Mîndria de a fi romîn? Nu, mîndria de anumiți romîni

În ziua în care ne bucurăm că ne-am unit toți de-un neam, de-o istorie și o cultură comună, apare acel refren: „Fii mîndru că ești romîn!”

Să vă zic ceva: eu nu sunt mîndră că sunt romîncă, eu sunt mîndră că pe aici mai sunt și oameni de cuvînt, oameni talentați, muncitori, oameni care fac multora viețile mai ușoare, mai frumoase.

Cum americanii au obiceiul de a enumera motivele pentru care sunt recunoscători de Thanksgiving Day, eu propun ca de Ziua Națională să îi enumerăm pe romînii care merită să fie sărbătoriți. Pentru că să fim serioși, nu toți romînii sunt mîndria noastră, aș zice chiar fără ocolișuri, că mulți sunt rușinea noastră. Așa cum toate familiile au și niște rude bețive, datoare la stat, certate cu săpunul sau cu legea, și țările au leprele lor. Unele mai multe decît altele.

Dar să revenim la cei cu care ne mîndrim, nu la cei pe care ne facem că nu-i auzim vorbind romînește tare în aeroport.

Romînii care s-au întors în țară. Că sunt medici, IT-iști, businessmeni sau bone, muncitori sau șoferi, nu contează. Sunt ăia care într-o zi au zis „Mai bine acasă, să fiu cu familia mea, să cîștig mai puțin și să mă enervez mai mult, să nu pun bani deoparte, dar să ajut cît pot fiind bun în profesia mea, cinstit, iubindu-mi familia.” Jos pălăria!

Romînii care lucrează în afara țarii. Nu le-a fost ușor să plece și nu le e ușor nici acolo, departe. Dar fac asta ca să trimită bani acasă. Să aibă copiii îmbrăcați bine și să poată să-și termine casele.

Romînii care muncesc 12 ore pe zi și nu se plîng. Gulerele albe. Viața de angajat în corporație nu e ușoară. Nu doar pentru că muncești mult, îți pierzi ore în trafic, te strivesc alți compatrioți în metrou, dar și pentru că nu prea ai de ce să te entuziasmezi, te mînîncă rutina, e repetitiv ce faci și obositor din această cauză. Poate că dacă ai inova în fiecare lună, ai căuta soluții și ai vedea cum ele schimbă vieți, ai mai uita de programul greu, dar nu e cazul. Zilnic, ei învîrt hîrtii, tabele, schimbă mailuri, mănîncă din caserole și farfurii de plastic și abia dacă se ridică de la birou de două ori, să vadă cum e cerul, să își dezmorțească picioarele. Datorită lor economia asta merge, atît cît merge. Datorită muncii lor și a taxelor plătite de ei, imense, mai mulți pensionari decît oameni angajați au un venit pe lună. Se măresc taxe, se schimbă legile de la o lună la alta, drumurile nu se asfaltează, metroul nu se extinde, totul merge din rău în mai rău iar din acest motiv ei pierd în trafic zeci de minute în care ar putea să stea cu familiile. Și nu se plîng.

Romînii care încă fac ceva în plus, doar pentru că pot, nu pentru că trebuie. „Mie ce îmi iese la chestia asta?” e o întrebare pe care nu și-o pun niciodată. Sunt învățătorii care pierd o noapte ca să scrie mesaje de încurajare pe toate caietele copiilor din clasă, deși nu e obligatoriu, sunt cei care muncesc ore în plus doar ca să iasă bine ceva, nu ca să mulțumească un șef sau să obțină o promovare. Sunt cei care se oferă să doneze timpul sau banii lor ca să ajute pe cineva, fie că e un vecin care trebuie să îți mute mobila sau niște entuziaști care vor să planteze o mie de copaci, sunt cei care pur și simplu fac mai mult decît li se cere. Mai mult decît te aștepți. Sunt surpriza plăcută care ne arată că de fapt lumea nu e atît de rea. Ba chiar e bună.

Datorită lor spun mereu la final de articol: „Hai că se poate!” Ei fac Romînia mea.

La mulți ani!

Și cu ocazia asta vă învit să citiți seria de articole [EA] de pe blogul meu.

EA este o serie de articole Andressa.ro despre romînce inspirate, creatoare de concepte și lucruri deosebite, care merita respectul nostru și atenția noastră, un like, un share, o comandă sau o donație.

Iată cîteva dintre ele: Povestea brandului Măslinescu lansat de Crina Dobre, povestea Lăptăriei cu Caimac, povestea Muzeului vieții private în comunism, Ferestroika, lansat de Raluca Jianu și soțul ei, dar și povestea Sarya, un brand romînesc de make-up organic.

 

 

 

Sursa foto steag Romania