IUBIM

Terapie dupa divort. “Ma duceam la psiholog si plangeam”

Posted on 28/02/2017

Cat poti sa plangi? Ore intregi? Zile intregi? Poate saptamani?

Nu am intrebat un oftalmolog asta, ci un psiholog. Pentru ca toate femeile cu care am vorbit despre divort au spus ca au plans pana nu au mai putut. Irina Bucur a spus ca la prima intalnire cu psihologul a plans si atat. Nu a putut vorbi. Abia de la a doua intalnire a inceput sa scoata doua vorbe. La a treia sedinta chiar a spus lucruri.

“Dupa aproape 12 ani de căsnicie m-am ales cu cinci saci de haine, cuptorul meu si cu mixerul.”

Daca timp de 12 ani esti tinuta in casa ca o prizoniera pentru ca orice iesire se lasa cu scandal, reprosuri, crize de gelozie si batai, chiar si de fata cu copiii, daca esti amenintata cand divortezi si apoi incuiata pe dinafara, fara sa stii unde sa te duci sa dormi, cu siguranta ai multe de spus intr-o sedinta de terapie. Si nu stii cu ce sa incepi.

Se numeste “Travaliul pierderii”, mi-a explicat Oana Nicolau, psihoterapet (fondator Clinica Oana Nicolau). I-am cerut cateva cuvinte despre acest subiect atat de delicat.

“Cazurile ideale sunt acelea in care cei 2 se despart in conditii amiabile si isi pot vedea fericiti de vietile lor in continuare. Insa, din pacate, acest ideal il gasim doar in carti si in filme. Realitatea este ca dupa divort urmeaza o etapa necesara si benefica pentru ca fiecare sa-si poata continua viata intr-un echilibru, intr-o liniste si pace sufleteasca.

Ceea ce ii ajuta cu adevarat pe cei care trec prin experienta divortului este sa-si acorde timpul necesar, sa accepte aceasta etapa de tranzitie ca facand parte dintr-o normalitate. Este o perioada de introspectie, de intelegere a lucrurilor care nu am mers asa cum isi dorea fiecare, o etapa de iertare de sine si a celuilalt, si nu in ultimul rand, o etapa de gasire a unui sens, a unei semnificatii pentru relatia respectiva. Unii parteneri se grabesc sa treaca de aceasta perioada( constient sau inconstient ), poate pentru ca durearea este prea mare, sau furia, sau dezamagirea, sau neputinta, sau …. altele si altele. “

Irina Markowits a spus ca a plans si acasa si la psiholog, zile in sir. Ca nu stia cum a ajuns in situatia de a se desparti de omul alaturi de care era convinsa ca va imbatrani. Era dispusa sa renunte la afacerea ei, la pasiunea ei, de dragul relatiei ei pe care o credea perfecta. Facuse deja toti pasii pentru a fi doar o “nevasta fericita”, cum spune ea. Cand a trebuit sa o ia de la capat, nu stia cum sa inceapa. Toata viata ei de adult o petrecuse langa un om si brusc s-a trezit singura la volan, fara un copilot, fara un partener. E greu sa inveti sa traiesti, sa gandesti altfel, fara sa te raportezi la celalalt. In multe cupluri, vietile lor se contopesc, ei devin o prelungire a celuilalt, ceea ce poate fi frumos cand relatia functioneaza, dar si foarte dureros, cand se produce o ruptura.

Andreea Lazar si-a dat seama chiar datorita terapiei cat de mare era ruptura intre ea si sotul ei. Poate ca uneori vrem sa ne pacalim singuri, speram “sa treaca” totul, ca o zgarietura superficiala, evitam discutii, priviri in ochi, dar o confruntare reala cu problema te face sa faci lucrurile altfel. Andreea si-a dat seama ca se acumulasera o tona de frustrari, ca aveau sa-si faca prea multe reprosuri. Poate ca daca incepea din timp terapia, cand simtea crapaturi in relatie in loc sa pretinda ca e prea ocupata sa poarte o discutie sau sa observe anumite lucruri, prezentul ar fi fost diferit. Motivul pentru care ea si sotul ei, de altfel prieteni vechi de-ai mei, sa se impace, era in mod special ca aveau un copil. Si-ar fi dorit sa nu il faca sa treaca printr-o experienta dificila.

Exista cupluri care merg impreuna cu copilul sau copiii la psihoterapie, tocmai pentru ca isi dau seama ce greu este sa dea explicatii si sa ajute la adaptarea la noua viata, in care parintii nu mai locuiesc impreuna.

“Copiii din cuplurile care divorteaza, sunt afectati din mai multe motive. Iata cateva :

1. Nu inteleg ce se intampla in viata adultilor si mai exact care este motivul pentru care se produce separarea.

2. Se simt vinovati. De cele mai multe ori, copiii, in inocenta lor, considera ca motivul pentru care unul dintre parinti pleaca are legatura cu o greseala pe care el, copilul, ca a facut-o.

3. Copiii isi doresc sa fie impreuna cu parintii lor si le este greu sa il aleaga pe unul dintre ei. Chiar daca nimeni nu-i pune in acesta situatie, simplul fapt ca ei vor ramane cu un parinte, se transforma intr-un sentiment de vinovatie, prin loialitate fata de celalalt.

Psihoterapia este asadar, necesara si pentru copii, in cazul unui divort, astfel incat ei sa inteleaga ca separea este legata doar de rolurile de soti si ca rolurile de parinti vor fi in continuare asumate si mentinute de catre cei 2 adulti. “, mi-a spus tot Oana Nicolau.

Ceea ce am retinut in mod special din discutia cu Andreea este ca si-a dat seama ca a vazut semnele unor crapaturi in relatia ei, dar ca nu a facut nimic pana cand ruptura devenise prea grava. Este marturia multora dintre noi. Ignoram multe lucruri si speram sa dispara de la sine. Uneori merge, alteori nu. Poate ca niste sedinte de terapie de cuplu ar ajuta, Oana Nicolau sustine ca sunt indicate chiar si cuplurilor care intentioneaza sa se casatoreasca, pentru a se asigura ca intra in noul capitol constienti, responsabili si cu sanse reale de a avea o relatie sanatoasa si fericita. Sau, la fel de util, cuplurilor care nu au probleme, dar trec prin schimbari: vor avea un copil, se vor muta din tara etc.

Aflati maine povestile invitatelor mele, felul in care au reusit sa depaseasca divortul si sa o ia de la capat. Abonati-va la canalul meu de Youtube ca il urmariti primii! Multumesc

Sursa foto plans: Shutterstock