Am câștigat? Sau ne-am prins că suntem bolnavi? Acum începe vindecarea

De câți români e nevoie sa schimbi România? Sună ca un banc. Ca celebrul: De câți misogini e nevoie sa schimbi un bec? De niciunul, proasta poate sa gătească si pe întuneric.

În bancul ăsta, noi toți suntem proști si stăm in intuneric. Doar ca nu e de râs.

In întuneric, dracul nu mai pare atât de negru. Când învățătoarea îți dă la palmă, un profesor te umilește in fața clasei, iar colegii copiază, dar nimeni nu protestează, începi sa crezi ca asta e normalitatea.

Când este promovat colegul lingușitor, iar noul angajat este nepotul analfabet al directorului, înveți că nu ce ai in cap contează.

Când la spital dai o șpagă si iei o infecție, zici “Doamne ajută!”, pentru că știi putea fi și mai rău. Religia ia locul prevenției. Te rogi să nu mai ajungi la spital si nici nu îți mai pui problema că serviciile ar putea fi mai bune.

Totul ar putea fi mai bun. Am putea avea drumuri, șosele si autostrăzi, școli moderne, spitale noi, profesori mai pregătiți si elevi care înțeleg cum funcționează lumea. Dar avem așteptări mici, nu mai visăm, ne mai propunem doar să ducem fiecare zi la bun sfârșit, fără evenimente spectaculoase, sau plecăm, pur și simplu, unde lucrurile astea nu sunt visare, ci realitate. Peste graniță.

Românii din străinătate au votat in număr mare pentru că ajunși departe s-au trezit. Au văzut totul in (altă) lumina. Poate că de la distanță bubele corupției se văd mai bine.

Romanii din diaspora și-au dat seama sau și-au adus aminte că se poate si altfel. Au așteptări mai mari de la următorul președinte, dar si de la ei înșiși. Vor să li se audă vocea. Au înțeles că in democrație trebuie sa te faci auzit.

Câte voci e nevoie sa se audă ca noi toți să ne trezim? Am depășit azi pragul, strigătul lor e asurzitor.

Mulțumim ca ne-ați spus că vă doare. De acum poate începe vindecarea.

Hai că se poate!

 

Articol publicat si pe Republica.ro .