5 luni si jumatate si 655 de reactii pe Facebook mai tarziu, am reusit. Am regasit-o pe Madalina.
Va mai amintiti? Cand m-am intors dupa un weekend la Londra, am povestit ca mi-am facut o prietena in aeroport, o fata frumoasa cu ochii verzi care pleca pentru totdeauna din tara. Era atat de emotionata si de sincera, mi-a intrat la suflet imediat. Ea, sotul ei si un prieten m-au dus cu masina pana la prietena mea acasa, desi era departe si nu era deloc in drumul lor. Nici parcarea la aeroport, 3 lire, nu m-au lasat sa o platesc. Iata ce scriam atunci:
Cand am plecat, langa mine, inainte sa pornesc spre control de securitate, s-a asezat langa mine o fata. M-am gandit imediat ca este ceva providential. (…) Am stat de vorba pana am plecat. O chema Madalina. Avea 25 de ani, parul saten, lins, si ochii verzi. Deloc machiata. Pleca pentru totdeauna. Sau cel putin asa spera. Nu lasa nimic in urma. Am intalnit-o intr-un moment de cotitura in viata ei.
Nu am facut schimb de numere de telefon, nici nu ne stim numele de familie. Nu am nici poza cu ea, desigur. Madalina nu ma va contacta poate pe Facebook sau nu imi va gasi blogul cautand numele meu. Nici eu nu o pot gasi pe ea, desi am ramas cu acest gust amar, ca nu i-am multumit destul, ca nu o sa mai stiu ce face, cum se adapteaza in Londra, daca are nevoie de ceva si daca o pot ajuta.
Uneori simti ca urmeaza sa se intample ceva important, dar nu stii ce. Si astepti. Nu stii e astepti. De-asta poate nici nu iti dai seama daca trece pe langa tine. Mi-am dat seama ca urma sa o mai intalnesc pe Madalina, ca as fi vrut sa mai vorbesc cu ea, dar abia dupa ce plecase deja si nu stiam decat prenumele ei.
Cum gasesti o Madalina cu ochii verzi in ditamai Londra?! Prin Facebook, desigur. Multumesc tuturor celor care mi-au distribuit mesajul pana a ajuns la prieteni de-ai ei si, intr-un final, chiar la ea.
Ce mai face deci Madalina? A ajuns intr-o vineri noapte la Londra si de luni deja a inceput sa munceasca. Acum are doua slujbe, munceste de la 9 la 14 si de la 15 la 23 si a invatat engleza. Nici nu ma indoiam ca se va descurca. Unii oameni au in ei o putere senzationala de a-si indeplini visele, de a nu accepta “nu se poate”. Madalina parea un astfel de om. Va spun, fata asta e ceva deosebit, e o luptatoare.
Surprinzator sau nu, si ea se intreba ce mai fac. Prietenul sotului ei, cel care venise sa ne ia de la aeroport in acea noapte, mi-a spus ca a doua zi dupa ce ajunsesem si si-au dat seama ca nu mai au cum sa ma contacteze, se gandisera sa revina la adresa la care ma dusesera. Totusi nu au facut-o ca sa nu deranjeze, a zis, si ca sa nu para nebuni. 🙂 Si totusi si eu ma gandeam la ei in acea zi si simteam ca povestea noastra nu s-a terminat.
Fusesera atat de draguti cu mine. Stiti, de cand sunt mama, am o mantra: ma port cu oamenii care au nevoie de ajutor asa cum as vrea sa se poate altii cu fetita mea, daca ar avea nevoie de ceva. Si cand am vazut-o pe Madalina dezorientata si emotionata inainte de al doilea zbor din viata ei, am vrut sa o tin de vorba, sa uite ca va fi la mii de kilometri inaltime si ca lasa in urma toata viata ei, casa in care a crescut, prietenii. Dar pana la urma in noaptea aceea, dupa miezul noptii, cand nu as fi prins trenul pana in centru, ea m-a ajutat pe mine.
De emotii, Madalina a tot povestit in noaptea aceea, in timp ce asteptam sa ne urcam in avion si apoi cand am aterizat si am asteptat la controlul pasapoartelor, si nu a aflat despre mine mai nimic. Nu stia ca si eu eram intr-un moment de cotitura, in preaviz la munca, pe punctul de a incepe o noua aventura, in care sunt angajata mea. Nu stia de blogul meu, de fapt ce profesie am, sau de ce ma duceam la Londra. Ma duceam pentru ca ma simteam ca si cum as fi avut nevoie sa imi iau avant inainte de a sari intr-o prapastie.
Acum ce imi mai ramane de facut? Sa ma duc la Londra, la Madalina, nu? M-a invitat. 🙂
Sursa foto palme: Shutterstock
5 Comments
Andreea
16/03/2017 at 1:17 PMDraga Andressa, onoreaza invitatia si du-te la Londra!!!!!!!!!!!! 🙂
Mi se pare incredibil ca ai scris articolul acesta follow-up exact cand eu sunt in prospectii pentru a petrece in mai un week-end la Londra. Sunt macinata de indoieli, ma hotarasc si apoi ma razgandesc, principala problema fiind, desigur 🙂 , banii.
Ca acum sa dau peste articolul tau……
Oare o fi vreun semn? Oare nimic nu este intamplator?
andressa
16/03/2017 at 2:36 PMSigur ca e un semn! 🙂
Nu e atat de scump sa mergi la Londra, apropo. Zborurile sunt cu siguranta foarte ieftine.
Hai, traieste clipa!
Roxana D
21/03/2017 at 7:57 PMCe fain! 🙂 Îmi amintesc că am citit atunci articolul tău. Mă bucur că ai găsit-o pe Mădălina.
wlfp
22/03/2017 at 10:48 AMFoarte fain 🙂
marius
20/04/2017 at 10:32 PMţăpănozitate!