GANDIM

Avem nevoie sa facem click cu oamenii

Am petrecut si a doua zi pe cont propriu prin oras, la discutii si schimburi de idei care sper sa se materializeze. Am descoperit Capitala la orele amiezii, asa cum nu o vedeam aproape niciodata. Elevii si studentii au inceput cursurile, iar pe strazile din centru, in parcuri, cafenele si restarante, era plin de tineri cu genti sau ghiozdane colorate, cu frizuri aranjate atent ca sa arate dezordonat, cu smartphone-ul intr-o mana si casti in urechi.

In cafeneaua in care m-am asezat parea liniste la ora 10:30, dar foarte rapid s-a umplut de boboci. Ii auzeam cum purtau primele conversatii si discutau de orarul de la facultate, de camine. La masa mare de langa mine s-a asezat un grup de fete. “Eu dau prima cafea! Pe restul, in urmatorii trei ani, le dati voi!”, a spus cea mai inalta si cea mai vorbareata dintre ele. Nu puteau accepta, au protestat ele imediat, dar pana la urma au putut, scriind fiecare ce isi doreste pe cate un post-it. Cafele cu lapte, caramel, ciocolata si ce mai vrei tu, mai bune de pus intr-o prajitura decat intr-o cafea, daca ma intrebati pe mine.

La toate mesele se foloseau laptopuri si telefoane in paralel, studentele isi faceau proiectele acolo, in timp ce povesteau, barfeau si radeau. Si in metrou vazusem acelasi lucru: toti cu un ecran in mana, dar putini singuri. Isi aratau din cand in cand mesajele primite, clipuri video, poza unui produs pe care si-l doreau. Ai fi zis, uitandu-te la peisaj, ca tehnologia ne-a omorat pe toti. Ca de fapt nu ne uitam in ochii unui om decat daca apare un chip pe un ecran. Ca nu mai putem sta de vorba nisi 3 minute fara sa auzim un bip si sa ne pierdem atentia. Mie nu mi s-a parut asa insa.

Toate studentele de langa mine ar fi putut sa se imprastie si sa butoneze pe laptopuri acasa sau in parc. Toti ceilalti de la mese ar fi putut sa isi ia cafeaua la pachet. Ei insa alesesera sa isi petreaca acolo cateva ore, sa se auda macar, daca nu se priveau destul. Voiau compania celorlalti. Nici din cafelele dulci nu prea gustau, erau un pretext. La randul meu, ma intalnisem cu cineva pentru a schimba idei si am fi putut sa ne scriem un email sau sa vorbim, asa cum facusem cand stabilisem locul si ora intalnirii, pe Facebook Messenger. Dar nu am facut asta.

Cand am plecat din Pro TV si mi-am luat la revedere de la colegi, Zeo Vasilescu, directoarea Departamentului de Vanzari, mi-a spus ca ma invidiaza pentru ca voi vorbi mai mult cu oameni, ca ma voi mai intalni cu mai multi. E un mare castig, o lectie in spatele fiecarei intalniri. Ea insasi isi iubeste meseria pentru ca stapaneste arta conversatiei, castiga increderea oamenilor cu o discutie. o privire in ochi si o strangere de mana, Cele mai importante decizii si cele mai valoroase parteneriate si colaborari se stabilesc fata in fata, si in politica, si in vanzari, si in iubire. Pentru mine, discutiile personale, mesele luate cu cineva si vizitele au fost mereu si raman cheia relatiilor de calitate. In cine poti avea incredere pana nu vezi cum se misca, pana nu-i urmaresti ticurile, pana nu ii auzi vocea?

Din ce in ce mai dependenti de tehnologie, alienati si depresivi, intalnirile cu oamenii ne inspira cel mai mult, ne vindeca si ne invata. Stim ca cei mici acumuleaza informatii mai ales din interactiunea umana si ne preocupam sa le gasim cele mai bune bone si gradinite, dar cand vine vorba de noi insine, suntem mai putin pretentiosi, ne negrlijam sau ne supraevaluam. Nu avem noi nevoie de intalniri! Ba da. Avem. Ca sa fim mai buni. Ar trebui sa tratam oamenii ca pe hotspoturi: cu cat mai aproape de ei, cu atat mai bine.

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    Cornelia
    12/10/2016 at 6:52 PM

    Mi-a placut referinta la hotspoturi :)) Foarte inspirata fraza de final. Lucrez in vanzari si zilnic am interactiuni cu tot felul de oameni, de la cei mai mici in rang pana la conducere. Am clienti cu care pot glumi si rade de parca ne-am cunoaste din copilarie si am oameni pe care stiu ca trebuie sa ii tratez cu seriozitate doar dupa modul in care isi aranjeaza agenda atunci cand o aseaza pe biroul meu. De multe ori e un haos, dar prefer sa am un job care presupune interactiune cu oamenii cat mai multa, cred ca m-as plictisi intr-un back office.

  • Reply
    andressa
    02/11/2016 at 3:19 PM

    Inteleg, si eu am aceeasi preferinta. Probabil ca daca s-ar schimba felul in care lucrezi, ai fi foarte nefericita. Ne incarcam in urma acestor intalniri cu oameni, ne pun la incercare toate abilitatile, invatam mereu ceva nou.
    Si totusi sunt multi care prefera sa fie singuri mereu. Intr-un fel ma bucur ca e asa: ce ne-am face daca nimeni nu vrea sa lucreze in liniste, intr-un laborator, de exemplu? :))

  • Leave a Reply

    %d bloggers like this: