Nimeni nu vrea “să se bage” în politică. În bula mea, între cunoștințele și prietenii mei, a vorbi despre politică este ceva “murdar”. Adică vorbim despre bani, despre sex, despre Dumnezeu, despre ORICE, dar când ajungem la politică, auci! Nu ne băgăm!
Dar nu ne băgăm noi deja când ne mor prietenii arși de vii într-un club unde se duseseră să asculte un concert? Și apoi mor cu zile pentru că dezinfectatul din spitale este apă chioară, iar secția de arși nu funcționează deși i se tăiase panglica, frumos, de față cu presa?
Oare nu ne băgăm în politică când prietenii ne pleacă din țară pentru că aici pur și simplu nu se mai poate? Sau de fiecare dată când trecem pe strada noastră unde se schimbă bordurile a cincea oară în 2 ani? Când mergem la medic și trebuie să aducem de acasă mănuși și medicamente? Nu ne băgăm atunci când ne înscriem copilul la școală și aflăm că învață în trei schimburi copiii pentru că directorul acceptă prea multe dosare, că “rezolvă” pe oricine?
Noi facem politică, de fapt, zi de zi. Când votăm sau când nu votăm, când punem o întebare sau mergem mai departe, când acceptăm că lucrurile sunt așa cum sunt și nu pot fi schimbate. Eu nu mai pot să stau așa, pur și simplu. Seria mea de interviuri e un demers civic. Vreau să mergem la vot și să luăm o decizie bazată pe mai mult decât impresia pe care ne-o lasă un banner într-o intersecție.
“Crezi că o să vrea să se întâlnească cu tine oamenii ăștia?” Da. Adică, de ce nu? Curiozitatea unui alegător nu poate să justifice un interviu? Ce au ei de ascuns? Eu vreau să știu cine sunt, cum vorbesc, în ce cred. De ce ar refuza? Da, fac asta în timpul meu liber, fără să câștig niciun leu, fac asta pentru că îmi pasă și aș vrea să vă pese și vouă.
“Cum să construiți un spital?! Voi știți cât costă?!”, fac pariu că asta au auzit Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu când au zis #NoiFacemUnSpital. Astăzi clădirea există, milioane de euro donate exclusiv din mediul privat, de persoane fizice și companii, se investesc în acest spital de oncologie pentru copii. Pentru că în România, unul din doi bolnavi de cancer moare. Și asta tot politică este. Dotarea spitalelor, plecarea medicilor, salarile, șpăgile, managementul prost, directori de spitale numiți politic – asta e tot politică. Pe mine această inițiativă mă inspiră zi de zi. Băi, oameni buni, voi vă dați seama că orice e posibil?
Nu vorbim despre cele mai importante lucruri pe care le trăim, despre valorile care ne fac cine suntem. Pe cine respectăm și de ce? Ce e important pentru noi și de ce? Cât tolerăm hoții, impostorii, trișorii și până când? Cu cine votăm și de ce? Cine sunt acești candidați și cine îi susține?
Totul este politică. Așa că hai să ne băgăm în ea. Eu mă bag, tu te bagi?
——
M-am întâlnit cu Olguța Totolici, soția lui Dan Barna, candidatul USR-PLUS. Cine este, ce face, cum gândește și cât câștigă Olguța Totolici, soția lui Dan Barna – am scris în Republica.ro.
Am aflat, din interviul care a reieșit, că Dan Barna nu e un candidat obișnuit și nici Olguța nu e o „nevastă” tradițională. Cuplul se numește Barna – Totolici, pentru că ea și-a păstrat numele de familie. Sunt corporatiști, vorbesc corect românește, citesc, călătoresc, au ieșit în stradă din cauza tragediei Colectiv și a Ordonanței 13.
Un caz curios. Așadar nu m-am putut abține să nu îi întreb direct pe ei: ce le-a trebuit politică?! Am vrut să îl văd pe Barna prin ochii soției lui, Olguța Totolici, iar pe ea să o cunosc mai bine. Până la urmă, judeci corect un om și după fapte, dar și după persoana care îi stă alături.
„Când ești plecat, ești cu inima în două locuri – o parte din tine rămâne lângă cei de-acasă”
„Eu am petrecut o perioadă mai lungă la Paris după ce am terminat facultatea, dar, deși era minunat acolo, am văzut de la vremea aceea că sunt mult mai multe oportunități și mult mai multe lucruri de făcut în România. În plus, familia și prietenii mei erau aici, îmi era dor de ei, nu era suficient să-i vad de două ori pe an. Când ești plecat, ești cu inima în două locuri, o parte din tine rămâne lângă cei de-acasă și o parte din tine vrea să facă tot ce poate mai bine acolo, dar e greu să-ți găsești liniștea. Și decizia de a te întoarce e greu de luat”, mi s-a descris în câteva cuvinte Olguța Totolici.
Are părul blond și ochelari de vedere, dar acum nu îi poartă, i-a pus pe măsuța de cafea, din lemn și fier forjat, luată din Obor. „Era un nene acolo care aducea chestii din India”.
Stă pe un fotoliu de culoare galbenă de la IKEA pe care se laudă că l-a montat chiar ea. Poartă o rochie albastră și un smart watch la mână. Este fiică de profesori și are figură de premiantă, are un machiaj discret și nu pare genul de femeie preocupată de haine și de diete. Aparențele înșală: îmi mărturisește că ține mereu regim. „Mă îngraș imediat, orice aș face.”
Citiți textul integral în Republica.ro.
Și urmăriți-mă ca să aflați dacă acceptă să se întâlnească cu mine și restul celor contactați: Cristinel Dăncilă (am făcut deja o solicitare), Carmen Iohannis și alte persoane apropiate de candidații la funcția de președinte al României în 2019.
Repet. Eu mă bag, tu te bagi?
4 Comments
Ioana
04/10/2019 at 3:21 PMMi se pare o super idee, Andreea, felicitări! 😃
Al
05/11/2019 at 10:49 PMPe republica am intalnit doar articolele de propaganda securista, nu degeaba nu dai un link, e un bait-suggestion.
As fi fost curios daca ai intrebat o pe cucoana despre marsaviile cu fonduri europene, in care e bagata pana in … ma rog, gat. Banuiesc ca nu … altfel articolul nu mai era cool, nu-i asa …
Iti sugerez si un interviu cu Clotilde – cea care a luat sume uriase pe expertiza unei autostrazi nefacute, si a castigat o licitatie cu aceasta conditie 🙂
andressa
06/11/2019 at 11:41 AMBună, Aron.
La momentul la care eu îi luam acel interviu Rise Project nu publicase ancheta. In al doilea rând, intenția era de a afla ce fel de oameni sunt, nu am pretenția de a fi făcut o anchetă pentru a afla detalii despre trecutul lor, ci doar am vrut să stau de vorbă cu ei. Soția lui Barna a fost singura care a acceptat invitația. Ceilalți se ascund ca râmele în pământ.
Cristiana
07/11/2019 at 12:21 PMNu stiu cum de ratasem cand ai publicat. O initiativa tare faina, pacat ca nu au acceptat mai multi.