lectii de viata

Gandul zile de azi este asta: care-i treaba cu lectiile despre scriitura pe blog?!

De cand eram eu debutanta in blogosfera si dinozaurii mergeau pe bulevardul Magheru, pana in zilele noastre, in web 3.0, in care farfuriile zburatoare stau la semafor, oamenii tot dau colt in colt cu intrebari despre cum sa scriem pe blog. Se tin seminare, cursuri, exista bloguri despre bloguri chiar! Culmea social media este pe Facebook unde am gasit intrebari de genul: “Ce ai vrea sa citesti intr-un post denumit cutare cutare?”.

Nu ma refer la un anumit seminar, un anumit blogger sau consultant media, ar fi prea usor sa fac misto de o anumita persoana si cu asta basta. Nu, vreau sa spun altceva.

La bunul simt, eu zic ca oamenii citesc bloguri ca sa cunoasca oameni. Nu neaparat sa-i intalneasca personal, dar sa-i cunoasca, sa le vada o parte din suflet, sa impartaseasca niste lucruri. Desigur, cand spun eu blog, nu ma refer la un site de stiri despre gadgeturi, evenimente sau retete. Eu ma refer la bloguri personale. Si majoritatea celor care cauta sfaturi despre scrierea unui blog scriu chiar bloguri personale, deci vorbim aceeasi limba.

Asadar, oamenii vor sa citeasca despre oameni. Este de-a dreptul ridicol sa inveti de la cineva cum sa te expui, cum sa vorbesti despre tine. Asta vine din stomac, din nervi, din ritmul tau. Scrii cat de des vrei tu (nu de trei ori pe zi neaparat!), despre ce vrei tu (fara trucuri cu incheierea “voi ce parere aveti despre asta?”) si cum vrei tu (nu neaparat posturi scurte, medii sau lungi, ca nu esti stilist si nu vorbesti despre tunsorile care se poarta in 2012).

Va zic eu, daca imi permiteti sa dau un singur sfat, oamenii vor sa citeasca despre lucruri triste. Mie oamenii imi spun mereu ca duc dorul unor posturi anume fara sa isi dea seama ca de fapt vor sa spuna ca le e dor de o suferinta a mea pe care o exprimam in scris cu relativa usurinta. Cred si eu ca le e dor, te usureasza sa afli ca altul sufera ca un homeless in plina decembrie, desfigurat si cocosat de frig si de foame.

Dar nu inseamna ca trebuie sa studiati scriitura de tip jurnal undeva. Trebuie doar sa scrieti ca pentru voi si atat. Cum cainii simt frica, si cititorii simt autenticitatea. Si va vor citi. Poate nu cu miile, dar destui cat sa nu te mai simti singur.