Nebunia mea. Fericirea mea depinde de curățenia casei

Când totul în jurul tău pare că se prăbușește, când viața ta pare într-un punct de cotitură și crezi că o să ajungi la balamuc, iar acasă nu găsești un pahar curat… chiar că ÎNNEBUNEȘTI!

Zău, o chiuvetă plină cu vase murdare n-a omorât pe nimeni. Corect? Da, dar eu am ajuns să mă gândesc să omor oameni când dau cu ochii de o chiuvetă plină și e atât de dimineață încât e beznă afară, iar copilul strigă: “vreau clătite!”. Mai știți când povesteam că îmi imaginez că urlu: Dracarys?

Ca să pot face clătite, întâi trebuie să îmi croiesc drum prin mormanul de vase, să caut ce îmi trebuie: tigaia aia anume, spatula de silicon șamd. URĂSC asta. De ce să nu fie bucătăria curată când mă trezesc?!

Uneori, am un răgaz de o jumătate de oră pentru că fetița mea vrea să recitească Povestea lui Harap-Alb sau să bălăcească o Barbie în chiuvetă, treaba ei, dar ce facem când atmosfera se strică pentru că… nu își găsește cartea? Sau păpușa? Eu nu găsesc papucii pufoși, iar prietenul meu strigă: “Pisiiii, mi-ai văzut cu cheile?” DRACARYS!

Așa că am devenit the clean-up nazi. Nu sunt încă Marie Kondo, dar aș vrea să fiu. Am scris despre asta.

Deci: Puneți-vi-le, naibii, la loc!! Ce găsesc pe jos, arunc la gunoi. Când avem petreceri, totul – dar totul – se strânge în aceeași seară. Doar avem mașină de spălat vase, ce Dumnezeu, cât de greu e să bagi în ea 12 farfurii și toate paharele?! Și tot așa. Bucătăria – mai ales – trebuie să fie mereu curată.

Când am timp să trec prin toate camerele, să pun lucruri la loc, să sortez, să ordonez, îmi recapăt sentimentul de control asupra spațiului meu, încerc să mă “împrietenesc” cu casa, totul are din nou sens. Am acea stare de “sunt bine”. Totul va fi bine. Nu credeam că îmi va aduce atâta satisfacție să nu fie haos în jurul meu și să știu în orice moment unde am în casă foarfece, scotch, hârtie pentru copiator, presa pentru usturoi, ace de cusut, baterii, șurubelnițe, condimente, adică totul.

Stresul maxim a fost pentru mine dezordinea din casă după ce am divorțat. Nu lucram la niciun proiect, deci nu aveam niciun venit de câteva luni, soțul se mutase, mașina și centrala se stricaseră, factura de la gaze a venit și e aproape la fel de mare cât rata aia împuțită de bancă, iar eu reușeam să îmi mențin, cu greu, zâmbetul, să mă port firesc, să nu cedez nervos, dar când nu găseam mixerul sub mormanele de lucruri lăsate aiurea prin bucătărie sau călcam întruna pe jucării ascuțite lăsate aiurea pe parchet… Apocalipsa!

Până atunci, nu îmi păsa atât de mult de ordine. De fapt, nu o apreciam. Nu o vedeam. Dar când devine unul din puținele lucruri pe care le poți controla, devine esențială.

Am fost o răsfățată. M-am bucurat că mama mea făcea curat în apartamentul nostru de două camere și nu îmi cerea să o ajut cu nimic. Când m-am mutat cu prietenul meu, am descoperit că el avea angajată o persoană care venea săptămânal să spele, să calce… Ce bine! A trebuit să dau întrețin, mai dădeam cu aspiratorul, băgam rufe la spălat, dar era puțin și chiar îmi plăcea “să mă joc de-a casa.”

Totuși, simți că intri în liga profesionistă abia când se adună o mulțime de lucruri inutile în casă, când fiecare are altă rutină, uniformă de călcat, pachețel de făcut, cina are 3 feluri de mâncare, prânzul se pune la caserolă, seara vin musafiri, trebuie băgat la spălat tot ce e în coș pentru că echipamentul de tenis e plin de zgură…

Am devenit deci mult mai atentă. Și un pic obsedată de gadgeturi legate de gătit și curățenie. Acum am 4 aspiratoare. Nu fac mișto de voi! Am unul automat, unul clasic cu fir, unul vertical cordless și unul ca greu ca un tanc care scoate și acarienii din saltele. Dar atât de greu încât mi-e greu să îl folosesc, a ajuns să se adune praful pe el, în mod ironic. Cel cordless este ultima mea descoperire, o jucărie hi-tech care mă bucură enorm, are multe funcții, se desface ca să cureți și canapeaua, și lustrele sau să aspiri deasupra rafturilor înalte. Merge pe covor, parchet, gresie, chiar și în mașină. Genial! Poate vă fac un review.

Partea nasoală e acestui sistem de menținere a curățeniei este să iau foarte personal orice lucru lăsat aiurea. Un tricou purtat aruncat pe canapea, mă face să mă gândesc: “Cineva crede că e prea ocupat să ducă asta la spălat, mai bine o fac eu, ca și cum eu m-aș plictisi, nu aș munci destul sau cum vine asta? Cineva s-a gândit: <lasă, că strânge Andreea?!>” Cine a îndrăznit?! Nu îmi păsa de ordine, acum cred că e o jignire orice cană de cafea lăsată pe măsuță. Fără farfuriuță! DRACARYS! Cum ar veni, din lac în puț.

Cât trăim, tot schimbăm pitici pe creier cu alți pitici pe creier. Nu ne mai facem bine.

Sursă foto casă curată Shutterstock