O despartire poate sa te faca atat de fericita:
“Lumanarile ard incet. Muzica se aude in surdina. Totul e intr-o ordine perfecta. Liniste. Peste tot. O senzatie incredibila. Mi-era dor sa simt asta. Rar gasesti linistea care te lasa sa-ti auzi gandurile. Uitasem…Grijile, problemele, starile mai putin bune, agitatia cotidiana, ritmul alert in care traim coplesesc sufletul si mintea, uitam de noi, de senzatia de liniste care de umple de energie. O seara cum de mult timp n-am mai avut.”
Si nu scriu despre ea ca despre o persoana publica, ci despre ea ca orice alta persoana pe al carui blog am nimerit si am citit ceva personal.
Asta se intampla cand amani prea mult o despartire. Ajungi sa simti ca zbori cand de fapt mergi. Ca si cum ai renunta la greutatea pe care o tarai dupa tine la fiecare pas. (La propriu am simtit cum e cand faceam kinetoterapie si duceam greutati legate de glezne cand faceam exercitii…. 🙂 )
Cel mai grav este ca pe cat de liber te simti cand dispare motivul unei continue frustrari sau tristeti, pe atat de departe esti de punctul de echilibru. Acel deloc simplu “stiu cine sunt si ce vreau” si nu incordatul “stiu cine si ce ma enerveaza si ce nu vreau“.
Sigur, tricotez pe marginea unui paragraf bazandu-ma pe ce cred eu ca se ascunde in spatele lui. Poate de fapt linistea este datorata de faptul ca vecinii ei au terminat de bocanit in pereti dupa luni de zile de renovari. Poate a gasit in sfarsit un leac pentru o cruta migrena. Poate nu are nici o legatura cu faptul ca acum 3 saptamani ne-a spus ca s-a despartit de cineva dupa 2 ani.
(Ma-ntreb ce ar scrie Mihaela Radulescu, daca ar avea blog. Eu cred ca: “Viata mea personala este doar treaba mea. Va rog sa pastrati decenta in comentarii de dragul fiului meu sau daca nu vreti sa va calce Dani cu motorul”. :)) Voi ce ziceti? Apropo, am ajuns sa o compatimesc. Sa-i citesc astrograma si sa aflu ce compatibilitate astrologica exista intre ea si bietul baiat matinal? Plictisitoooor. Dar nu cred ca ii enerveaza asa ceva, cel putin daca au simtul umorului!)
4 Comments
18 centimetri
21/10/2008 at 6:52 PMLumanarile ard incet
Iubite, eu simt ca mor
Lasand in urma un bocet
Si-un pui in congelator.
😛
Darael
21/10/2008 at 10:52 PMDaca nu asi cunoaste asa de bine oamenii, asi varsa o lacrima de emotie citind cuvintele lui Andreea.
Dar….
Dar nu pot decat sa ma uit cu Mila la ea.
Si ma intreb: de ce nu recunoaste Adevarul ? Ca se simte naspa si ca viata ei e naspa rau…. si nu din cauza mea sau a altor distinsi cititori de pe aici.
Doar Ea e responsabila de Viata ei.
Iar daca vrea lacrimile noastre le are.
Dar din Mila pentru ea, pentru ce putea sa fie si nu este. Om in primul rand.
Dar a fi Om e ceva atata de greu….
adler
22/10/2008 at 7:37 AMAndreea Raicu este printre putinele persoane mediatizate din Romania pe care o admir.
somebody to love
22/10/2008 at 9:03 AMDin intamplare am dat peste blogul tau si sper sa nu te deranjeze faptul ca las acum un comentariu…As fi putut la fel de bine sa fiu impasibil si sa trec mai departe… Nu trebuie sa vezi doar partea rea sau negativa a unei relatii ce s-a consumat pentru ca nu asta ne face fericiti si nu asta e modalitatea de a pune punct si a merge mai departe pe drumul vietii. De ce naiba te-ai mai implica intr-o relatie daca atunci cand se finalizeaza vezi doar lucrurile urate. Sa insemne asta faptul ca oamenii se autoflageleaza? Iar in momentul in care ajungi sa te contopesti sufleteste cu cineva si acest cineva sa ajunga parte din inima ta, nu e normal sa percepi starea respectiva ca pe o greutate pe care o tarai dupa tine si de care trebuie sa te descotorosesti imediat…De aceia trag concluzia ca nu s-a ajuns, probabil, in acea relatie la momentul de contopire…