Știti care e cea mai frumoasă amintire a mea din taberele de vară? Momentul întoarcerii. Când trenul intra în Gara de Nord și eu încercam să o vad pe mama pe geam, printre zecile de părinți adunați pe peron. Coboram grăbită, cu rucsacul în spate, o îmbrațisam tare, tare și apoi plecam spre casă cu metroul. Pe drum îi povesteam la cât ne trezeam, la cât ne culcam, ce mâncam… De fapt, nu prea mâncam, veneam lihnită de foame din tabăra pentru că acolo mereu mâncarea era mereu îngrozitoare. Mama mă aștepta acasă cu pui cu sos de roșii și usturoi, băgam pâinea în sosul ăla bun… și un 7UP, căruia nu eram sigură dacă nu i se spunea “zup”, cum insistau unii copii de la bloc. Nu beam sucuri de obicei, dar când veneam din tabăra era o ocazie specială. Mancarea sărata cu băutura aia dulce și acidulată… Povesteam pâna târziu despre cine ce a facut, ce am vazut (mai nimic), ce mi-a placut și ce nu. Dormeam cel mai bine în noaptea aia, în patul meu, după o baie adevarată, într-o baie adevărată. Cred ca adormeam zâmbind, dar nu sunt sigură. Așa simt însă acum, ce fericire! Deși taberele erau ca un lagăr de concentrare în anii ’90, meritau chinul pentru această dulce revenire. Azi i-am cerut mamei să îmi mai facă puiul ăla cu sos. Aș fi putut să îl fac eu, dar nu ar fi fost același lucru.
Sursă poză tren: Shutterstock
5 Comments
Irina
10/08/2017 at 6:02 PMFirst! Gara de Nord sincer imi trezeste cele mai frumaose amintiri de ope vremea cand mersul cu trenul era un “lux”.
Gica Florin
11/08/2017 at 10:25 AMCe frumos ai povestit. Imi aduc aminte cu drag experientele din tabara si erau ceva ‘special’.
o femeie
21/08/2017 at 4:50 PMnumai eu eram trista cand ma intorceam din tabara? si mancam tot 😀 (sa va dati seama cum gateste mama 😀 )
andressa
21/08/2017 at 5:52 PMAi avut noroc de tabere misto! Si la mine atmosfera era draguta, copiii se distrau, dar igiena era o mare problema, cazarea avea conditii mizerabile, iar mancarea era la fel.
o femeie
23/08/2017 at 10:38 AMcred ca detaliile astea le-am uitat 🙂 . E drept ca am fost numai in 2 tabere, una la navodari si una la Timisul de Jos. sau Sus. Whatever 🙂