12 ani de La Măruță, 3 ani de cînd am plecat eu. Prietenii mei!

Nu este zi în care să nu mă gîndesc și să nu îmi fie dor de colegii mei. Foștii colegi, de fapt, dar prieteni pentru totdeauna. Ne-am format ca echipă cînd eram mulți dintre noi la început, ne-am mai maturizat sau ne-am călit între timp, am devenit părinți, am trecut prin multe greutăți și multe momente fericite împreună. Adunate, sunt mult mai multe ore pe care le-am petrecut cu ei decît cu familia mea. Așa e la toată lumea cînd stai 8 ore sau și mai mult mai muncă.

Prima mea slujbă full-time a fost aceasta, la ProTV, am început în 2007 și am plecat în 2016. După 3 ani, îmi dau seama și mai mult cîte am învățat în acei 9 ani. Am fost angajată ca scenaristă după ce Alina, căreia îi zic și acum cu drag Șefa (că așa o striga fii-mea), m-a sunat să vin să vorbim despre o nouă emisiune care nu avea încă nume, format, prezentator, ci doar un slot orar: înainte de știri. De acolo, ne-am gîndit ce și cum să facem. Voiam un late-night show, dar să fie mai devreme. Să fie mișto, dar pentru toată lumea. Să vină la noi și atleți, și politicieni, și artiști. Cei mai cei.

Într-un birou al Directoarei de Programe am propus eu numele de Happy Hour. Aș zice că atunci mi-a venit ideea, dar de fapt atunci am avut curaj să o spun, pentru că nu e ușor să deschizi gura cînd abia ai ieșit din facultate și stai la discuții cu oameni care au mulți ani de experiență în spate. Aveam noroc că erau oameni buni, care recunoșteau și apreciau entuziasmul și potențialul, am putut să spun mereu ce gîndesc.

Cine a fost prima voastră dragoste? Și care a fost prima voastră slujbă? Cum era primul vostru șef? Începuturile ne schimbă profund, ne învață lecții serioase, mai mult decît o lecție la școală, uneori greu de dus și de explicat despre anduranță, eșec, prietenie, colegialitate, stres.

Rămîn cu o loialitate imensă pentru toți cei pe care i-am cunoscut acolo, cu care am lucrat sau m-am salutat pe holuri. Timpul a demonstrat că marea majoritate sunt oameni valoroși, pricepuși, talentați. Oameni buni. Cu care vrei să păstrezi legătura.

Despre Măruță pot să vă spun o mie de lucruri frumoase, despre cum respecta și încă mai respectă toți oamenii pe care îi întîlnește, de la bătrînele care îl așteptau la poarta televiziunii să îl îmbrățișeze sau să îi ceară ceva, de la directorii în costume de mii de euro pînă la femeile de serviciu. Nu cunosc mulți oameni despre care să spun asta, care vorbesc cu aceeași politețe și răbdare atît cu oamenii care au pe mînă bugete de milioane de euro, cît și cu cei care nu au un adăpost deasupra capului. Cîtă lume a ajutat omul ăsta!, nu știu, putem să-l strigăm UNICEF. Nici toate diplomele din lume nu te învață lucruri de genul ăsta.

Despre fiecare coleg și colegă în parte aș putea să scriu multe. Șefa, care ne-a ghidat și ne-a învățat multe, cu o răbdare de înger, Greta, frumoasa regizoare blondă care „conduce” platoul, Peggy, femeia de serviciu care ne-a devenit om bun la toate, ne lua medicamente de la farmacie cînd eram bolnavi, mama noastră, una din cele mai descurcărețe femei pe care le-am cunoscut vreodată!, Ana, mereu cu zîmbetul pe buze și cu ciocolată pe birou, cu mult umor, o ambiție care mută munții din loc (de anul trecut face fitness intens și arată senzațional) și cu un talent să se împrietenească cu toată lumea, de la Iulia Albu pînă la toți cîntăreții de muzică populară din lumea asta, Raluca, e spirt!, cu simț fin al imaginii bune, în curînd va fi mamă pentru al doilea copil!, Alexandra, în concediu de maternitate și ea acum, ce haz poate să aibă!!, Andra, artsy, cu stofă de stilistă și directă cum îmi place mie, Alina D., veșnic îngropată în hîrtii, cum le dădea de cap numai ea știa, Ioana, care nu ne mai era colegă de cîțiva ani, dar ne-a scos din multe belele cu agendele ei pline de numere de telefon și prietenii bune cu toți artiștii, Irina, adică Fodorica, nici ea nu mai e acolo, dar mereu va fi în gașcă, deșteaptă foc, prea modestă după părerea mea, Larisa, cu înclinații pentru dramă și telenovelă, făcea materiale de colecție și trimisă pe o scară de bloc la întîmplare, Radu, editorul, îmi vine deja să rîd, nici nu știu ce să mai scriu. Oameni care sper să mai lucrez în viața asta. Mulți s-au mai alăturat echipei pe parcurs, cu unii nu am avut ocazia să lucrez, au început după ce eu am plecat. Emisiunea merge înainte, se schimbă, se transformă, ca și noi.

Am trecut prin multe acolo, ne-au sudat multe încercări, fie că erau probleme de sănătate, nervi întinși la maximum, presiunea timpului, a audienței. La final, am învățat multe despre noi și despre cum funcționează lumea. O fostă colegă, Cristina, uite, am lăsat-o la urmă cu un motiv, a scris un articol despre culisele emisiunii pentru protv.ro. Ea a lansat recent un blog, parfumdefemeie.ro, pe care scrie sincer și deschis despre niște lucruri profunde, vi-l recomand.

Viața merge mai departe. Burtica Ralucăi este cea mai bună metaforă pentru evoluția vieții. Dar noi rămînem mereu prieteni. Le doresc încă 120 de ani de succes, să iasă la pensie acolo, să prindă vremuri în care David, fiul lui Cătălin, preia ștafeta. Șefa să devină Babeta, să facă emisiuni cît o țin balamalele.

Hai că se poate!