O să treacă. Ce? Totul. Perioadele grele, suferința. Dar și lucrurile bune.
Cînd Eva era bebeluș și nopțile mele erau grele, mă ajuta un gînd să rezist: vizualizam dimineața. Era doar 2 sau 3 noaptea, alăptam pe canapea, în sufragerie, mă durea capul de nesomn, eram amețită de oboseală, pe geam vedeam beznă totală și mă gîndeam doar că mai era puțin pînă răsărea soarele. Cînd e lumină, mă gîndeam eu, și somnul dispare, uiți de oboseală. Și toată lumea se trezește, deci poți să suni pe cineva să te ajute. Îmi făceam calcule: aș fi sunat-o pe mama. Și dacă ea nu putea veni, mai aveam pe cine suna. Îmi făceam o listă în minte. Mă gîndeam și la mătușa mea. Urma să vină cineva, iar eu aș fi dormit. Și apoi mi-aș fi făcut cafea și aș fi fost zîmbitoare și veselă.
Orele treceau fără să îmi dau seama, alăptam sau legănam, dar mă gîndeam doar la momentele care ar fi venit peste 3-4 ore. Dimineața, lucrurile erau mai simple, mi se părea. Pînă la urmă nu sunam pe nimeni, ieșeam la plimbare și mă gîndeam că trebuie doar că trebuie să rezist pînă se face după-amiază / seară și vine de la birou soțul meu, iar eu aș fi dormit. Așa treceau zile, săptămîni.
Mereu, mereu, mă gîndeam la ce urma să se întîmple. De lunea, așteptam weekendul. Din primăvară, mă gîndeam la vacanța din august. Plaje cu nisip fin, soare, nopți odihnitoare. Din septembrie, mă gîndeam la Crăciun. Cadouri, instalații luminoase și brazi, musafiri, colinde și mîncare bună. Din ianuarie, desigur, așteptam altceva.
Zile, săptămîni, luni întregi, în care nu voiam prezentul, așteptam ceva mai bun.
De cînd a început pandemia, am așteptat să treacă 2020. În 2021, mi-am dorit să clipesc și să treacă anul. Acum, cînd suntem la final de an, mă simt puțin furată: am pierdut 2 ani din viața mea, nu m-am bucurat de ei cît ar fi trebuit. Am stat prea mult în casă, am petrecut weekendurile ca într-un cocon, așteptînd ca totul să treacă, am amînat cît am putut tot ce s-a putut, am citit prea puțin, nu m-am văzut cu prietenii cît aș fi vrut, n-am făcut sport cît am simțit nevoia. Am avut și moment de luciditate, momente în care am fost atentă la ce se întîmplă în prezent și nu am mai amînat să observ ce simt. Dar nu a fost suficient, știu că a fost prea mult despre ce va fi MÂINE și prea puțin despre ce este ACUM.
În 2022 o să încerc să fiu ACUM. Chiar și cînd e greu. Să vedem dacă o să îmi iasă!
Foto: Anelise Sălan




No Comments