Am senzația permanentă că nu îmi stăpânesc viața. Ați pățit?
Eu nu știu ce fac aici. Serios. Parcă mi se întâmplă lucruri, fără ca eu să controlez asta, sunt în bătăia vântului, nu știu niciodată ce urmează, iar cu vijeliile din ultima perioadă nimeni nu cred că își dorește asemenea metafore.
E un nou sindrom, al provizoratului îi spun eu, un sentiment al omului copleșit de ritmul amețitor în care trece timpul, se întâmplă lucruri, pe lângă celălalt stres pe care îl avem cu toții.
Care? Cum care? Eu cunosc prea puțini oameni care nu suferă de sindromul impostorului. Îndoiala permanentă față de propriile abilități, senzația că vei fi descoperit, umilit, că secretele tale vor fi dezvăluite, e un stres al multora dintre noi care nu credem că putem ceea ce alții cred că putem. În 2011, un studiu a spus ca 7 din 10 persoane au acest sindrom. Eu cred că un studiu mai recent ar descoperi o frecvență mai mare pentru că penetrarea și consumul de social media au crescut și sigur ne-au mai zguduit încrederea de sine. Aș tinde să cred că 85% din oameni suferă deja de acest sindrom.
Revenind însă la senzația că totul e provizoriu, vă mărturisesc, mă epuizează psihic. Unii îmi spun că nevoia de stabilitate vine de la zodie, că sunt taur, alții că din cauza hormonilor, că sunt femeie sau, și mai rău, mamă, sau pentru că am trecut prin multe schimbări în ultimii ani, habar nu am care e cauza, declar însă oficial, pe propria răspundere, că nu mai suport.
Iată cum funcționează mintea mea. Iau o zi la întâmplare. Aveți răbdare să treceți prin acest chin alături de mine? :)))
Mă trezesc întotdeaună super obosită, cu dureri de cap cel mai adesea, adorm greu pentru că nu apuc să mă relaxez seara, trec de la una la alta, de la birou în parc, apoi cina, apoi strînge tot, apoi spală-te pe dinți, nu vreau, te rog, e important pentru sănătate, etc, nu vreau, împușcați-măăăăă, citesc o carte, două, trei, nu mai adoarme odată?!, se face 22:30, 23:00, cad lată lângă ea, mă trezește de 5 ori în toiul nopții… Așadar, ca să mă adun dimineța îmi propun obiective pe termen scurt. Să fac micul-dejun, de exemplu. Totul va fi ok după ce luăm micul-dejun, îmi spun, și încerc să urnesc copilul.
Desigur, eu sunt complet lipsită de energie, nu am niciun ajutor (deși mă tot rog să apară un înger să îmi dea o cafea și să facă o omletă, până acum nu s-a întâmplat, dar tocmai ce a fost Papa, poate se schimbă ceva, Doamne ajută), iar copilul vrea să mai doarmă un pic, se alintă, nu se dă jos din pat orice aș spune. Cu greu începem discuțiile despre ce să poarte, nimic nu îi place, nu are ponei, nu are Elsa, nu e cu steluțe, se și răstește la mine uneori – ți-am spus că aia nu îmi placeeee! – ceea ce îmi ridică pulsul și îmi vine să urlu Dracarys, dacă înțelegeți ce vreau să spun, sau măcar sa tun: “FIR-AR A ……. !!!!!! ” dar respir adânc pentru că sunt adult, nu?!, și știu că atâta poate un copilaș și bag fata în sperieți dacă urlu la ea. Dau jos 3 rochițe, îi zic să aleagă, să se îmbrace că și în chiloți o duc la grădiniță, să aleagă deci ce vrea, și că o aștept în bucătărie. Urlete, nu pleca! stai să îmbraci tuuuu, te rooooog!, eu iar respir adânc, o îmbrac, ajungem în sfârșit la micul-dejun, au trecut 25 de minute deja de la trezire, aproape că simt că o să am o zi bună, fac o cafea, dar Eva vrea clătite și nu am lapte. Plânsete, de ce nu ai lapte?!, god damn it, iar îmi vine să urlu “FIR-AR A ……. !!!!!! ” dar respir adâââânc, propun sandvișuri, smoothie, omletă, ochiuri, banane, brânză cu roșii, quiche, pulpe de pui, pate de ficat, împușcați-măăăăă, ok atunci nu mai mâncăm, hai să ne pieptănăm, nuuuuu vreau să mâncăăăăăăm omletăăăăă! Ok. Fac omleta. Every. Single. Day.
A trecut o oră de când ne-am trezit, o pieptăn, țipă că o doare, normal, are părul de un metru, se încurcă, hai că fac ușor ușor ușor, ea se întinde pe canapea, nu mai vreau să mă pieptăn, hai încă un pic să descurcăm să facem o coafură frumoasă, nuuuuu, facem codițe, în fine, acceptă, hai să ne spălăm pe dinți, în 5 minute mami nu vezi că mă joc?! Respir adânc. Eu nici nu m-am îmbrăcat, nici nu m-am pieptănat, nu am mâncat. Am întârziat deja peste tot, la grădiniță, la birou, ok, hai că dacă ieșim pe ușă totul o să fie bine, îmi spun. Mai durează jumătate de oră să ieșim pe ușă, eu sunt îmbrăcată cu blugi și primul tricou văzut, văd în mașină că e pătat, am ochii umflați, nu m-am machiat, am părut prins ca atunci când dau cu mopul, mă stresează claxoanele, aglomerația, vremea, mă gândesc că ajung la birou și o să îmi treacă.
La birou îmi fac listă, ce am de făcut, în ce ordine, nu voi apuca să le fac pe toate, e clar. Cel mai probabil, nu voi scrie pe blog nici azi, deși aș vrea. Încep cu o băutură de soia sau ceva bun, mă gândesc la gust, vreau să fac ceva ce îmi place înainte de orice, să intru în altă stare, dar telefonul sună întruna, am 10 mailuri la care e nevoie urgent de răspuns, whatsapp-ul bipăie, nu e totul urgent, dar nu am cum să îmi dau seama, tot ridic telefonul, îmi întrerup gândurile. Ăăăă, ce voiam să zic? Știți exact la ce mă refer. Mă apuc de treabă, se face 15, nu știu cum, nici apă nu am băut. Mânânc ceva rapid adus în caserolă, pui cu bulgur de exemplu, îmi spun că trebuie să beau apă neapărat, că de-aia mă simt rău, beau un pahar și apoi iar uit, s-a făcut 17:30, fug la grădiniță. (Sau mai devreme, în unele zile o duc la tenis, alteori plec la 19:30, că e la engleză cu mama, depinde) Ajung acasă, hai în parc, luăm trotineta / bicla, un măr sau o banană, mergem în parc, ne jucăm acolo, noi două sau ea și alți copii, e super fun, se face 21:00, nu știu când, cum. Hai acasă. Ne e foame, vrem ceva rapid, încălzesc ce am gătit în weekend, Eva îmi citește în bucătărie cu voce tare, cred că aud și vecinii, tot întreabă când e gata masa, păi ți-am zis să venim mai repede acasă! îi răspund eu, nu știu dacă prietenul meu ajunge la cină, nu știu niciodată ce program are, lucrează până târziu, e la bere, nu știu, alteori e acasă și râdem toți, Eva se urcă pe el, fac curat, trag de fată să facă duș, nu vrea, hai că o să dormim mai bine după un duș cald, hai că o sa ne distrăm, bine, hai. Uneori nu o conving. Vrea piersici. De unde, pisici, să scot piersici?! Aș fi vrut să stau un pic să citesc în liniște. Uneori îi dau mesaje deprimante/disperate Mirunei, mă simt mai bine apoi, cineva e acolo și mă ascultă. (Orice ar fi, NU îi dau Evei telefonul ca să mă lase în pace. Măcar atât.)
S-a făcut 22, hai să citim povești, hai, se face 23. Mă întreabă câte zile și câte ore mai sunt până la ziua ei. Și când vine Zâna Măseluță. Și când o mai vede pe bunica. Dar pe străbunica. Dar când mergem în vacanță? Ne facem planuri. Cad lată. Nici nu pot adormi de oboseală. Stau aproape amețită de somn și de griji în pat. Mă tot gândesc că îmi cade părul. Aș vrea să nu se mai rărească. Și să nu mai crească alb. Îmi aduc aminte că toată ziua am băut un singur pahar cu apă. Iarăși! Oare m-am demachiat? Nu mai țin minte. Și nu am plătit curentul. Mă gândesc ce am de făcut a doua zi, mă ia cu rău când știu că vin niște deadlines. Când le fac pe toate?! Visez urât. Sper ca mâine să îmi fie mai ușor. Aseară am plâns.
Repeat. Repeat. Repeat.
Tot sper să fie altfel. Tot spun că asta nu e de fapt rutina mea, e doar o zi haotică, altfel e de fapt, dar nu e. Am nevoie de mai mult timp, de 2 ore în plus pe zi. Uneori, cam o dată pe săptămână, când Eva e la mama sau la tatăl ei, îmi programez să ies în oraș deși aș prefera să dorm, să stau singură, să merg la masaj. Mai ies, dar sunt absolut lipsită de vlagă. Aș vrea să mă răpească cineva, ca-n filmele de groază, să stau într-un beci, whatever, să stau în liniște.
Ok, îmi imaginez că nimeni nu a ajuns până la finalul acestei rutine, eu scriu în continuare totuși. Uneori îmi ies lucruri, proiecte tari, îmi vin idei, mă văd cu oameni mișto, mai apuc să scriu un pic, ies la un picnic cu copilul, ne întâlnim cu alte familii, mâncăm înghețate și ne facem planuri. Îmi zice că mă iubște până la cer și înapoi. Asta dacă nu e supărată, atunci îmi strigă că sunt cea mai rea mamă din lume. Mergem la pescuit sau jucăm bedminton. Dar îmi par evenimente izolate, nu am un plan, vreau doar să supraviețuiesc.
E ceva provizoriu, îmi tot spun. O să fie altfel. Mâine o să fie mai bine.
Hai. Că. Se. Poate.
22 Comments
Tudor
04/06/2019 at 9:30 PMDe departe cel mai mișto articol din ultimul timp. Este tragicomic totul, cam ca viața dealtfel. Pot sa fac / aduc eu un mic dejun odată pe săptămână. Sau chestia cu beciul.
Eh, mă duc sa mă plimb, e frumos afara. Știu. Nu am putut sa mă abțin. 🙂 dar restul e pe bune.
Cristina
05/06/2019 at 1:25 AMNu am lăsat vreun comentariu niciodată pe nicăieri online, dar articolul tău m-a impresionat profund pentru ca la un moment dat am trecut și eu prin asta. Soluția a fost culcatul copilului devreme, la 8:00 in fiecare seara fără discuții, nenegociabil. Locuiesc de mulți ani in UK și aici aceasta este normalitatea, ora de somn este chiar și mai devreme in unele cazuri. Beneficii enorme și pentru copil, care are nevoie de 10-11 ore de somn de noapte pana spre vârsta de 10 ani, dar și pentru tine, pentru cuplu etc. Un pic de liniște su timp pentru tine la sfârșitul zilei face minuni. Și poate și fetița ta va dormi mai bine dacă acum are cumva un deficit de
somn. Sigur, e nevoie de angajatori flexibili cu programul de lucru și de putina organizare privind cina etc, dar nu imposibil. Dar merita cu vârf și îndesat. Odată creată o noua rutina, îți vs fi mai ușor. Chiar dacă timpul de joaca împreuna se va reduce, vei fi mai prezenta și mai vesela. Și chiar dacă vei petrece mai puțin timp la birou, vei fi mai eficientă pentru ca vei fi mai odihnita, dar și pe principiul am 6 ore, sau whatever, let’s make the most of it.
Ramona
05/06/2019 at 9:28 AMTot taur sant😊 eu am 2 bucati😊😊.Una 5,una 3.Uneori nu stiu nici cine sant. Mai ales ca aici nu am pe nimeni😐
andressa
05/06/2019 at 11:30 AMCristina,
multumesc ca te-ai hotarat sa lasi un comentariu la mine. 🙂
si ca ai citit atata! :))
mai, cu ora de culcare, m-am gandit si eu, maca la 21 daca nu la 20, dar nu reusesc. daca are engleza pana la 19 de doua ori pe saptamana cum sa o culc la 20?! si sa stii ca ea si in vacanta, daca o las, doarme 9 ore pe noapte, nici mai mult nici mai putin. e adevarat, doarme si la pranz 2 ore, iar eu nu!
andressa
05/06/2019 at 11:39 AMRamona, unde esti? Unde nu ai pe nimeni?
andressa
05/06/2019 at 11:40 AMTudor, ma plimb si eu, sa stii. Si merg la piata, ceea ce ador. Dar tot am nevoie de somn adevarat si relaxare ca sa rad in hohote.
Violeta
05/06/2019 at 3:22 PMAnul trecut am citit articolul asta – https://slate.com/human-interest/2016/05/put-your-kids-to-bed-early-to-make-them-smarter-happier-and-fitter.html – si mi s-a aprins un beculet. Copilul nr 3 era mic, pe ceilalti reuseam sa-i culc pe la 21.30, dar cu bebe era cam horror. Nu stiu exact cum am reusit intre timp, pentru ca eu cu somnul copiilor am reusit, asta stiu sigur. 🙂 Acum am ajuns sa-i culc la 20.00 pe toti 3 si e super pentru toata lumea. Cred ca mai intai m-am convins pe mine ca un copil mic are nevoie de un somn odihnitor de vreo 11-12h, apoi am incercat sa merg cu pasi mici spre scopul asta. Mai intai am inceput prin a avea mereu acelasi ritual de culcare la 21.30, apoi peste cateva saptamani la 21:00, iar de cateva luni ii culc la 20:00 si toata lumea e fericita (trezirea e la 7:00). Inclusiv ei, pentru ca asa au toata ziua energie si buna dispozitie pentru joaca si invatat. Acum, ora asta probabil pare cam SF, dar ai putea incerca si tu un 21:30, apoi un 21:00.
Cand e haos la mine, de obicei e pentru ca e haos in mintea mea. Adica am perioade cand mi se pare ca nu fac destul pentru copii, pentru sot, pentru mine, pentru societate, si atunci ma imprastii in toate directiile – nu atat cu fapte, ci mai mult cu ganduri si griji – si evident, nu iese nimic. Ajuta sa stabilesti clar de ce are nevoie copilul cu adevarat – somn, mancare, joaca etc. Si nu trebuie sa distrezi tu copilul non-stop. Copilul poate sa stea si acasa linistit, sa-si faca singur de lucru, sa invete sa se joace cu jucariile. Parerea mea, ora 19:00 e prea tarzie pentru lectii / cursuri, pentru un copil prescolar. Ai putea incerca sa duci copilul la o singura activitate, de doua ori pe saptamana, si in rest sa construiesti o relatie de prietenie in asa fel incat sa nu stea tot timpul pe capul tau, sa poti gati sau sa mai trimiti emailuri. Pentru copii e mai importanta rutina si nevoia de previzibilitate si sa-si vada parintii linistiti, intr-un echilibru, atat cat se poate, decat nevoia de distractii si de a incerca lucruri noi. La fiecare schimbare asteapta-te sa fie greu in primele cateva zile, 2-3, apoi intervine minunata si salvatoarea rutina.
Cu imbracatul de dimineata poti incerca sa-i pasezi si ei o parte de responsabilitate. Zi-i ca nu-ti place sa pleci mereu in tricou si coc si vrei sa te aranjezi si nu ai timp pentru asta. Zi-i ca ti-e greu si incercati sa gasiti solutii impreuna. O sa fii surprinsa cat de receptiva si dispusa sa te ajute va fi. Eva ta e maricica deja si sa stii ca si ea vrea sa fii fericita. O idee: inainte de culcare pregatiti hainele de a doua zi, pe care le alegeti impreuna, si fix pe alea sa le imbrace. Cu micul dejun, iarasi, implic-o si pe ea, azi mancam lapte cu cereale, scoate tu te rog sticla din frigider, adu-ti cana etc. Asa nici nu o sa mai aiba timp sa se gandeasca daca vrea omleta sau altceva, pentru ca o sa se concentreze pe sarcinile ei. 🙂
Ce am scris aici nu sunt chestii stiintifice, pe care sa le poti prelua pe nemestecate, e mai degraba felul in care gandesc si ma organizez eu cu copiii mei. Nu e perfect pe nicaieri, sa stii, nici la mine. Eu acum am o perioada mai ok, copilul mic e tot foarte mic, 2 ani fara 2 luni, e greu cu trei copii, dar incerc constant sa aduc un pic de ordine in haos. Eu il am pe sot pe care ma pot baza, dupa serviciu, era ideal daca te puteai baza si tu un pic pe prietenul tau, macar sa fi comunicat mai bine si sa stii daca ajunge acasa si la cat, ca sa stie si copilul, in caz ca intreaba. Daca nu, nu e nimic – eu cred ca te poti baza pe Eva – si nu ma refer la a pune pe umerii copilului toate problemele tale, ci la a-i explica ce dorinte si nevoi ai tu si cum te poate ajuta ea, punctual. Pitica mea de 2 ani e la o gradinita foarte draguta unde invata o multime de chestii, printre care si cum sa stearga masa, sa impatureasca hainute, sa duca papuceii la loc, sa stranga jucariile. Ma topeste cand vad ca vrea sa faca atatea lucruri si e atat de mica. Copiii chiar vor sa ajute, sunt sigura de asta!
Am incercat sa-ti dau cateva idei, poate macar o frantura de aici te poate ajuta sa imbunatatesti situatia. Am scris o groaza, sorry… Sper din suflet sa-ti fie mai bine! Big hug!
Cristina
05/06/2019 at 4:12 PMDaca doarme 2 ore ziua si 9 noaptea, in total se fac 11, suficient pentru varsta ei. Cu programul acesta probabil nu vei reusi sa o culci mai devreme seara pentru ca pur si simplu nu ii este somn. Renuntatul la somnul de pranz este o optiune? In ideea ca poate in timp va recupera noaptea somnul pierdut si se va culca cu 2 ore mai devreme. Referitor la engleza si alte activitati, nu stiu ce sa zic. Am observat si eu ca in Romania multi prestatori de servicii pentru copii au orare neadecvate varstei lor. Poate merge in weekend? Sau poate o duce bunica?
Ivona
05/06/2019 at 5:32 PMM-am regasit foarte mult in povestea ta. Eu am doua fetite si oboseala m-a rapus in ultima vreme rau de tot. Si eu sufar de sindromul impostorului si mi se pare asa de scandalos deoarece am muncit mult pentru tot ce am realizat. Pe masura ce cresc fetele sper sa vina vremuri mai relaxante. Multa energie!
Julip
05/06/2019 at 6:20 PMTime to kill the nap. Send her to bed at 7 (asleep by 8). Who the f cares about engleza, mai ales daca e la 7 seara?! Regandeste-i programul, nu mai incerca sa-ti satisfaci nevoile tale de petrecut timpul cu ea in detrimentul nevoilor ei de dormit. In parc pana la 9 pm… as spune ca sunteti out of control. Spre deosebire de cititorul de mai sus, nu vad nimic amuzant in textul tau. Sunt sigur ca nici tu nu vezi. Nu e sanatos sa traiesti asa si nu e corect fata de copilul tau sa-i oferi o asemenea mama. Come on… do better, take charge of that shit.
Cornelia
05/06/2019 at 7:35 PMCea mai buna solutie pe termen scurt: culcatul copilului muuuuuult mai devreme. Fara discutii, fara citit, fara alintat. Nu ai timp de astea, asta e. Lumina se stinge la 8. Cand e la engleza, la 9. Si o sa vezi ca se termina si cu circul de dimineata. Copiii, cel putin pana la 12 ani, au nevoie de 10 ore de somn nocturn. Si o sa vezi ca o sa-ti doarma dimineata pana la cat trebuie, nu o sa faca ocheane pe la 4 dimineata. Si o sa vezi si ca nu se mai trezeste de 5 ori pe noapte. La cat o culci tu, cortizolul ei e la maxim si normal ca e agitata si nu doarme si dimineata aveti toata tarantela aia. Deci fara discutie lumina se stinge la 8. Tu esti parintele, copilul asteapta limitele de la tine.
Cornelia
06/06/2019 at 8:54 AMSi unul din primii pasi sa preiei controlul asupra vietii tale, e sa fii parinte si nu “buddy” cu fetita ta. Cu limite si control impuse, fara conotatii negative, cu blandete, cu calm, cu explicatii, dar ferm si nenegociabil. Aud multi tineri adulti care se plang ca si-ar fi dorit sa fi fost copiii parintilor lor, nu amicii parintilor lor. Un exemplu din ce ai povestit tu: intr-o zi de weekend ii explici cum trebuie sa arate o dimineata de zi de lucru, cu etape, cu timpi etc. Stabiliti impreuna ca o puneti in aplicare incepand de luni. Luni, o anunti: in 10 minute iti pun sa mananci, te astept la masa, in 20 de minute plecam din casa, asigura-te ca esti gata, asa cum am stabilit in weekend. Nu e gata, iesi din casa si incuie usa. Las-o putin sa realizeze ca nu e de gluma. Nu vine la masa, mentine micul dejun 5 minute, dupa care l-ai strans. Nu o sa se intample nimic daca nu mananca micul dejun intr-o dimineata. O sa o deranjeze putin “broastele” din burtica, dar o sa invete ca trebuie sa vina cand ii spui. Cam asa… Hai, ca se poate! Succes!
Cris
07/06/2019 at 5:07 AMIo nu-ti dau sfaturi :), fiecare om si parinte are stilul lui. Vreau doar sa-ti spun ca te inteleg si ma regasesc in anumite perioade exact in zona asta despre care vorbesti tu…si eu sunt taur btw si iti citesc blogul de 12 ani.
andressa
07/06/2019 at 12:40 PMMultumesc ca revii de 12 ani. Inseamna ca avem niste lucruri in comun 🙂
Andreea
09/06/2019 at 12:08 AMOff!! Si noi suntem tot intr-o cursa din asta. Avem doi copii mici si toata ziua e practic un sir interminabul de lucruri mici care trebuie bifate gen alaptat, schimbat scutece, iesit in parc, treburi casnice. Eu incerc sa rezist stoic si ma consolez cu gandul ca e mai bine pe masura ce cresc.
Roxana
09/06/2019 at 2:55 PMPoti spera ca din toamna, cand va incepe scoala, sa adoarma singura mai devreme, adica macar pe la 22:00. Asta in cazul in care vei reusi sa ajungi cu ea la ora 8 la scoala. Mie asa mi s-a intamplat cu copilul meu, care cat timp a fost la gradinita, adormea doar la 23-23:30 si nici nu dormea la pranz de la 2 ani.
Am auzit multe sfaturi, cum ca sa incep sa il antrenez sa se trezeasca devreme cu ceva timp inainte de scoala, dar nu le-am pus in aplicare. Nici nu le ceream, dar veneau intotdeauna de la alte mamici foarte sigure de metodele lor:)
Iti tin pumnii sa fie din ce in ce mai bine! Si stiu ca desi ai unele zile nebune, din care ai senzatia ca nu intelegi ce cauti acolo, ai si momente minunate cu Eva:)!
andressa
10/06/2019 at 2:28 PMRoxana,
niciun copil nu e ca altul, nicio mamă nu e ca alta. Și eu primesc sfaturi, iată, și aici sunt multe de la femei foarte bine intenționate. Da, timpul le rezolvă pe toate, important e să fim bine cu capul, să rezistăm ritmului. Cred că trebuie să fac un sport, ceva, dar nu am energie…
Simona
10/06/2019 at 2:19 PMAm ajuns la articolul tau pentru ca sotul meu (taur) mi-a trimis link-ul. L-am recitit si ma regasesc 100%. Diferenta este ca eu am doi copii ( o fetita, taur de 3a2l si un baietel, capricorn 1a4l). Cu doi mi se pare ca sunt la maraton zilnic. Cand ma gandesc cum era cu un copil mi se pare acum parfum. Oricum totul tine de oranizare. Sotul meu ma ajuta de foarte multe ori si este un real suport pentru mine, si ma impaca si ma supara si iar ma impaca. Cateodata este si el un al treilea copil si lucrurile scapa de sub control. Tip si fac armata si ne suparam si apoi ne ia cateva ore sa ne impacam si sa analizam unde ce a gresit. Si o luam de la capat in fiecare zi. Certurile majore sunt in weekend cand pentru mine weekendu-ul a devenit o perioada de tortura nu de relaxare. Am tot spus sa incercam culcatul mai devreme si sunt dati cand ne iese, De multe ori nu suntem consecventi si asta face si mai mult rau. Am incercat in decursul timpului pentru “vindecarea nervilor” , un pahar de alcool seara ca sa dorm si eu profund nu ca un iepure, iau melatonina acum si cumva functioneaza. Mai merg de doua ori pe saptamana la inot si pentru mine este aur curat. Vin rupta de oboseala nu ca si cum as merge la spa si e relaxare dupa ce unul mi-a facut un masaj capilar ci tot efort. Dar cel mai tare ma enerveaza cand vin acasa si copii nu dorm. Si ii aud plangand din spatele usii si imi spun. Ziua mea nu s-a terminat. Ziua mea e cea mai lunga zi din lume. De cele mai multe ori ii imbrac in pijamale si incerc ca dau indicatii ce trebuie facut. Ziua mea nu se incheie cu un masaj la talpi sau pe spate ci sa imbrac copii si sa ii bag la somn. Fetita vrea sa doarma cu mine asa ca eu o adorm. Si de cele mai multe ori sunt obosita si raman in patul ei. Cand ma mai trezesc ma mai duc si in patul conjugal. Pe cel mic il pasez sotului. Nu ma pot multiplica asa ca el il adoarme si noaptea mai merge el la el mai ales ca l-am intarcat si a trebuit sa ma detasez. Inainte eram pe drumuri. Cand de multe ori ma duc in patul conjugal vine fetita si ma ia sa ma duc inapoi la ea. Noptile au incetat sa mai fie chiar nopti. Weekendul a incetat sa fie timp pentru mine. Imi iubesc copii insa ma simt de cele mai multe ori coplesita. Sunt un butoi cu pulbere, Ma astept mereu sa explodez sau sa imi iau lumea in cap. As pleca dar ma omoara grija gandindu-ma daca sunt bine ingrijiti asa ca nu plec. Ma intorc in fiecare zi acasa.
andressa
10/06/2019 at 2:26 PMDragă Simona,
întâi și întâi îți mărturisesc că a crescut inima în mine când mi-ai zis că soțul ți-a dat să citești! :)) Știu că și bărbați citesc blogul meu, dar nu prea recunosc. E bine că îl citesc, poate îi mai educăm puțin. 🙂
Gata cu glumele, să știi că m-ai emoționat. Ănțeleg perfect sentimentul de groază și disperare care vine seara când ai nevoie de liniște/ Eu am avut un weekend de odihnă, am dormit și am stat mult și mi-am mai revenit și mi-am dat seama că mă apucă anxietatea când mă gândesc că vine seara și o iau de la capăt. Știu că e greu. Mi-au răspuns multe femei la acest post că o să fie mai bine, că trebuie să rezistăm. Eu însă mă întreb ce anume rezistă din noi, că parcă o parte se pierde pe drum, ne schimbpm definitiv. Sau poate nu, sper că nu. Dar eu mă simt schimbată. Tu nu ?
Simona
12/06/2019 at 11:10 AMDa, sotul meu este minunat, De multe ori ma intreb cum de ma suporta 🙂 cred ca si el isi pune aceiasi intrebare in sens invers,” cum de il suport”? dar nu stim unii de altii 🙂 . Eu mereu sper ca o sa fie mai bine. Sunt momente cand este mai bine dar nu apuc sa ma bucur pentru ca sunt mereu stresata. Cand iesim undeva si nu imi setez nimic de regula iese ok, copii sunt linistiti, nu cad si nu isi rup nimic, nu plang sau urla fara motiv. Sunt lucratori rebu, dupa orice masa am impresia ca atat eu cat si ei am iesit de la o batalie cu rosii ca in Spania dar a incetat de mult sa ma mai deranjeze daca se murdaresc. Schimbata sunt, acum am momente cand ma gandesc daca in bine sau nu. De cele mai multe ori oscilez ca in bine. Sotul meu mi-a spus de cateva ori ca femeile se schimba dupa casatorie. Eu cred ca femeile se schimba dupa ce vin copii. S-au schimbat multe in mine dar nu sunt toate schimbarile astea generate de copii, unele dintre ele sunt generate de maturitate, de experiente. Daca am observat o schimbare majora la mine ca cand am copii este ca ma imbrac mai colorat si fac eforturi pentru asta. Observ si o schimbare de stil dar poate este cauzata de vreo criza nebuna de 35 de ani. Din parul rosu acum il am blond, din par lung acum in am scurt (pana la umeri), din pantaloni port mai mult rochii si fuste iar tocuri purtam mereu deci aici nimic nou. O alta schimare mai putin buna este ca uit sa ma bucur. Am atat de multe motive sa ma bucur. De o adiere de vand, de un zambet, de un miros, de orice si asta pentru ca de multe ori sunt prinsa ca intr-un rolercoaster al grijilor si al “to do-urilor”. Sunt continuu la vanatoare de timp, de timp liber. Voi cum faceti sa aveti mai mult timp cu voi?
andressa
12/06/2019 at 11:51 AMSimona, si eu uit sa ma bucur. Serios. Si uit sa rad! Cum fac sa am timp cu mine? Pai, apelez la mama mea. Altfel nu m-as descurca.
Ecarulan
12/08/2019 at 3:32 PMNu ma regasesc in articolul tau, pentru ca eu
am reguli de culcat copiii devreme si pentru ce se intampla in fiecare dimineata si pentru ca eu ma infurii si tip aiurea, dar cunosc asa bine sentimentele despre cum maine va fi mai bine, despre cum o sa am un plan pentru vietile noastre. Pentru mine nu se intampla asta niciodata. Si incep sa cred ca nici nu va fi vreodata pentru ca infrangerile astea din fiecare zi de maine, nu o sa duca nicaieri bun, ca o sa ma distrug pe drum – si nu ramane decat furia ca nu sunt in stare de nimic 😀
Nu degeaba cred ca exista expresia cu ‘it takes a village…’ Doar ca noi am uitat.