Am început să mă dau jos din pat mai greu. Dorm mai prost. Am început să resimt lipsa de activitate fizică și mă afectează faptul că nu prea văd lumină naturală. Nici nu am mai ieșit din pijamale, deși în primele zile am încercat să mă port ca și cum urmează să ieșim pe ușă. Dar e complicat să te motivezi dimineața când știi că de fapt nu vei ieși nicăieri.
Am făcut ordine azi câteva ore, cu fetița mea, de plictiseală. Am dat cu grebla, am plantat un sâmbure de avocado, am udat florile, am călcat, am sortat cărți, încâlțăminte și șosete. Am jucat cărți mult timp, Monopoly, fazan, am făcut mâncare pentru păpuși, ne-am jucat de-a magazinul, am filmat vloguri în care ne-am prezentat jucăriile. Ne gâdilăm și ne giugiulim tot timpul. Încerc să lucrez de acasă, dar greu reușesc.
Ne simțim bine, nu avem niciun simptom.
Mâine este 8 martie și e prima oară de vreo 4 ani când nu voi primi o felicitare surpriză făcută de Eva, de obicei ea era produsă cu lipici și sclipici la grădiniță sau, în acest an, ar fi făcut-o la școală. Probabil îmi va face una acasă, sub ochii, poate chiar cu ajutorul meu. Poate facem una și pentru mama mea. Și doamna învățătoare.
E mai bine așa.
Zilele astea am devenit foarte introspectivă. M-am gândit la ultimele momente în care am fost foarte fericită și m-am bucurat că aproape în toate momentele apare și fetița mea. Acum câțiva ani, mă puteam bucura mai ales de momentele care nu aveau nicio legătură cu maternitatea. Acum îmi vin în minte însă numai momente în care mă simțeam în același timp și mamă, și iubită, și fiică, și eu – pur și simplu, fără legătură cu nimeni. Mi-am adus aminte când am fost la Vadu, cu cortul, și ne bălăceam, iar noaptea nu uitam la cer și Eva ne spunea ce știe despre stele de la Clubul lui Mickey Mouse. Despre vacanța în Grecia în care Eva a învățat să facă snorkeling (cred ca a durat o oră să o conving să își pună ochelarii și încă o oră să se uite prin ei, în mare, dar a meritat), când ne-am dus cu bărcile într-o lagună superbă și am plutit și am băut prosecco (noi, adulții, desigur). Despre ultima vacanță, la ski, în care am prins parcă superputeri, și eu, și Eva, coborând împreună de la 2,400m fără teamă. Mi-am adus aminte de weekendurile din ultimii ani în care am avut musafiri, iar copiii au împrăștiat jucăriile prin toată casa. Dar și despre prima zi din acest an, când am ieșit cu bicicletele și cu coarda și am stat toată ziua pe afară. Sau când am fost cu mama la film, ce film! (System Crasher), și apoi la o pizza și o bere. Când am mers la mall să ne alegem haine.
Această izolare, cu toate frustrările implicite, a venit ca o formă de terapie pentru noi, cei cu copii. De când nu am mai stat 14 zile (la mine se mai adaugă 8 zile de vacanță la ski) numai noi între noi? Noi, niciodată.
Aș vrea să vă fac o recomandare, dacă tot am avut timp am citit mai mult și mi-a plăcut ceva nou.
S-a lansat SmartLiving.ro. Un site de lifestyle mai deștept decât altele, cu articole lucrate, bine scrise, de oameni cu rigoare și talent. Am răspuns și eu la întrebări de spre depresie și acnee pentru un material scris de Raluca Cristian, urmează să fie publicat. Tot ea a semnat un eseu tulburător de sincer despre divorț. Vi-l recomand.
Hai că se poate! 🙂
Poză de Cora Grosu
No Comments