Am avut recent o studentă în practică și m-am gândit la următorul lucru: ca adult, am impresia din ce în ce mai mult că tot ce mi s-a spus în copilărie a fost greșit. Aveți și voi sentimentul?
Fii cuminte!
Nu mai pune atâtea întrebări!
Alege-ți o meserie “de viitor”!
Nu poți să te pricepi la toate!
Utima mi se spunea foarte des: să o las mai moale cu curiozitatea. Învățătoarea mea mi-a spus să aleg ceva la care să fiu foarte bună, asta după ce am participat la olimpiadă prima oară în viața mea și am luate note mari la română și la matematică. Am mers mai departe doar la română, nici nu m-am mai prezentat la matematică, la următorul nivel. Asta ilustrează perfect viziunea adulților de atunci despre cum trebuie să îți alegi drumul în viață. “Dacă vrei să dai la jurnalism, de ce mai înveți la matematică și la fizică?!” Elevul bun la mate trebuie să îi lase pe alții să strălucească la română, dacă știi bine engleză, n-ai cum să fii cel mai bun și la franceză și la chimie, dacă îți place școala, vor râde de tine pe terenul de fotbal. Ori frumoasă, ori deșteaptă – ori, ori!
Ce ironic! Sfaturi despre omul unilateral dezvoltat de la părinții noștri care au fost crescuți de o generație mult mai abilă! Bunicii sunt cei care știau să crească animale, se pricepeau la agricultură, făceau toate reparațiile prin casă, creșteau copii, făceau săpun și le făceau pe toate bine. Totuși, nu știu cum era la voi, dar eu am prins vremuri în care erai considerat superficial dacă aveau prea multe pasiuni, prea multe preocupări, voiai prea multe – de fapt.
Ca adulți, ne-am trezit așadar că ar trebui să știm un lucru, un singur lucru, cât mai bine. Doar că vremurile s-au schimbat și se tot schimbă. Nu poți fi un contabil bun fără să știi să operezi un computer, să te descurci în mai multe sisteme de operare și cu mai multe softuri. Nu poți lucra în producție de televiziune fără să știi cum se lucrează pe teren, fără să înțelegi chestiuni de vânzări, de marketing. Nu poți să ai propria ta firmă și să nu înțelegi cum se ține contabilitatea, cum se calculează profitul și ce influențează vânzările. Social media a devenit în CV ca permisul de conducere auto, nu prea se poate fără.
Cei mai de succes oameni pe care îi cunosc, dar totodată și cei mai fericiți, reușesc să îmbine mai multe pasiuni și mai multe domenii profesionale, creându-și propria nișă.
Sunt o mulțime de exemple care susțin teoria, de la Steve Jobs la Elon Musk. Cel din urmă a îmbinat cunoștințe de fizică, programare, design, antreprenoriat. Dacă genul ăsta de exemple erau neobișnuite la un moment dat, ele sunt de ceva timp noua normalitate. Are și un nume chestia asta: polymath.
În zilele noastre, indiferent ce facultate ai face, ar trebui să te poți adapta la cel puțin două-trei domenii de activitate, conexe între ele sau nu. Zilele în care ești doar jurnalist, doar webdesigner, doar contabil s-au dus.
PS:
“Tu trebuie să te hotărăști, ești ori blogger, ori jurnalist!” Social media sau producție TV? Sau PR? Ha! După ce ani de zile nu am știut ce să răspund la aceste întrebări, dar mi-am urmat instinctul de a face tot ce îmi place atât cât am putut, acum cred că știu răspunsul: “HA!”
2 Comments
Canadianu'
03/09/2019 at 3:22 AMIn the eighties, more than half of American twentysomethings were financially independent. In the past decade, nearly seventy per cent of young adults in their twenties have received money from their parents.
https://www.newyorker.com/magazine/2019/09/09/student-debt-is-transforming-the-american-family/amp
Canadianu'
03/09/2019 at 3:23 AMBrad and Leah Marks never envisioned themselves living in Mr. Marks’ childhood home. Together for eight years and married for two, the Markses had rented for years while studying, planning to buy a home.
Despite saving, the couple could only get preapproved for a small mortgage that would have allowed them to buy a property well outside of Toronto. With student debt and most of their income going to rent, the Markses decided to hunker down and save, living rent-free. Mr. Marks, 37, has yet to secure a permanent teaching position.
“We moved in with Brad’s parents in January,”
https://www.theglobeandmail.com/investing/personal-finance/household-finances/article-how-to-afford-a-house-move-in-with-your-parents/#comments