IUBIM

Noi și ele, femeile fără copii. Nu putem concura cu ele.

Împreună cu o prietenă de 35 de ani și copiii noștri am fost la piscină. Într-un moment de respiro, când cei mici se bălăceau uitând de noi, ne-am uitat la femeile fără copii din jurul nostru. Am oftat. Impecabile. În costume de baie noi, decoltate, cu pielea întinsă peste tot, și pe față și pe abdomen, cu lipgloss și zâmbete pe buze, ochelari de soare la ochi, cărți și cocktailuri în mâini.

Noi? Înconjurate de jucării, cu firimituri de biscuiți în păr și în buric, leșinate după alergare în jurul piscinei.

Nu putem concura cu ele. Asta e realitatea. Nu vârsta e avantajul lor. Unele sunt mai în vârstă decât noi. Sau la fel. Vârsta e relativă. Timpul e avantajul lor. Energia. Tot ce noi le dăm copiilor noștri ele își dau lor înseși. Sau bărbaților.

Femeile fără copii se bronzează, călătoresc, citesc, au manichiura perfectă, subiecte de conversație interesante. Merg la teatru, la film, la expoziții, restaurante, cluburi, petreceri. Vorbesc despre ce se întamplă în oraș. Își cumpără ce e nou.

Diminețile lor sunt mai glamorous, cu cafele, sala de fitness sau machiaj complex. Ale noastre sunt alergate, agitate, sărim din pat devreme și alergăm, nepieptănate adesea, spre gradinițe și școli.

Nopțile de care avem nevoie să arătăm odihnite… le dăm copiilor. În serile în care ele citesc romane și cărți motivaționale, noi citim povești cu prințese și adormim îmbrăcate, niciodată în furouri de mătase. Stresate de febra copilului, dinții lui, cearceafuri udate in miez de noapte, suntem nedormite, nu mahmure după petreceri mișto.

Hainele stramte, asortate, dispar din garderobă treptat, pe măsura ce priorități devin cumpărăturile și slalomurile prin parcuri. Ele defilează în rochițe decoltate, noi alergăm dupa trotinete, purtând pantaloni scurți și adidași. Sau pantaloni scămoșați.

Banii noștri se duc pe haine și încalțăminte în miniatură, pe cluburi de dans și înot, pediatri și jucarii. Banii lor sunt ai lor.

Uităm, greșim, ne enervăm. Nu mai suntem fermecătoare.

Nu înseamnă că a fi părinte e imposibil sau aduce nefericire, dar aproape totul e altfel. Viețile noastre se schimbă complet, deși rămânem în esență aceiași oameni, cu aceleași vise și nevoi. …Și părinții se îndrăgostesc.

Știți, nu să fii divorțată e greu. Deloc. Oamenii se împacă și se despart de când e lumea. Să ai un copil și să concurezi cu femeile care n-au nicio grijă în afară de serialele de văzut în weekend și cărțile de citit – asta e greu. Aproape nedrept. Pentru muncă și traiul zilnic ne facem toate griji, adică pentru noi însene, dar noi mai avem grija unui suflet.

Oamenii se uită la noi și ne judecă după același standard: cât suntem de frumoase, aranjate, distractive, interesante, umblate. Eu, recunosc, mă simt copleșită uneori de încercarea de a ține pasul. Nu ar trebui să mă compar cu oameni care au cu totul alt stil de viață, dar alții o fac.

Bărbații ne măsoară în partide de sex, nopți pierdute în oraș, subiecte de conversație. În capacitatea de a-i transforma pe ei în centrul universului. Și scorul nu e niciodată în favoarea noastră. Uneori chiar bărbații cu care am făcut copiii sunt seduși de altele fără copii, urmând ca poate și ele, cândva, să devină mame care uită, greșesc, se enervează, citesc povești cu zâne, adorm îmbrăcate, fac sex doar la aniversarea căsătoriei. Și poate atunci vor înțelege și ele ce vreau să spun.

Până una alta, suntem în aceeași cursă, iar miza e mare. Fericirea.

 

UPDATE: pentru că amtot primit comentarii la articol, aș vrea să subliniez ceva: era vorba de mamele single versus femeile single. Femei care muncesc mult și care la finalul unei zile lungi – ajung acasă și au sau nu copii. Și despre cât de mult timp îți mai rămâne să ieși la o cafea cu un tip care îți place, cât mai ai timp să te aranjezi ca să mergi la un film de mână cu un bărbat când ești o single mom. Sigur, toată lumea muncește, toate stăm în trafic și la birou. Doar că unele, dacă vor, în weekend măcar, pot merge la o cafea sau să își facă o manichiură. Altele, nu.

You Might Also Like

67 Comments

  • Reply
    r.
    05/06/2018 at 5:27 PM

    Sweetheart, nu concurezi cu femeile fără copii. Pentru ce? Pentru un bărbat!? Daca e un tip care fuge de tine doar pentru că ai un copil, probabil că ar fugi de tine și dacă nu ai avea copilul. În plus, amintește-ți că valoarea ta nu stă în fermitatea pielii sau cât de pieptănată ești. Da, ai mai puțin timp de investit în construirea unei relații, dar asta înseamnă doar că ești ceva mai selectivă.
    În cursa pentru fericire (nu pentru un partener!) aș zice că a avea un copil îți dă deja un avans considerabil. Hai, sus inima!

  • Reply
    Mihaela Grigoras
    05/06/2018 at 6:18 PM

    De fapt , tot ce doresc, cele mai multe dintre ele, e sa fie .. ca tine ! Enjoy !

  • Reply
    Oana
    05/06/2018 at 6:42 PM

    In ideea in care ar exista o cursa… DA, femeile fara copii sunt avantajate -dar numai in cursa atractivitatii initiale.
    Barbatii care parasesc familia pentru femei fara copii vor regreta decizia la un moment dat? Cel mai probabil! Mai conteaza? Nu. (partea nasoala e ca sufera toti, in mod special copiii).
    Dar cred ca intr-o eventuala „cursa” a fericirii si implinirii, femeia fara copil nu este deloc in avantaj. …Pentru ca implinirea simtita prin relatia cu barbat -oricat de minunat- nu se va compara niciodata cu magia creata de catre o mama si copilul sau.
    Asa ca… dragi mamici, bucurati-va de voi si de copiii vostri! Fiti fericite si faceti exact ce va place. Traiti o viata cu sens, si barbatii de calitate vor veni negresit!

  • Reply
    linen
    05/06/2018 at 9:03 PM

    Iarba pare întotdeauna mai verde dincolo, dacă stai să compari.
    Fiecare etapă din viață își are farmecul, frustrările și aspirațiile ei.
    Nu e nici mai bine, nici mai rău într-un fel sau altul. E doar altfel.

    Să fii părinte e o experiență unică, ce nu poate fi pusă în vreo balanță, iar tu cu blândețea ta faci un lucru minunat având grijă de mlădița ta.

    Iar dacă vrei neapărat să compari, poți s-o iei și așa: ai trăit deja experiența femeii fără copii, ai fost și tu acolo, știi cum e, e bifată. Acum o nouă aventură, ai avantajul să trăiești și cealaltă versiune a ta, cea a mamei.

    • Reply
      andressa
      05/06/2018 at 9:23 PM

      Asa e, iarba pare mai verde dincolo. Mai ales cand esti rupt in doua cand nu esti cu copilul, dar si cand esti.

  • Reply
    Andreea
    05/06/2018 at 9:19 PM

    Nu am inca copii, inca incerc sa ma obisnuiesc cu aceasta perspectiva sper nu foarte indepartata, insa recunosc ca, citind randurile de mai sus, imi vine sa nu ma mai apuc niciodata. Daca e intocmai asa cum descrii, atunci totul pare un chin nesfarsit, o cursa contra cronometru, o lipsa a regasirii de sine si o comparatie permanenta atunci cand privesti in jur, catre celelalte femei care inca nu au devenit mame, mama regasindu-se in dezavantaj. Am incercat din rasputeri sa intrezaresc si putina speranta in articol, dar personal nu am reusit.
    Evident, eu nu am cum sa ma pot pronunta in cunostinta de cauza, pentru ca nu am trait aceasta experienta, incerc in acelasi timp sa nu fiu influentabila, pentru ca orice poveste e diferita in esenta ei, insa sper din tot sufletul ca exista si o parte magica si unica in tot ceea ce tine de maternitate. Fara a o idealiza si astepta cu nerabdare, dar sper totusi ca este acolo, ascunsa undeva. Altminteri, care ar mai fi rostul? Ma intreb si eu.

    • Reply
      andressa
      05/06/2018 at 9:22 PM

      A fi parinte e minunat. Nu despre asta e vorba. Ci despre lipsa de timp. Iar cand esti si single, asta face lucurile mai complicate. Intelegi?

  • Reply
    Oklu
    05/06/2018 at 9:36 PM

    Frumos scris! Și gramatical și literar. Sunt tată și înțeleg perfect ce simți, câteodată și noi tații simțim asta. Restul nu sunt tati, sunt poate niste specimene care fără copil nu ar fi avut confirmarea barbatiei din partea familiei sau a prietenilor. Te asigur însă că noi tații, vă iubim și vă respectăm, vom lupta cu voi până la capăt, vom recuceri vacanțe în doi, vom fi lângă voi să mai ținem copilul în brațe măcar cât să beți o cafea sau sa vă spălați pe păr și nu ne vom duce la una fără copil. Dar vă vom duce pe voi, voi alea cu copil, într-o călătorie grea, uneori infernală, vă vom duce chiar și în spate, pentru a-i vedea finalul ăla clișeistic când se aude doar marea… știți voi, pe plaja aia doar a noastră. Alea fără copii nu au biscuiți în păr dar nici plaje, nu știu cum miroase un scutec dar nici cum miroase o frăguță, nu prea au lacrimi de frustrare în ochi dar vor avea atâtea regrete…

  • Reply
    Andreea
    05/06/2018 at 10:13 PM

    Da, pot sa inteleg :). Si nu am vrut sa sune insensibil in vreun fel ce am scris, probabil am privit mai mult din perspectiva mea, a faptului ca inca incerc sa gasesc o motivatie puternica de a deveni parinte si sa nu ma raportez la greutatile relatate de cei care sunt deja acolo.
    Asa cum ai concluzionat si tu “Până una alta, suntem în aceeași cursă, iar miza e mare. Fericirea.” – Fiecare duce propria lui lupta de implinire in micro-universul lui si nicio categorie de femei nu trebuie idealizata. Poate femeile fara copii au acel timp pretios, dar la fel de bine il pot irosi in diverse forme sau le pot lipsi alte lucruri ori avea indoieli nemasurate legate de propria viata. Nimeni nu stie cu adevarat cum e cu adevarat sa fii celalalt, iar aparentele raman doar aparente.
    Iti doresc sa gasesti acel timp mult dorit si miza suprema: fericirea.

  • Reply
    Cristina
    06/06/2018 at 6:12 AM

    Capul sus, esti minunata!

  • Reply
    Anca
    06/06/2018 at 8:27 AM

    Eu nu comentez pe bloguri dar acum ai atins un punct mamaaaa!!!
    Lasati.ma cu femei de 35 de ani „careriste” care nu fac copii, nu au relatie, nu au etc.
    Eu sincer consider ca abia atunci cand ai „etc.”- urile astea esti o femeie/om implinita (se aplica acelasi p.d.v si la barbati)
    Iaca am 30+ de ani, am cariera, am copil, uite anul asta pana acum am mers in 2 excursii mai mult de 5 zile urmeaza a 3 asta o sa fie si mai lunga… sac. Am si bani sa mi le platesc ;).
    Da, copilul e cu mine ca il si alaptez dar sanii mei inca sunt fermi si pielea la fel ca merg la sala si nu am kg dupa sarcina ca am avut noroc ca faceam sport si inainte si nici nu am mancat de am spart.
    Nu am bona, menajera, etc…. ba chia avem doar noi 2 grija de bebe!
    Mai, totul sta in echilibru… da, am pierdut unele chestii, care oricum nu prea le mai faceam, deci le-am pierdut ca am vrut.
    Nu le-am pierdut pe cele care le faceam!
    Da, sunt un pic mai obosita si stresata dar e un „angajat naravas” de care trebuie sa am grija.
    Deci nu trairilor din acest articol! Wake up se pot face toate doar sa vrei! Da esti mai nervoasa si obosita dar oricum si „careristele” isi rod unghiile dupa toti „gagicii” care nu ii au, le iau nervii ca muncesc ca disperatele si se preling ca pe langa borcanul cu miere la multe alte chestii ( fericirea ta, stabilitate, etc)
    Deci mother f***er sunt perfecta! ( defectele sunt aceleasi poate 1,2 in plus da au trecut anii!)

  • Reply
    Ionica liliana
    06/06/2018 at 11:16 AM

    Timpul face diferenta…..o data cu trecerea anilor o sa realizezi daca ai fost pe partea insorita sau umbrita a drumului….drumul e lung iar voi sunteti abia la inceputul lui…dar la un moment dat probabil va veti intreba…de naiba am ales asa si nu invers.Oare ce raspuns va veti da?Ramane sa aflati….

  • Reply
    Ionica liliana
    06/06/2018 at 11:20 AM

    …era…de ce naiba am ales asa si nu invers?

  • Reply
    M
    06/06/2018 at 11:04 PM

    E păcat ca te compari cu genul de femeie fără copii pe care ai descris-o in articol. Probabil in lumea in care îți desfășori activitatea, cam asta înseamnă femeie fără copii: toată ziua sala, petreceri, fashion, ieșiri, cafele, unghii si machiaj perfecte, etc. Realitatea este alta pentru multe femei (fără copii) care duc o viață normală, si cred eu, cu mult mai mult sens decat ce ai descris tu. Femei care muncesc, gătesc, au grija de familie (sot, parinti), se ocupă de casa, se vad cu prietenii atunci când au timp. Au grija si de ele, dar in limite normale. Mult mai puțin glamourous, mult mai realist. Dacă insisti sa te compari cu dive care au ca scop in viata sa arate bine, then…viata chiar e grea.

    • Reply
      andressa
      07/06/2018 at 10:24 AM

      In articol eu ma refer la dating. La cat de putin timp iti ramane sa investesti intr-o relatie cand copilul te acapareaza total.

  • Reply
    maddy
    07/06/2018 at 10:19 AM

    pe ce exact concuram cu ele? pe nimic, suntem doar oameni in alte etape ale vietii. si noi, femeile cu copii, cu sau fara sot, am fost la un moment dat in viata exact ca si femeile pe care le descrii, dar timpul ala a trecut si acum suntem in alt punct al vietii, ceea ce e perfect normal.
    probabil esti in perioada 0-2 ani de viata ai copilului, care sincer e cam pârnaie, dar dupa ce creste vei vedea si tu lucrurile intr-o lumina pozitiva, cred ca pot intelege starea in care te afli acum. ce crezi acum nu va mai fi valabil peste un an.

    • Reply
      andressa
      07/06/2018 at 10:22 AM

      Eu m-am referit la dating. E foarte complicat cand ai un copil deja.

  • Reply
    Tina
    07/06/2018 at 11:43 AM

    Tipele alea de te compari tu cu ele caută alt soi de partener ca tine, te asigur că nu ești în competiție directă cu ele. Vor avea un soț care caută femeia-păpușă, frumoasă de pică, dar să spună doar ta-ti și să stea fix acolo unde le pui. Bărbații ok-ish nu caută partenere trofeu, ci femei ok-ish și ele.

    În plus eu am văzut multe tipe fără copii care nu arată spectaculos și nici nu excelează la a se îngriji. Niște gazele ieșite la piscină nu formează o majoritate 🙂

    Știu că pare o veșnicie, dar copiii cresc repede. Și vei avea iar timp de tine și de cum arăți.

  • Reply
    Tina
    07/06/2018 at 11:11 PM

    Aproape nedrept? Te-a obligat cineva sa faci copiii? Eu sunt fara copiii si-mi place viata mea asa. E mai simpla si mai putin complicata. Posibil sa fac si eu un copil la un moment dat din varii motive si probabil voi gandi ca tine dar desii sunt adorabili, nu mi-i doresc. Nu vreau „viata ta”. Dar daca o sa am un copil, voi face tot posibilul ca sotul sa ma ajute ca sa am si eu viata mea. Nu va invatati sotii prost, stati cu biciul pe ei, ca de aia are timp sa se uite la una fara copil. Da, il iubesti, si ce daca, cand are nevoie de sex crede-ma ca nu mai vede si o va iubi mai mult pe aia care il ofera. Al iubi, inseamna sa-l intelegi. Ai nevoie de relax? Impunete. El cand va avea nevoie de sex, nu se va gandi de 10 ori inainte sa se duca la alta, isi ia ce are nevoie, asa ca…Mamici care aveti copii si deloc timp, sunteti curajoase dar uitati asta cand vine vb de voi.

    • Reply
      andressa
      07/06/2018 at 11:13 PM

      Tu nu ai citit articolul, nu? 🙂 idee era ca e greu sa fii single si cu copil/copii.

  • Reply
    alina
    09/06/2018 at 3:40 PM

    un articol absurd din muuulte puncte de vedere. Oricum nu exista nici o scuza pentru aspectul neingrijit al unei femei. lenese si ignorante. O ora pe zi gasesti sa te aranjezi,stai mai putin pe facebook. Apoi e absurd sa te compari cu acele femei. Ai grija de corpul tau ,de mintea ta si traieste-ti viata ta.

  • Reply
    Cristina
    10/06/2018 at 9:39 PM

    Si eu gandeam la fel la 35 de ani. Acum am 50, copiii adulti, un sot minunat si am – aproape- viata pe care mi-am dorit-o. Daca ma uit inapoi… te inteleg… ani intregi am fost singura, am plans de m-am uscat, insa toate au trecut. Stii, daca esti disperata sa fii cu cineva, nu vei gasi. Disperarea se simte. Stiu ca e cliseu, insa e adevarat. Incearca sa nu te gandesti, sa nu cauti, sa fii fericita cu tine. de-abia atunci se intampla minunile. Stiu ca spun banalitati, ca e al naibii de greu sa ai asa o atitudine, ca suntem oameni, insa asta e adevarul. In plus cred ca e chestie de soarta, ce ti-e scris, in frunte ti-e pus. Bucura-te de ce ai si vei avea mai mult.

  • Reply
    alexia
    10/06/2018 at 10:59 PM

    Ai descris perfect, chiar e mai greu sa concuram cu cele fara copil, dar u imposibil :).
    Cateodata se mai agata si cu copilul dupa tine :), depinde de atitudine 😉

  • Reply
    m
    10/06/2018 at 11:50 PM

    @tina
    Cum supraestimezi tu sexul :))

  • Reply
    Roxana
    11/06/2018 at 8:44 AM

    Am fost mama singura cu 1 si apoi cu 2 copii. Aud ce spui… si mie mi-a fost greu pana am realizat ca eram in depresie si ca am resurse sa ies de acolo. Apoi am devenit cea mai sexy mother ever si a fost perioada cea mai sociala a vietii mele. Cand m-am simtit bine cu mine si am privit situatia mea ca pe o minune, Universul m-a luat in serios. Si m-a ajutat sa am relatia vietii mele si acum… al 3-lea copil

  • Reply
    NU concurez cu femeile fără copii și cu pielea întinsă. Mă iubesc așa cum sunt
    11/06/2018 at 10:49 AM

    […] a pornit de la postarea Andressei, care și-a spus oful și a scris pe blogul ei așa cum vede EA lucrurile. Este părerea ei. Este […]

  • Reply
    Cristina
    11/06/2018 at 11:11 AM

    Dragă Andressa, uite, eu sunt una care NU vrea să concureze cu femeile despre care ai scris frumos aici. Nu generaliza, căci nu toate ne simțim ”amenințate” de cele cu pielea întinsă.
    https://blogulmamei.ro/eu-nu-concurez-cu-femeile-fara-copii-cu-pielea-intinsa-si-care-au-timp-pentru-ele-ma-iubesc-asa-cum-sunt/

  • Reply
    Oana
    11/06/2018 at 11:19 PM

    Offf, ce bine te înțeleg. Numa gândul la câte aranjamente trebuie să fac ( cine ține copilul, cât îl ține, trebuie să-l ia de la școală, să facă lecții, etc) pentru a avea o întâlnire mă obosește în avans. Înainte de copil n-aveam nicio problemă să mă duc la o întâlnire direct de la birou. Și acum aș putea, dar nu știu cine face treburile de acasă în locul meu.
    E greu să ai întâlniri ca părinte sibgur fă ră ajutor. Dar mă alin cu gândul că atunci când va veni cel care trebuie a să-mi fac timp, sper numa să nu fiu așa de obosită încât să nu-l văd😀. Mai am speranță, n-am decât 42 de ani😜

  • Reply
    ion
    12/06/2018 at 9:56 AM

    si barbatii fac sex doar la aniversarea casatoriei… cu sotia 😀

  • Reply
    Rahela
    12/06/2018 at 10:11 AM

    Dragă Andressa,

    Nu toate mămicile fac ce zici tu. Sunt multe mame care nu arată ca scoase dintr-o cutie cu mâncare lipicioasă, care alocă măcar de 2 ori pe an un buget pentru călătorii (cu sau fără copii), care se îngrijesc, care merg la concerte cu sau fără copii, care merg la lansări de cărți, care își oferă momente de respiro suficient de des încât să nu uite că sunt femei.
    Sunt mamă singură, dar, în ciuda momentelor grele de parenting și de administrare a divorțului, nu am avut timp să stau să mă gândesc cât de greu îmi este să fiu părinte, să ies în oraș, să mă schimb de 5 ori, ca să ascund burta de după naștere, să ascund cearcănele care spuneau o poveste, două. Pur și simplu m-am concentrat pe partea bună a lucrurilor: nu stăteam acasă. Ieșeam (ies) în oraș. Singură sau nu, nu mai eram acasă, printre muci și mii de întrebări. 🙂
    Eu cred că e vorba de priorități. I-am explicat de curând băiatului meu că nu sunt doar mama lui, că sunt și femeie și că am timp pentru mine, pentru distracție, pentru a putea fi o mamă bună pentru el. Acum e suficient de mare și a cam înțeles. Dar i-am transmis ideea și fără cuvinte, de mic, luându-mi timp pentru mine.
    Nu vreau să fiu doar mama lui Vlad. Eu sunt Rahela, călător, cititor, iubitor de frumos, care are o minune de copil. 🙂

    • Reply
      andressa
      12/06/2018 at 10:17 AM

      Eu stiu ca nu toate femeile sunt la fel. Asa cum nu toate mamele singure stau mult cu copiii (unele lucreaza de acasa, altele cate 12h pe zi la birou), unele au ajutoare si altele nu, la fel femeiele single fara copii pot sa nu citeasca/iasa/calatoreasca etc. Dar e o treaba de alegere. In universul meu, acum cel putin, eu nu am de ales.

  • Reply
    Marius Dan
    12/06/2018 at 11:13 AM

    Am înțeles după primele 2-3 propoziții ideea articolului dar am continuat sa citesc pana la capăt cu un sentiment nelămurit, o ușoară frustrare cred, ca ceva nu se leagă.
    Pana când m-a lovit brusc: acest articol nu este despre tine.
    Ești una dintre cele mai frumoase și interesante femei pe care le-am văzut vreodată.
    Sunt convins ca ai mii de admiratori care ar da orice sa te întâlnească, myself included.
    Am 40+, 1.82, 80 kg, locuiesc in Miami, lucrez in IT si tu reprezinți idealul meu de femeie.
    Articolul este bine scris, dar nu este depre tine. Tu concurezi in alta liga.

    • Reply
      andressa
      12/06/2018 at 11:38 AM

      Wow! :)) multumesc pentru complimente. In general nu mi se pare ca barbatii ma vad asa de bine. Succes cu gasirea sosiei mele in Miami!

  • Reply
    Marius Dan
    12/06/2018 at 12:49 PM

    “ In general nu mi se pare ca barbatii ma vad asa de bine.”
    M-am uitat la pozele tale pe Instagram, you’re gorgeous, atât la fata cât și la corp.

    “Succes cu gasirea sosiei mele in Miami!”
    Oh, well… maybe in a different life.

    • Reply
      andressa
      12/06/2018 at 1:52 PM

      Nu stiu cum sa glumesc: ha, si stai ca nu m-ai vazut dezbracata! :)) sau: heh, filtrele… :))
      Esti dragut, dar tu stii bine banuiesc ca felul in care aratam nu e niciodata suficient sa iti gasesti fericirea. Plus ca e foarte subiectiva treaba, nu sunt miss univers. Mi se pare ca in general barbatii sunt foarte infantili si nu au chef de relatii, trateaza femeile ca pe poveri, ii ingradesc, nu ii imbogatesc. Si la 40 ani multi gandesc asa.

  • Reply
    Marius Dan
    12/06/2018 at 2:23 PM

    Deja ma provoci la o discuție mai serioasă 🙂
    Este adevărat, bărbații și femeile privesc viața de pe poziții/ interese diferite. Cuplurile fericite după 10 ani de existența sunt excepții, nu reguli.
    Nu as vrea sa acaparez forumul, scrie-mi pe mariusdanger@ te rog (scuze pt numele cretin, orice altceva era deja luat)
    P.S. Sunt pe tel. acuma și îmi e mai greu sa îți găsesc emailul, inițiază tu conversatia dacă vrei.

    • Reply
      andressa
      12/06/2018 at 2:58 PM

      Bai , nu-ti lasa aici adresa! O vad eu oricum cand lasi un comentariu. :)) cred ca subiectul e epuizat oricum. Life happens.

  • Reply
    Copilul ploii
    12/06/2018 at 3:12 PM

    E greu sa fii single cu copil, dar a fost alegerea ta. In momentul in car edeecizi sa faci copil, iti asumi ca vei ramine calul de bataie, indiferent ce se va intimpla in viitor ( ca pleaca barbatul, ca te inseala, ca ramai fara job si fara bani, ca vei naste unul cu Down si nu o sa ai bani de terapie, etc. ). ITI ASUMI si accepti orice responsabilitate pentru copilul ala. Niciodata nu te bazezi pe vise de fata mare, gen sotul o sa ma sprijine si o sa aduca bani si o sa fie o feerie. NU. Asta e un pariu tare prost. Realitatea este ca daca nu castigi pariul asta si barbatul pleaca, moare, se imbolnaveste, etc … tu ramai calul de bataie, copilul ramaine in sarcina ta si asta este. Iti asumi riscul, bine. Nu iti asumi roiscul, iarasi bine.
    Se pare ca ai gasit ce ai cautat, iar eu sunt satula pina in git de mamici care s-au puit , dupa care miau-miau, ce naspa este si uite ce am patit noi ! Pai voi ati ales sa va asumati riscurile de a fi parinte !

    • Reply
      andressa
      12/06/2018 at 9:58 PM

      Nici nu pot sa raspund la asa ceva. Adica incerc. Normal ca mi-am asumat ca voi creste copilul, ceea ce iata, fac. Despre cum e viata de single parent pentru mine nu pot sa scriu? Nu exista niciun regret ca am copilul, dar e o realitate ca ai mai putin timp, mai putina energie si mai putin chef de a fi simpatic.

  • Reply
    Ioana Paula
    12/06/2018 at 3:39 PM

    O sa-ti zic ce mi-a zis prietenu -meu pe vremea cand inca ne stiam doar de pe net din joc pe calculator si imi zicea ceva frumos si eu o dadeam cotita ca o mimoza: Man up and take a compliment. Si da-i un ID de Skype ceva. Copiii astia…

    • Reply
      andressa
      12/06/2018 at 4:04 PM

      Ce dragut. Sort of :)) Doar ca el e in Miami si eu am prieten, in ciuda a ceea ce pare, imi imaginez, pentru ca scriu chestiile astea complicate.

  • Reply
    Marius Dan
    12/06/2018 at 4:22 PM

    :)) Miami nu e la capătul lumii! Actually…well anyways… faptul ca ai prieten, now that’s a problem 🙂
    Nu m-am înșelat când am zis ca te alinți când scrii un articol cum ca nu ești atractiva.
    P.S. @ioana Paula, mulțumesc pt. suport!

    • Reply
      andressa
      12/06/2018 at 4:27 PM

      Bai nu stiu pe ce continent miami nu e la capatul lumii :)) ca din europa asa pare. Dar da, am un prieten acum. Adorabil 🙂
      Si nu cred ca m-am alintat cand am zis ca sunt neatractiva. Nici nu am zis asta. E mult mai mult de atat. Azi noapte fii-mea m-a sunat de 3 ori cand eram la film, voia sa vin mai repede. Am ajuns acasa dupa film, noaptea m-a trezit de 3 ori. Ma doare capul si acum, nu ma simt in stare de nimic. Nu m-am mai machiat, nu vreau sa ies, sunt franta dupa nopti de-astea si cam asa sunt ele de obicei. Plus zilele… masina de spalat s-a stricat azi, cu masina (auto) am fost in service dimineata, am atatea pe cap, si in 30 minute trebuie sa fiu la gradinita. Si da, am manichiura varza, cum era in text.
      Nu scriam despre care e mai frumoasa ci de aceasta perioada in care copiii sunt mici si au nevoie de multa atentie si cate se aduna si cum nu poti fi o partenera de vis…. Diseara as fi iesit dar o sa adorm la 9:30pm…

  • Reply
    Bianca Braha
    12/06/2018 at 8:49 PM

    Femile cu copii POT sa arate la fel de bine ca orice alta femeie. Este vorba doar despre cum iti manageriezi timpul. Un exemplu perfect este Maria Ghiveciu: mama singura, stewardesa, bloggerita, vloggerita si arata ca un adevarat model. Ma intreb ce va spune copilul tau cand va citi acest articol. Realizezi cat de groaznic se va simti? Exact ca o povara, ca o greseala. Insa greseala iti apartine, deoarece trebuia sa analizezi totul inainte de a face un copil.

  • Reply
    Copilul ploii
    12/06/2018 at 11:10 PM

    Desigur ca poti sa te plingi, doar ca arata a naibii de jenant. e din categoria ” mi-am batut singura cuie in talpa si apoi ma pling ca ma doare”.

    • Reply
      andressa
      12/06/2018 at 11:56 PM

      Mai bine nu-ti raspundeam :)) ce sa mai vorbim daca asta e nivelul?

    • Reply
      andressa
      13/06/2018 at 12:07 AM

      Stai sa mai elaborez: am acest blog ca sa scriu despre ce simt, gandesc, iubesc. Ca e de bine sau de rau, scriu si eu cand imi vine. Uite eu nu impart textele din “bune” sau “planse” , sunt diverse sentimente si toata frumusetea e ca citim chiar noi ce am scris in timp sau citim la altii si rezonam sau nu. Ne pune ganduri. Nu citi daca esti pe alta lungime de unda. Adios!

  • Reply
    Radu
    13/06/2018 at 5:35 PM

    Dar pari supracalificata pentru a concura cu orice femeie, pe un anumit segment de public masculin(ala inteligent, atent, sensibil, empatic samd).
    Deci nu-ti plang de mila, la fel cum nu le plang de mila unor barbati care se plang ca nu pot concura pe atentia pitipoancelor din varii motive.

    • Reply
      andressa
      13/06/2018 at 6:02 PM

      Multumesc. Am si eu nisa mea :)) multi au inteles se pare din textul meu o “scuza” pentru a arata rau sau o lamentare pentru ca nu m-ar cauta barbati. E fals. Nici nu cred ca arat rau/neingrijit, ma plac barbatii, doar ca eu ma simt ca o epava, rareori am capacitatea de a zambi, de a iesi in oras (cand rar am ocazie, prefer sa dorm). Intelegi? Nu trebuie sa imi plangi de mila 🙂 oricum, fata mea va creste si va fi mai usor. Toate trec, stii…

  • Reply
    Radu
    14/06/2018 at 10:31 AM

    Dar cam asta se intelege din text, inteleg ca face trimitere la un stereotip pentru a putea fi usor digerat.
    Si a-si plange de mila(macar si insinuat/implicit) arunci cand nu e cazul are pentru o femeie avantajul pe termen scurt al validarii pe care inevitabil o s-o primeasca.

  • Reply
    O femeie
    19/06/2018 at 8:22 AM

    pt ca nu imi mai pasa. Da, ar fi fost dramatic pt mine la 20 ani cand eram fara incredere in mine si de nefericire imi impopotzonam corpul de nu ma recunosteam :).
    Copilul a venit cand deja am trecut in linia confidentei, respect si iubire pentru mine asa cum sunt. Cu incantare sanatatea s-a imbunatatit remarcabil, si sunt fericita asa cu mine, cu cearcane si piele lasata si 10 kg in plus si niciun machiaj sau produs cosmetic in casa iar haine neluat nimic de vara trecuta la solduri (daca m-as vedea cu ochii de la 20 ani probabil as scrie epitete gen balcaza si lalaie). Varsta vine cu riduri dar si satisfactii si reusite personale, incredere in viitor si linisti interioare – as vrea sa pot scrie o scrisoare mie celei de 20 ani sa se bucure de ce are ca va reusi in tot ce isi propune, sa lupte dar fara anxietati si privit lung la celelalte, viata nu e o competitie ci o depasire a propriilor obstacole din minte.

  • Reply
    Anne
    26/07/2018 at 11:30 AM

    Eu inteleg ce scrie fata asta, ce o fi asa greu de priceput? Am doi copii de abia dupa 3 ani de la nasterea primei am reusit sa ajung la sala, asta pt ca mi-am luat bona in concediu de maternitate… cate mame isi permit asta? Si trebuie sa ajung fix pe somnul copiilor, cand au fost bolnave amandoua am pierdut banii ca nu am mai reusit sa ajung cu saptamanile…

  • Reply
    iwillneverlookback2017
    11/08/2019 at 7:44 PM

    Nu te-a pus nimeni sa ai copii. Ai decis asta iti asumi. Eu nu am si oricum sunt plinuta nici pe de parte ingrijita deci asta e un cliseu. Asa cum si eu imi asum ca nu o sa ma stearga nimeni la fund la batranete.

    • Reply
      andressa
      14/08/2019 at 9:50 AM

      Iwillneverlookback,
      e o gândire foarte unidimensională, no offence. Oamenii gândesc în termeni mult mai complecși decât : vreau copii deci nu îi fac și o să fiu fericit mereu sau nu vreau copii și o să fiu fericit toată viața fără ei. Viața e mult mai complicată de atât. Câți ani ai? La 20 de ani și eu vedeam lucrurile în alb și negru, opțiuni a. sau b. – aia e, dar nu e deloc așa.
      În acest caz, ai un copil, dar asta nu înseamnă că toate nevoile îți sunt împlinite, ai nevoie să te simți apreciat și la slujbă (fără legătură cu copiii), să ai o relație de cuplu care te împlinește (în mod ideal chiar cu tatăl copilului). Eu scriam despre faptul că dacă din diverse motive rămâi single parent (ceea ce din păcate se poate întâmpla chiar dacă nu îți dorești deloc) ai multe responsabilități și mult mai puțină distracție. Bărbații te pot evita ca mamă divorțată.
      Ce legătură are cu: nu te-a pus nimeni să nu faci copii? I-ai făcut când asta voiai, dar uneori partenerul își ia tălpășița. Dar asta nu înseamnă că regreți decizia. Doar că poate deveni mai greu în timp.

  • Reply
    Saelind
    19/09/2019 at 7:54 AM

    Si acum toate frustratele si invidioasele cu copii,au copt-o usor,usor si au mai scos-o si pe aia cum ca noi tanjim sa fim ca mamicile…WTF I would want that shit into my life?care este logica de a fi invidioasa pe una cu viata de super cacat?dupa ce plang eu?vergeturi,grasime,lipsa de timp,bani cheltuiti aiurea si haos total in viata mea?bai fetelor,aruncati putina apa rece pe voi si wake up…lol nobody wants your dirty life…nu am nevoie de copii in viata asta pt.nimic in lume iar sotul meu lafel…by the way avem 11 ani impreuna si un business construit in 2 plus o viata sexuala ca in primul an…lol nu vreau viata voastra si nu va invidiez…nu imi pasa de voi iar cateodata imi este mila de voi.

  • Reply
    Loredana
    19/09/2019 at 11:26 AM

    Cum de va basit mintea ca noi femeile fara copii si nedoritoare de copii am fi invidioase pe voi cele cu copii si o viata super haotica?lol nu am cum sa fiu invidioasa pe biscuitii din par,lipsa unei vieti sexuale normale,lipsa de timp,bani cheltuiti depomana,un fizic foarte neglijent si nopti nedormite…OMG nu stiu cum va puteti consola cu asemenea minciuna cum ca voi sunteti cel mai ravnit ex de femei pt celelalte femei…no way and keep your awesome life just for yourself fiindca never and ever nu o sa imi dau eu libertatea financiara si de miscare pt.a viata de mamicuta…looool mi se face rau fiindca va mintiti in ultimul hal si mereu va legati pline de rautate,de femeile fara copii,de parca v-am pus noi sa ii faceti sau de parca avem vreo obligatie fata de voi…nu am ravnit si nu vreau niciodata viata voastra fiindca nu suport plozii,tin maxim la fizicul meu,timpul meu,banii mei iar dragostea mea neconditionata apartine doar sotului meu forever…nu o sa intervina nimic intre noi nici in 1000 de ani…dar da,ravnesc la viata unui milionar macar pt.24 de ore sau viata unei vedete superbe…dar la biscuitii din par si din buric,NICIODATA…plus ca mirosul de rahat,bebelusi si voma,ma fac sa mi se faca rau detot.

  • Reply
    Diana
    21/09/2019 at 8:35 AM

    Sunt o femeie care a ales conștient sa nu facă copii. Mi-am asumat decizia și urmările. Pe de-o parte pentru că nu datorez nici lui Dumnezeu, nici societății nici părinților ca eu sa mă reproduc și pe de altă parte pentru că asa o decizie îmi reduce spațiul și libertatea personală. Da, oamenii cu și fără copii se despart, da e mai complicat când e și un copil la mijloc …nu neapărat mai greu ci mai complicat și cu alte implicații și repercusiuni. Cumva femeile cu copii au senzația că noi cele fara copii avem viață boemă. A presupune că noi avem neapărat nopți de petreceri in alcool după care avem mahmureli este jignitor…voi nu dormiți din cauza copiilor ( ceea ce este normal in primii ani de viață ai copilului), și făcând asemenea asocieri aveți impresia că voi va sacrificați pe altarul altruismului in timp ce noi, astealalte suntem superficiale și ne petrecem viața dintr-un salon în altul și dintr-o mahmureala in alta. Nu! Suntem oameni normali, responsabili, cu joburi, hobby-uri, familie și uneori avem nepoți, poate unii animale de companie, etc. Daca un bărbat vrea să mă măsoare ( ceea ce iarăși mi se pare o exprimare neadecvată) “in nepoți pierdute în oraș și partide de sex”, mă lipsesc de atenția acestui tip de bărbați..puteți voi sa va luați la întrecere pentru ei. Contrar aparentelor, noi ăștia fara copii, pe care voi cei cu copii îi puneți mereu la zid, suntem cei care gândesc mult și bine daca ii vrem și ce implica aceasta decizie..spre deosebire de mulți care doar toarnă copii că ” e timpul, așa se face, părinții vor nepoței, e datoria mea de femeie, trăiești degeaba daca nu ai copii, etc” . Nu concurăm draga mea! Nu aspiram la viața voastra, nu sunt etape diferite…avem vieți diferite. Eu nu sunt într-o etapă ” și peste câțiva ani o sa știu mai bine ce vreau și implicit o sa fac un copil ” ( ceea ce mi se spune chiar daca am spre 40 de ani) …eu am un alt stil de viață și nu înseamnă că sunt superficială sau iresponsabila daca am manchiura îngrijită. Nu, nu port tocuri și haine strâmte ( aleg confortul și mersul in drumeții și pădure) , am partener care îmi respecta decizia și corpul și care m-a ales și l-am ales pentru un cumul de factori ce nu are legătură cu mersul in cluburi. Nu sunt pentru el uter ambulant care să-i ducă genele mai departe și el nu este un portofel cu picioare sau donatorul de sperma ca eu sa îmi îndeplinesc dorința de a avea un copil.
    Eu personal, am experiența trăitului și mutatului in doua tari diferite de când am plecat din Ro… Vrei sa încep să îți spun eu câtă muncă și nopți nedormite și câte sacrificii am făcut și prin câte am trecut? Sunt convinsă că mai toți trec prin perioade grele și au parte de provocări în viața,

    Sunt femei care apelează la IFV și poate acelea visează la pasarea de pe gard. Eu nu visez sa fiu in locul vostru. Da, apreciez părinții responsabili și implicați. Este un efort mare, este sacrificiu, este muncă fără bani și cu anumite satisfactii. Dar nu este viața la care aspiram toți și mai presus de toate nu concurăm. Un bărbat care își dorește familia tradițională cu copii nu se va uita la noi niciodată ( sau ajungem sa ne despărțim – experiența proprie) iar noua nu ne trebuie barbati cu copii sau bărbați care încă sunt copii…
    Suntem categorii diferite , nu este una mai buna sau mai superficiala decât alta. Sunt doar diferite stiluri de viață.

    • Reply
      andressa
      23/09/2019 at 10:50 AM

      Mă tem că ai proiectat niste lucruri cand ai citit textul meu.
      Eu nu am scris ca daca nu ai copii esti superficiala sau stai numai in cluburi si saloane. Ci ca la vieti asemanatoare (slujbe la fel de solicitante), cand ai copii ti se mai adauga cateva ore pe zi de “job” , adica cresterea copilului.
      Si cand esti single, exact asta am scris, era vorba de single moms, practic se cam duc naibii sansele de a mai iesi la o cafea cu un barbat. Pur si simplu, te imparti intre slujba si copil si nu mai ramane nicio ora pe saptamana sa mai faci altceva.

  • Reply
    Beatrice Teodorescu
    25/09/2019 at 7:15 PM

    Poate ar trebui ca timpul MULT pe care il petreci pe blog, sa il petreci cu un barbat. Asa n-ai mai avea de ce sa te vaiti si de ce sa concurezi cu femeile fara plozi.

    • Reply
      andressa
      26/09/2019 at 8:51 AM

      Ce rea ești! :)))) Să știi că petrec foarte puțin timp pe blog, scriu repede și, după cum vezi, nu public zilnic, poate doar săptămânal.
      Dar oricum, n-ai înțeles nimic din text, păcat.

  • Reply
    Beatrice Teodorescu
    26/09/2019 at 3:08 PM

    Eu am inteles de mult.
    Niciodata sa nu faci copii pentru ca e ca si cum te-ai sinucide, dar printr-un proces mai lung si mai chinuitor.
    Un plod iti calca in picioarele toate visele si oportunitatile, te leaga mai rau ca la puscarie, ca de acolo mai iesi pt buna purtare.
    Desi textul tau este unul relativ corect (si apreviez asta), comentariile sunt cele de cacat. Ca noi femeile fara copii tanjim dupa viata asta mizera, si ca vrem fericirea mamicilor si alte cacaturi de genu. Breaking news: absolut ORICINE poate sa se cracaneze o data si sa scoata un plod, dar foarte putini oameni isi urmaresc visele pana la capat, se concentreaza pe ei si pe familia lor (care deja exista -> partener, parinti, frati, caini, pisici si altele), foarte putini oameni aleg sa fie liberi si sa fie judecati pentru asta.
    Ca sa zici ca cineva tanjeste dupa o viata de sclava trebuie sa gandesti putin mai jos de picioru broastei…

    • Reply
      andressa
      26/09/2019 at 4:33 PM

      O sa insist, desi de obicei o las balta.
      Eu nu am zis ca viata e de groaznica atunci cand ai copii (Desi in primii ani chiar nu e usor deloc!), am zis doar ca daca ai vrea sa iei la o intalnire, poate doua-trei, daca te indragostesti pentru co din diverse motive ai ramas fara partener, dar ai copii, este FOARTE dificil. Pentru ca nu mai ai timp sa iesi in oras, pentru ca ai un lifestyle foarte diferit de oamenii single. Pentru ca banii tai de abonament la sala sau la coafor se duc pe lectii de inot sau rechizite.
      Acum e mai clar?

  • Reply
    ioana
    03/07/2020 at 1:39 AM

    Eu sunt fericita cu copiii mei si, sunt convinsa ca cine ma place ma place cu tot cu copiii si nici nu as accepta altfel.
    Eu mi-am dorit copii de cand ma stiu si sunt cea mai fericita ca ii am. Nu condamn persoanele care nu au, nu vreau sa fiu eroina ca am. A avea sau nu copii e o alegere personala si e frumos cand se si intampla( cunosc cazuri care se chinuie si nu pot avea).
    Un singur lucru vreau sa spun: faptul ca ai sau nu copii nu te impiedica sa-ti urmezi si visele tale, ba dimpotriva vei fi un bun exemplu pentru copilul tau.
    Totul in viata este o chestiune de alegeri si de decizii.
    Eu m-am visat mama intotdeauna si nu as schimba asta cu nimic, dar cum spuneam, asta este alegerea mea si este fericirea mea.

  • Reply
    Mihai
    04/07/2020 at 6:37 AM

    Buna. Va rog sa ma ajutati dacă se poate. Am cunoscut acum 4 ani o femeie divorțată cu un băiețel, am intrat într-o relație și în urma iubirii noastre s-a născut o fetiță care acum are 2 ani. Am făcut greseala ca după nașterea fetiței să-i acord mamei mai puțină atenție, efectiv câteodată o ignoram ca un prost. Nu am avut o discuție de cuplu ci a ales efectiv să ma paraseasca spunand ca nu ma mai vrea și nu imi mai oferă nici o șansă. Imi iubesc fetița enorm si vreau sa indrept greșelile dar nu mai vrea. Ce pot face? Mai sunt sanse de impacare dacă ea acum a ales să înceapă altă relatie?

  • Reply
    Marius
    27/11/2020 at 7:30 PM

    Și eu am pățit exact la fel, parcă tras la indigo, din păcate peste tot se vorbește de bărbați care își părăsesc familia nu și de femei care fac asta.

  • Reply
    Deborah
    13/03/2021 at 12:07 PM

    Ce usor vorbesti de femeile fara copii😥
    Bine e diferenta dintre cele care nu vor si cele care si-ar dori sa aibe copii si nu pot…
    Ce nu as da să fiu si eu cum descrii tu femeile cu copii…😥 De 11 ani astept si nu se intampla nimic…si sa mai si auzi în stânga și dreapta intepaturile celor care au copii…si aroganța lor de multe ori ca ele sunt mame si tu nu…nici nu vă puteți imagina ce dureros este… Am ajuns ca nu ma mai pot bucura din plin de o femeie care e gravidă sau de un nou nascut…Am un sentiment de durere…nu stiu cum sa il descriu.. eu care iubesc copiii si ani de zile am cautat de copiii neamurilor mele…
    A avea copii e ceva Dumnezeiesc…ceva divin…nu va mai plângeri mamelor…ferice de voi ca aveti copii si are cine va spune asa de frumos MAMA

    • Reply
      andressa
      18/03/2021 at 12:15 PM

      Draga Deborah,
      imi pare rau. Nu ai fost singura care mi-a spus ca am scris urat depre femeile fara copii, desi nu asta a fost intentia mea.
      Eu nu cred ca este rau ca au mai mult timp (ca pot redirectiona timpul necesar ingrijirii unui copil in alta activitate: citit, sport , orice ar dori). Totusi, vad ca asta s-a inteles.
      Eu voiam doar sa spun ce greu este sa muncesti mult si sa ai grija si de un copil sau mai multi si sa incerci si sa iti gasesti un partener.
      Fara intentie, am jignit/ranit femeile fara copii, dacă le-am descris ca superficiale, imi cer cuze. Repet, nu asta era intentia mea.

    Leave a Reply