri de acolo. Cîte se mai pot întîmpla?! A mers pînă la urmă, am plătit, am plecat cu telefonul și m-am dus la Orange, să îmi recuperez numărul.

Acum e acum: îți mai poți recupera numărul dacă ești pe cartelă pre-pay? Bine, o să ziceți că dacă n-am 17 ani nici nu am voie să am cartelă, că ce e cu hipstereala asta. Acum mulți ani, mi-a preluat abonamentul compania la care am lucrat și, cînd mi-am dat demisia, mi-am recuperat numărul sub formă de cartelă. Am vrut să îmi fac abonament, dar după cîteva săptămîni nu am mai văzut sensul. Costă cîțiva euro să ai toate serviciile de voce și date, de ce să mai fac contract? Și iată cum, după 23 de ani de cînd folosesc același număr, îmi tremurau picioarele la gîndul că rămîn fără el. Luați-mi și buletinul, că oricum fără acest 0723… nu mai știu cine sunt! Mă pregătisem psihic pentru o veste proastă la Orange, mă gîndeam să o sun pe o prietenă care lucrează la ei – dar cum să o sun fără telefon?! – și în ultimă instanță să plîng și să implor să îmi dea numărul MEU.

Cred că la viața mea am găsit vreo 6 telefoane și am răspuns la ele pentru a le returna – de obicei sună chiar posesorul sau o persoană apropiată și îngrijorată pentru că nu mai dă semne de viață posesorul. Am o karma bună, măcar atît.

În tot acest timp, prietenul meu suna iar pe numărul meu pentru că plecasem de acasă și cu cheile lui, nu doar ale mele, hehe. Telefonul suna pentru că nu am blocat SIM-ul, nu vedeam sensul – și a răspuns domnul de la telescaun. A găsit în zăpadă telefonul, mi-l trimite prin curier. Cineva acolo sus, știți voi… !

Înapoi la mine, la Orange, unde am stat la ușă 40 de minute, pînă s-a deschis, să fiu sigură că sunt prima. Mi-am luat regulamentar bonul de ordine 01 și m-am așezat pe scaun. “Mi-am pierdut telefonul, am nevoie de SIM”, am spus și am așteptat cu inima cît un purice răspunsul. Se putea recupera, desigur, am completat o cerere pe proprie răspundere: de cînd am numărul – din 2000, dacă a fost vreodată și pe abonament – da, care sunt numerele apelate cel mai frecvent. Le știu pe de rost, am o abilitate în acest sens, o să mă duc la Romînii au talent cîndva să recit numerele de telefon din agendă și să jubilez cînd primesc DA, DA, DA, DA!

Am plecat de acolo amețită de încîntare, totul se rezolvase, aveam telefon, aveam numărul, urma să îmi iau contactele din Google, deschideți șampania! Pare-se că aveam un call la care nu m-am logat, nici nu am anunțat că lipsesc, nu aveam cum. Eram practic într-un univers paralel fără telefon. Și cînd să îl sun pe iubitul meu să îi dau vestea cea bună mă prind că nu mai aveam credit, trebuia încărcată cartela. Ha, hipstereala se întoarce împotriva mea! Cum să încarc fără wifi, și fără aplicația aia!? Aia e, am ajuns acasă unde AVEAM WIFI și ca în comediile romantice totul urma să se încheie perfect, cu un sărut și un asfințit… Îl sun să îl anunț deci și el îmi spune că a apărut și telefonul pierdut, doar că e la Sinaia și vine prin curier.

O să ziceți că cel care l-a găsit putea să îl arunce direct la gunoi, că am avut noroc, dar eu nu cred că e noroc: oameni normali încă există, viețile noastre sunt pline de astfel de persoane și la rîndul nostru trebuie să fim și noi plini de bunăvoință și de speranță.

Pînă la ora asta, 15, cei de la bancă nu m-au sunat, deși le-am lăsat mesaje aseară, le-am spus că am nevoie să confirm plățile, că telefonul e pierdut. E clar, pînă mă sună ei, vine și telefonul de la Sinaia și cumva cercul se închide.

În concluzie, nu dați banii pe telefoane scumpe ca nu prea merită. Și dacă beți la apres-ski, închideți buzunarele cu fermoarul.

 

Update: după o săptîmînă am primit și telefonul prin curier.