Mi-a dat Miruna leapșa, să scriu despre alăptare. Hai să ne distrăm deci.
E prietena mea, n-am cum să o refuz, deși eu m-am abținut cât am putut să scriu despre naștere, alăptare, diversificare și creșterea copiilor în general pentru că nu sunt o somitate în domeniu și nu cred că trebuie nimeni să-mi urmeze exemplul. Totuși uite aici un pic de înțelepciune. N-o să scriu despre țâțe, ci despre surse.
Aș spune despre mine că sunt destul de sănătoasă la cap. Atât de sănătoasă încât să nu mă agit prea mult că Ț îmi spune să beau bere pentru lactație, să nu fac sex în sarcină, să dau ceai copilului că moare de sete, să nu îl țin în brațe etc. Mă bazez pe oameni cu experiență în care am mare încredere, nu mulți că poate părerile lor se bat cap în cap. În acest caz m-a supravegheat prietena mea dr. Anca Panaitescu, probabil cel mai bun medic ginecolog din țară, și m-a ajutat cu alăptarea un consilier de lactație, Georgeta Mușat. Atât. Orice mi-ar fi zis bunici, mătuși, vecine, bloggerițe, mame și paramame – nu mă interesa. Oricum maică-mea e cel puțin la fel de sănătoasă la cap ca și mine, cu ea semăn, și nici nu a zis vreodată să fac cum știe ea, ci dimpotrivă, mereu mi-a zis că în ultimii 30 de ani lumea s-a schimbat (de exemplu se fac ecografii trimestriale, ce chestie!) și să ne bazăm pe ce zice medicul. Absolut de acord.
Alegeți-vă bine sursele de informare. Eu am citit despre sarcină, naștere și alăptare în cărți scrise de doctori, nu bloguri scrise de alte mame, fără supărare. Nu aș vrea să jignesc pe nimeni, multe mărturii ajută, încurajează, formează un univers plin de sprijin pentru femei izolate, care sunt epuizate, îngrijorate, confuze, permanent criticate de alții, poate chiar membri ai familiei. E important să scriem despre cum a fost la noi, dar nu să împingem de la spate oamenii într-o direcție sau alta. Fiecare cu a mă-sii, cum se spune, cel puțin în cercurile mele.
Alăptarea, la fel ca și igiena personală, vaccinarea, sportul, regimul alimentar sau ce mai vreți voi, nu se face după ureche sau după sfaturi din bătrâni, ci ascultând niște oameni care știu ce vorbesc.
Eu m-am chinuit, ca majoritatea mamelor, să alăptez exclusiv până la 6 luni, timp în care nu am prea dormit, mi s-a părut infernal, și am crezut că o să mor de epuizare, și încă două luni după aia, deci pe la 8 luni am pus stop, deja lucram de 2 luni și mi-era greu. Plus că abia așteptam să beau. Și m-am îmbătat zi de zi, timp de o săptămână după aproape un an și jumătate fără alcool (sarcină+8 luni). Yay! That was fun!
Precizez pe această cale că nu am reușit să nu dau deloc lapte praf, câteva biberoane am scăpat la început, ca să zic așa, ca să dorm eu măcar 4h, că altfel ajungeam la urgențe. Asta e, atât am putut, atât am știut, poate la al doilea copil aș proceda altfel. Mă scot din sărite așadar extremiștii care te trimit în iad când aud de suzetă sau lapte praf, cred că habar nu au despre ce vorbesc când sunt atât de categorici. Am susținut multe prietene care au născut după mine, le-am îndreptat spre aceleași cărți și aceiași specialiști și au răzbit și ele, unele chiar alâptând mult mai mult ca mine, deci binele învinge. Cred că e super important pentru proaspetele mame să aibă un sistem de sprijin, să aibă cui să se plângă, pe cine să sune când le e greu, să știe unde să citească un sfat sau pe cine să întrebe când nu știu ce să facă.
Nu sunt o sectantă a alăptării, cred că sunt o mamă eroină pentru că am rezistat atât, chiar dacă alte mame alăptează până când copiii sunt destul de mari să cânte la pian și să-și facă un cappucinno cu lapte de țâță. Bravo lor și bravo mie, fiecare cu a mă-sii. N-aș vrea să sune ca și cum nu iau în serios alăptarea, sănătatea în general, creșterea copiilor, dar cred că trăim vremuri în care ne comparăm prea mult unii cu alții și vizităm prea multe site-uri și prea puțini medici și experți.
Așadar, în acest spirit al sănătății mentale și al informării corecte, vă recomand conferința Mirunei Ioani cu dr. Jack Newman invitat, “Alăptarea dincolo de instinct“. Iată un invitat pe care chiar merită să-l ascultați, sfaturile lui m-au ajutat și pe mine. Investiți într-un bilet, probabil vă va schimba viața.
7 Comments
Vlad
09/08/2019 at 3:20 PMSper sa gasesti si un transgender care sa va dea sfaturi in domeniul asta… ca toate sunteti “deschise”… ca doar majoritatea normala e tampita… si de 20 de ani ne conduc minoritatile anormale…
Diana
09/08/2019 at 3:23 PMGrupurile de mamici sunt de groază. Daca spui ca nu ti-a venit laptele inca si dai formula bebelusului, sar toate, parca sa te certe: „Eu alaptez de 1 an si jumatate, te sfatuiesc sa renunti imediat la lapte praf”.
Sigur, alaptarea este magica si laptele matern e cel mai bun aliment pentru bebe, dar alaptarea nu trebuie sa fie o lauda. Pentru mine, e o normalitate, căci nu fac altceva decat sa-mi hranesc cu drag copilul. La fel cum fiecare mama isi hraneste copilul asa cum poate si stie mai bine.
maddy
11/08/2019 at 1:45 PM“Și m-am îmbătat zi de zi, timp de o săptămână după aproape un an și jumătate fără alcool (sarcină+8 luni). Yay! That was fun!”
Teach me, master! La 35 de ani ma recuperez mai usor dupa o operatie decat dupa o bauta! :))
In rest aplaud atitudinea normala din articol!
andressa
11/08/2019 at 3:11 PMMda, si eu ma recuperez greu, beau multa apa, beau doar anumite bauturi care imi dau mai putine dureri de cap decat altele…
M.
12/08/2019 at 3:16 PMOff-topic oarecum (n-am copii și nici n-am trecut de 30′, dar nu mai duce nici ficatul vodka la fel ca’n “tinerețe” când băgat cu sticla și a 2a zi n-aveam nici pe draq): cel și cel mai important, nu te duci la culcare până nu te mai trezești un pic – la nevoie, mai bine vomiți; apoi, un plic de supradyn fast energy + ceva dulce, măcar un rafaello acolo + 1 nurofen plus înainte de culcare + o sticlă de apă cu minerale din care să tot bei în timpul nopții (eu folosesc black water). Asta ca să înlocuiești oarecum ce ți-a consumat alcoolul până când te trezești. În funcție de ce alcool ai consumat – e totuși o diferență între prosecco și tărie – te trezești de la fresh la max light-headed dar funcțională. Bineînțeles, a două zi băgat cu min 1 litru de apă mai mult decât de obicei și consumat proteine. Asta e soluția mea de persoană care consumă alcool la ocazie, dar atunci să te ții nene :))
andressa
14/08/2019 at 9:45 AMM, off-topic dar sfaturi binevenite :)) Cred ca nu se potrivesc sfaturile in orice situație. Eu nu beau niciodată tărie, ci doar vin, prosecco sau bere. Rar, cidru (dar imi da dureri de cap). Pentru ca beau uneori fiind deja deshidratată, nu băusem apă toată ziua, sau pe un fond de oboseală mare nu pot recupera seara în niciun fel și chiar un singur pahar mă poate face mahmură. Niciun sfat nu mă prea poate ajuta. Un nurofen ajută, da, dar tot mă voi simți obosită probobil toată ziua.
Vlad
12/08/2019 at 10:21 PMM. -esti chiar ok.. si buna de maritat, responsabila… in 2020 eu te vad in locul Veoricai… inlocuim analfabeta cu o betzivanca profi, ce p… patriarhului…