GANDIM

Tu cat de sexy te simti?

Toata lumea vorbeste de Black Friday, dar eu ma gandesc la black lace. Sunt atat de preocupata de a gasi niste sosete de lana, groase, cu model etno, si atat de indragostita de o bluza de training cu gluga pe care o port la orice, incat incep sa ma intreb daca o sa mai port vreodata ciorapii din plasa pe care mi i-am cumparat acum un an. Si daca nu, de ce?

Primul gand este ca ma feresc de frig. Tremur si acum cand imi aduc aminte cat de frig imi era cand ma trezeam pentru ca mama pleca la serviciu, iar la mine venea mamaie sa ma imbrace si sa ma duca la matusa mea. Cu doua perechi de pantaloni pe mine si tot inghetam. Dar nu cred ca doar de frig ma feresc. Nu ma simt sexy. De fapt, ma simt cam penibil.

In adolescenta, toate femeile senzuale pe care le stiam erau criticate pentru ca erau provocatoare. Erau judecate foarte aspru. Barbatii le doreau (si asta de ce era rau?), iar femeile le urau. De ce isi doreau sa fie in centrul atentiei? Aceasta dorinta era o slabiciune. Idealul era, ca-n povestile pe care le spunem copiilor, ca ea sa-si vada de treaba si ei si un barbat sa o observe oricum, in niciun caz sa faca ea un efort pentru a arata ca este femeie, ca este frumoasa, ca are incredere in ea. Numai personajul negativ se uita cu admiratie in oglinda si e constient de valoarea sa, de puterea pe care i-o da atractivitatea. 

Asadar, gandind ca inainte de Revolutie poate, in anii ’90 femeile se bucurau de anonimat si confundau senzualitatea afisata de vedetele din Occident cu pornografia. Cand au aparut in presa romaneasca pictoriale sexy, barbatii adulti pe care ii cunosteam intrebau retoric ce cred barbatii de acasa despre femeile “lor” care accepta sa pozeze “asa” iar apoi le ordonau in ordinea preferintelor pe Loredana, Savuica, Andreea Marin si Raduleasca. Despre unele se spunea: “E prea sexy!” Era un paradox pe care nu il intelegeam. Erau privite, admirate si totusi dezaprobate. Cu ipocrizia asta am crescut, pe ea o am in cap.

M-am declarat si eu, ca majoritatea, deasupra acestei porniri superficiale. Intr-un amestec de nesiguranta de sine, confuzie si complex de inferioritate, imi infranam orice dorinta de a imi arata personalitatea. A te simti sexy parea in primul rand un privilegiu pe care numai o femeie perfecta il are. Si cine e perfect?! Sa te declari sexy insemna sa te supui unui referendum despre corpul tau.

Pentru orice femeie care se simte sexy si o arata se gasesc o suta de voci care sa spuna: “Urata aia?!”, “Curva aia?!”… Eu insami credeam ca sunt o proasta sau o usuratica daca dansam intr-un fel, ma machiam sau ma imbracam intr-un fel. “Sunt mai buna de-atat!”, dar nu eram. Eram doar fricoasa. Ingrozita chiar. Iar cand, obligata de conjunctura, ma purtam mai indraznet, mai senzual (o rochie stramta la o ocazie speciala, o sedinta foto), ma declaram nemultumita si ma simteam ca o impostoare. Cineva urma sa imi spuna, credeam eu, asa cum si eu spuneam despre altele: “Ia uite-o si pe proasta aia!” Nu imi convenea deloc aceasta vulnerabilitate. Nu eram in stare sa ma confrunt cu atitudinea pe care eu insami o aveam vizavi de acest model de feminitate.

In opozitie deci cu acest comportament “indecent” al “femeii proaste” era “femeia desteapta”. Eu voiam sa fiu desteapta. Desi nu-mi prea placea stereotipul femeii cu creier, imbracate urat, neiubite, singuratice. Conflictul asta ma termina: sa fiu in centrul atentiei si totusi sa nu fiu, sa-mi pese si totusi sa nu-mi pese, sa fiu frumoasa dar nu prea frumoasa, sa fiu atragatoare dar numai fara intentie, sa atrag si totusi sa resping. Nu e de mirare ca barbatii se declara epuizati si incurcati de atitudinea femeilor! Noi insene suntem la fel.

Imi gasesc mereu scuze referitoare la varsta, nu stiam inca cine sunt, ce vreau. Dar acum sunt adulta. Si cred ca inca tin in mine furie si nesiguranta. Si ciorapii plasa in dulap.

 

Photo credits: Radu Badoiu

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

%d bloggers like this: