În general, eu cred că oamenii sunt obositori. Și greu de suportat. Aproape toți au multe fixuri, mai ales pe măsură ce trece timpul și își dau seama că a face altora pe plac este o pierdere de vreme. Cu siguranță, nu trebuie să explic mai multe, nu cred că am cititori adolescenți care se miră acum și zic în capul lor: „Vai, dar eu aș face orice ca să fie Iubi fericit!”
(Dacă totuși am asemenea cititori, îi salut și îi rog să îmi scrie în privat ce trupe sunt la modă printre liceeni, să rămîn și eu cool și hip. Să revenim.)
E minunat să iubim, dar totuși atît de greu. Nu credeți?
E nebunie de ceva timp cu Esther Perel, psiholoaga care explorează distanța dintre nevoia de securitate și nevoia de libertate în relațiile interumane. Dacă nu o știți deja, vă recomand să ieșiți din peștera în care v-ați ascuns și să mai ascultați și voi un ted talk, un podcast, de-astea moderne. (Nu vă supărați dacă fac un pic mișto de voi, nu? Normal că nu, sunteți simpatici și eu sunt smpatică!) Deci femeia asta care vorbește ca Pepe Le Pew, sconcsul ăla care caută mereu dragostea în Looney Tunes, dar fix așa vorbește, jur, cu accent franțuzesc și buzele țuguiate, zice ceva super evident: ne plictisim de parteneri, fraților. Yeap.Â
Ea o zice mai elegant și mai documentat, adică a vorbit cu muuulte cupluri care i-au zis că atunci cînd își doresc partenerii se întîmplă pentru că au fost departe de ei sau pentru că i-au văzut în altă lumină, de exemplu interacționînd cu alți oameni și văzînd că și alții îi apreciază. Cum ar veni, e sexy să știi că și alții îl respectă, îl admiră sau îl doresc pe partenerul tău. Plus că ai timp să te gîndești la el în absența lui, e altceva.
Ca-n bancul ăla, degeaba ești cu Pamela Anderson, dacă nu știe nimeni. Nu știți bancul? Of. Ok, iată: Gheorghe ajunge pe o insulă pustie împreună cu Pamela. După o vreme, singurei amîndoi, plictisiți, nevorbiți, na, se combină. Sex nebun, fructe exotice, vis și paradis. Totuși, după cîteva luni Gheorghe devine distant, trist, Pamela observă și încearcă să afle ce e cu el. S-a întîmplat ceva? A făcut ceva greșit? El zice că nu, dar că pur și simplu îi e dor de prietenul lui cel mai bun, Vasile. „Vorbește cu mine ca și cum aș fi Vasile, poate te vei simți mai bine”, zice ea. Și el încearcă. „Băi, Vasile, de cînd nu am mai vorbit… Tu știi cîte mi s-au întîmplat? În primul rînd, tu știi pe cine f*t eu?!”
Bun, deci așa e și în viață. Dacă nu vezi cum e partenerul tău în alte contexte, că e deștept și umple săli de conferințe, că e un șef respectat, că e un autor citit, un prieten de gașcă și face oamenii să rîdă, dacă stă numai cu tine – te plictisești. Au băieții de cartier o vorbă: Pe orice divă sexy adorată de o lume întreagă există un bărbat care s-a plcitisit să o…Â . Și invers e valabil, noi murim după Gerard Butler și George Clooney și undeva în lume există femei care s-au săturat să le strîngă șosetele de pe jos sau să îl audă cum răgăie. Așa funcționează lumea.
Și atunci, ce facem noi, în viețile noastre non glamorous? Păi, în primul rînd, trebuie să respirăm. În cuplu și în afara lui.
Eu îmi împart timpul în trei părți (inegale): timp cu copilul, timp în cuplu și timp pentru mine. Dacă nu sunt cu copilul, nu înseamnă neapărat că trebuie să mă pup cu iubitul. Ca să vreau asta, am nevoie în primul rînd să stau naibii singură. Să mă gîndesc, să citesc, să vorbesc singură, să mă uit la un serial SF, treaba mea, să mă relaxez așa cum îmi place mie, în halatul meu de pluș. Dacă nu am acest timp, măcar o oră pe săptămînă, eu urăsc pe toată lumea. Cred că sunt în stare de lucruri grave, noroc că nu am arme de foc.
Ce naiba înseamnă să iubești? Să vrei să faci viața mai bună unora, dar și ție. Înseamnă să fii sănătos la cap, cît să te bucuri de tot felul de lucruri, să rîzi, să fii curios, să încerci să fii mai bun, ca să ai ce să oferi și altora.
Iubiți-vă! Hai că se poate!




4 Comments
Monica
03/10/2019 at 8:02 PMFoarte dragut articolul, viata fara iubire nu este viata 😉
Uirebit
13/12/2019 at 8:10 PMAi spus multe banalități, dar… le-ai spus drăguț!
Poate c-ar trebui să scrii o carte.
Ceva… de dragoste. De vreo 200 de pagini.
Eu zic că ți-ar ieși.
Dar să fie ceva siropos, da?
Alexandra
22/01/2020 at 2:05 PMbun bancul, sunt printre putinii care nu il stiau?
Cristina
08/08/2021 at 4:18 PMFoarte frumos scris ðŸ”