Poate nu crezi in nimic. Treaba ta.
Poate crezi intr-un Dumnezeu care vegheaza, ca un batran intelept, de pe un nor imens, deasupra noastra.
Eu una cred intr-un Dumnezeu foarte modest. Mi-l imaginez ca pe un corporatist care se scoala greu dimineata, mort de somn, se simte vinovat ca nu reuseste sa ia micul-dejun in fiecare zi desi stie ca e cea mai importanta masa a zilei, bea cafea si sta mult in trafic. Uneori, ca sa ajunga mai repede la birou, ia metroul si, in timp ce sta inghesuit pana la destinatie, se gandeste la toate problemele omenirii si cauta solutii pentru ele.
Imi imaginez ca si el merge la sala, ca si mine, si ca incearca sa reziste din ce in ce mai mult pe banda, dar e departe de a fi un maratonist. Daca il doare capul, ia o aspirina. Daca ii e foame, isi cumpara covrigi. Mi-l imaginez slab, ciufulit si coplesit. Nu e usor sa se bazeze atat de multi pe tine. Cred ca uneori nu doarme noaptea pentru ca se gandeste cum sa faca sa fie mai bine. Are si regrete.
Daca asa e Dumnezeu, cu limitele lui, atunci cat poti sa ii ceri? Nu te simti un pic prost cand ii ceri mai mult? Eu, da.
Ma gandesc ca, poate ca mama mea, a avut o zi plina si totusi a reusit sa imi pregateasca si cina. Pot sa mai fac figuri, ca nu vreau snitele, vreau somon? Pai, normal ca nu. Ce fel de om ar face asa ceva?
No Comments