GANDIM

Marie Kondo e mă-ta

Showul care ne schimbă viețile. Și casele. Măi să fie! M-am uitat la Marie Kondo pe Netflix. La coafor, cu vopseaua în cap și căștile în urechi, ca să treacă mai repede timpul. Am citit și cartea acum vreo 3 ani, dar parcă mai haios e să vezi dezordinea altora decât să te gândești la a ta când citești.

Cartea a avut ca efect faptul că de atunci îmi țin prosoapele în suluri, cum am văzut și la unele hoteluri, arată drăguț, ocupă puțin spațiu și le vezi pe toate mai bine.

Mă uitam cum Marie îi punea pe oameni să-și sorteze lucrurile, îi învăța să și le împăturească, să le așeze pe rafturi, să își organizeze sertarele, apoi camerele, să aibă liniște și ordine în gânduri, în program, în viață în general… și aveam un deja-vu.

Eu am crescut cu Marie Kondo.

Ok, nu vorbea în japoneză și nu avea ochii mici, dar exact așa ordona spațiul mama mea. Rafturile dulapurilor păreau goale pentru că lucrurile erau selectate în permanență, nu acumulam prostii, iar împachetarea perfectă făcea ca ele să ocupe foarte puțin spațiu. Pe birou erau doar o foaie de hârtie și un pix, nu știu cum reușea să scape de bilete și bilețele, etichete și cartonașe strânse de mine. Știa mereu unde se află totul: cureaua aceea neagră care îmi plăcea enorm dar nu o găseam niciodată, pantofii de lac pe care îi purtam o dată pe an, o agrafă, un ac de siguranță, foarfecele, banda de scotch, orice, orice.

Maică-mea știe să facă curățenie ca o japoneză. Și bunică-mea, deși Ardeal e departe de Japonia, stăpânea magia ordinii. Hocus pocus! Magie! Am ajuns la casa mea însă și am uitat ce important e să ții casa curată și ordonată. Ups.

De ce e important?

Salvează timp. 

În loc să te întrebi permanent: “Unde mi-e aia?”, pur și simplu știi. Te duci exact unde trebuie.

În al doilea rând, folosești cu adevărat lucrurile pe care le ai. Adică nu porți aceleași 3 tricouri pe care le ai la îndemână, ci vezi toată garderoba ta, nu uiți că ai o jachetă bleumarin, nu îți iei iarăși blugi pentru că cei pe care ți i-ai luat acum 3 luni au rămas în pungă cu eticheta pe ei. Știți vorba aia: “Nu am cu ce să mă îmbrac” ? Probabil ai, dar nu știi pentru că hainele tale sunt îngropate sub straturi de pijamale, haine vechi, pulovere și costume de baie.

Mă uitam deci fascinată la Marie Kondo și mi se făcea poftă să strâng în mijlocul casei toate țoalele și să renunț la jumătate (ceea ce fac de câteva ori pe an, de fapt, nu știu cum se face că mereu e ceva de dat!) ca să mă simt eliberată și am făcut asta când m-am întors de la coafor, dar nu înțeleg cum de am nevoie pentru asta de o japoneză care umblă cu un translator prin casele unor americani.

Cum se face că ce vedem la alții e mai interesant decât ce avem lângă noi? 

În jurul meu, oamenii descoperă zacusca prin Jamila și checul prin Mazilique, deși au o mătușă care știe toate rețetele mai ceva ca Sanda Marin. Întreabă pe Facebook cum se scot petele de cerneală de pe haine și unde să dea niște haine de pomană deși au o bunică pricepută care merge și la biserică și are un popă care strânge lucruri pentru săraci. Au în familie un medic, dar întreabă în stânga și-n dreapta cum să scape de o durere de spate. Au pe rafturi cărți necitite încă, dar tot cer recomandări și cumpără în neștire. La fel cum cumpără haine deși au unele nepurtate în dulap sau comandă pizza când au ciorbă în frigider.

Facem curat pentru că a apărut Marie Kondo pe Netflix, ne apucăm de sport pentru că vedem pe Instagram #stayfit, o ardem cu slow-cooking, nu după mama, nuuu, ci cum zice Jamie Oliver, cât mai simplu și natural, dăm tone de bani pe murături sau prăjituri gătite la o băcănie hipsterească, dar nu am vizita-o pe mamaie care ne așteaptă cu cornulețe. Efectiv încercăm să redecoperim apa caldă. Ne-am cam tâmpit, este?

 

 

 

You Might Also Like

14 Comments

  • Reply
    Anamaria
    28/01/2019 at 12:17 PM

    Ce articol misto!!!! mi-aplacut maxim. Si da, ne-am cam tampit…

  • Reply
    Miruna Ioani
    28/01/2019 at 1:04 PM

    :))))))))))))))))))) după ce mă opresc din râs, mă întorc la citit. Titulul, cum e titlul!!!!

    • Reply
      andressa
      28/01/2019 at 2:24 PM

      Titlul? Pai nu suntem noi copywriteri? Sa stii ca intai am vrut sa zic ca Marie Kondo e mama. Dar m-am gandit ca nu prinde omul idea, poate o sa creada ca sunt eu japoneza. :))) Asa e mai clar. Corect?

  • Reply
    Toma Tanțica
    28/01/2019 at 1:28 PM

    Sincer asa este ..mi-e dor de lucrurile “vechi”..

  • Reply
    Cristina
    28/01/2019 at 10:42 PM

    DA…Ne-am tampit…rau!!

  • Reply
    Miss I.
    29/01/2019 at 10:40 AM

    Nooo, mama e mare hoarder. Avea un sertar din apartament PLIN PLIN cu facturi, chitanțe și alte plicuri și hârtii. Că dacă-i trebuie? Acuma eu nu zic să le arunce fiindcă nu-i aduc bucurie (că doar cui îi aduce bucurie o factură de câteva sute de lei la gaze sau curent?), dar după un an de zile nu te mai întreabă nici naiba de factură sau chitanță, ai fi rămas de mult pe întuneric sau frig până atunci.
    Acum s-a mutat la țară la casă, are mai mult spațiu, să vedem ce face acolo :))

    • Reply
      andressa
      29/01/2019 at 3:56 PM

      Dar a fost mereu asa? Ca teoria mea e ca dupa o varsta incepi sa tot pastrezi si din nostalgie, si din… senilitate, ma scuzati.

  • Reply
    Miss I.
    29/01/2019 at 6:31 PM

    Măi, nu știu ce să zic. Posibil să fi fost mereu, dar pe măsură ce m-am maturizat eu am început să analizez mai bine situația. Deși trebuie să recunosc că în zona de documente cu adevărat importante, de exemplu, n-a avut nicicând probleme, știa la orice oră din zi și din noapte în ce sertar sunt hârtiile de la nu știu ce consult important la care m-a dus.
    Na, astăzi chiar am vorbit cu ea și mi-a zis că face ordine nu știu unde, că nu vrea să aibă un milion de chestii inutile. Cred că a simțit că am vorbit de ea :))

  • Reply
    Andrada
    30/01/2019 at 12:44 AM

    Mama făcea ordine, însă eu nu, niciodată nu am putut fi ca ea. Și știi de ce? Pentru că nu avea o metodă. Făcea, pur și simplu. Iar lucrurile astea trebuie învățate.
    Nu mai spun ca e foarte puțin probabil să faci un copil să înțeleagă DE CE e bine să fie ordine, cum n-o să-l înveți DE CE e bine să își facă un program și să se țină de el. Ăsta era tata, m-a torturat cu programul toată copilăria. Abia acum îi înțeleg utilitatea.
    Și mai am o istorioară și trag și povețele. Îmi spunea o amică că ea e ordonată de mică. Dar nu pentru că i-a spus mama ei (deși, biata, sigur că îi zicea), ci pentru că această doamnă care venea în vizită și pe care ea o idolatriza, tipul vreau-să-fiu-tu-când-mă-fac-mare a muștruluit-o elegant, direct și eficient într-una dintre vizite, explicându-i că toată misiunea ei din casă e să ducă la loc obiectul pe care EA l-a folosit, indiferent ce e acel obiect. Chestie care din acea zi i-a intrat în cap. Nu pentru că era de pe facebook, nici pentru că era de pe insta, ci pentru că i l-a spus cineva pentru care avea the highest respect ever și care nu era mama. Nu că pentru mama n-ar trebuie să avem the highest respect, dar într-o relație iubitoare, de orice fel, există întotdeauna îngăduință și nu prea mai există mister.

    Concluzie – sunt lucruri pe care le acceptăm mai ușor când nu vin de la familia noastră, cu care avem o relație extrem de complexă, atât de dragoste cât și de ură pe alocuri, care ne iau așa cum suntem și fac lucruri pentru noi, care pentru noi sunt un pic banali (deși poate n-ar trebui, dar asta e realitatea și psihologia).

    Concluzie 2 – sunt, pur și simplu lucruri pe care nu vrei să le înveți decât la o anumită vârstă.

    Concluzie 3 – o metodă face minuni. Eu acasă am auzit doar ,,fă ordine”, ,,pune lucrurile la locul lor” și nu cum e bine să stabilim locul unor lucruri, de ce trebuie să fie toate lucrurile de același tip în același fel. Nu cum să așez lucrurile în dulap ca să nu scot tot când caut ceva. etc etc etc. BAAAA, țin minte perfect, când făceam curat în casă ca să o surprind pe mama când venea de la serviciu, eu AVEAM o metodă și funcționa tocmai pentru că nu făceam de-a valma. Luam fiecare cameră pe rând și făceam grămăjoare din lucrurile pe care urma să le duc la locul lor în alte camere – o grămăjoară pentru bucătărie, una pentru baie, una pentru dormitorul meu etc. Treceam apoi în următoarea camera și odată cu mine veneau si grămăjoarele. Depozitam în camera respectivă grămăjoara ei si imbogateam celelalte gramajoare, and so on. Sigur, trebuia la final sa mai fac un tur inapoi sa las lucruri pentru camerele prin care trecusem deja, dar functiona pentru ca faceam intr-un fel lucrurile.

    Ce să zic, mumă-mea nu e Marie Kondo, doar o cleaning freak din România fără metodă. Iar eu am fost o mega puturoasa pana la 35 plus, cand nu cred ca KonMari m-a schimbat, ci pur si simplu am inceput sa caut feluri de a-mi pune viata in ordine. Daca nu era marie kondo, era alt ,,guru” de curatenie. nu, nu cred ca un telefon la mama ar fi putut rezolva problema, din pacate… Cat despre retete- eu fac si eclerurile si negresa mamei, dar si prajituri de la mazilique. nu cred ca e o problema :).

    • Reply
      andressa
      30/01/2019 at 8:51 AM

      Și eu gătesc multe de la Mazi. Și mama a învatat de la ea sa facă banana bread si carrot cake. 🙂
      Cat despre mama, când am scris “mă-ta” m-am referit la tata, bunica, orice persoana din familie sau prieten apropiat. Ideea e ca avem resurse lângă noi și uitam.
      Nici mama mea nu a avut o metoda și nu explica, dar uitându-mă la ea as fi putut învața totuși multe. Însă nu m-a interesat, vorba ta, pana la o vârstă.

      Știi când eram puștoaica nu înțelegeam asta, dar acum când vad un spațiu foarte dezordonat ma gândesc “Ce o fi în capul locatarului?!” :)))

  • Reply
    Virgil
    30/01/2019 at 12:48 AM

    Ce articol inutil si de…

  • Reply
    maddy
    30/01/2019 at 2:18 PM

    Am incercat sa ma uit la Marie Kondo pe Netflix, am rezistat 20 de minute din primul episod. Marie e o draguta dar familia aia scarboasa si dezordonata a fost un turn off total. Eu personaql nu am nevoie de nici o metoda, eu sunt metoda.
    Arunc din oficiu tot ce e vechi, stricat, nefolositor si nici nu imi place sa cumpar lucruri inutile doar ca pot. Vreau sa am loc in casa, fiecare lucru sa fie la locul lui si toate hainele din garderoba sa le pot purta oricand ca stiu ca imi vine bine, nu am haine mai mici sau mai mari.
    Ma scarbeste hoarding-ul si ma intreb cum pot locui altii inconjurati de obiecte inutile pe care sa se puna praful.

    • Reply
      andressa
      30/01/2019 at 3:47 PM

      Eu cred ca hoardingul nu vine peste noapte, intai amani sa faci ordine si curatenie, apoi ti-e greu sa te desparti de nu-stiu-ce, pana cand te obisnuiesti cu lucruri aiurea in jurul tau ca si cum mereu au fost acolo. In plus, oamenii sunt extrem de incapatanati, nu-i scoti din ale lor. Daca s-au obisnuit intr-un fel ii apuca anxietatea cand le spui ca se poate si altfel.
      Nici eu nu inteleg hoardingul dar mi-e teama ca intr-o zi nu o sa am loc in casa de cutii cu prostii. Cine stie cum se schimbam…

  • Reply
    Oana J
    31/01/2019 at 7:29 AM

    Mai, Andreea…te citesc din 2007 si mi-au placut multe din articolele tale de pana acum. Dar asta, soro, mi-a mers la suflet! Transmite exact ce gandesc si eu. Cred ca tot ce e fin si fain e mai simplu si mai la indemana noastra decat credem. Merci!

  • Leave a Reply

    %d bloggers like this:
    Inline
    Inline