IUBIM

Cine spune daca suntem parinti buni?

Ma simt vinovata, nu petrec destul timp cu copilul meu“, mi-a spus prietena mea, intr-o seara, in timp ce beam vin rose, pe o terasa la altitudine, in compania altor adulti, iar copiii nostri erau cu bunica, respectiv cu tatal. Totusi, ea isi petrece 2 weekenduri pe luna numai cu copilul, fac activitati numai impreuna, merg in excursii, la ateliere creative, la expozitii, la piscina, iar seara, cand vine de la birou, iar juniorul de la scoala, stau tot impreuna. Atat poate orice adult care munceste sa ofere. Ba chiar poate este mai mult decat ar trebui.

Nu conteaza cat timp petrecem cu copiii. Intre 3 si 11 ani, indiferent cate ore petrece mama cu copilul ei, acest lucru nu ii influenteaza dezvoltarea psihologica si/sau academica”, spune Emma Johnosn intr-un articol din Forbes.com. Ea citeaza acelasi studiu despre care mai citim in Washington Post sau in Smithsonian. In mod paradoxal, femeile din SUA stau mai mult cu cei mici decat o faceau in anii ’60! Asta inseamna ca au impresia ca au puteri supranaturale: nu poti munci, aduce bani acasa la fel ca un barbat, iar pe langa acestea sa fii si mama vesnic prezenta, care duce si aduce copiii de la scoala, gateste cea mai sanatoasa mancare pentru ei, face temele cu ei, sta cu ei la locul de joaca si asa mai departe. Sau poti, daca nu mai dormi!

Pana nu demult, lumea se impartea intre casnice (stay-at-home moms) si femei de cariera (working moms). Primele sacrificandu-se pe altarul cresterii copiilor, demne de Nobelul pentru parinti, eroinele serbarilor scolare, iar cele din urma fiind desconsiderate complet de parinti in general, le-ar decadea si din drepturi daca ar fi posibil pentru ca nu stiu nici cum o cheama pe asistenta de la scoala, nici nu iau initiativa cand e vorba de strangeri de fonduri pentru renovarea salii de sport. S-a raspandit acest mit: ca esti un parinte mai bun daca petreci mult timp cu copilul. Deci, daca nu o faci, esti un parinte prost. Lumea a evoluat insa si a aparut o “clasa de mijloc”, parintii care incearca sa le faca pe toate, atat cat pot.

Cercetare PWE Research Center

Desi suntem stresati de felul in care ne impartim intre responsabilitati si ne facem mari procese de constiinta, este demonstrat ca o facem degeaba. Faptul ca incercam sa fim multi-tasking, sa stam si in parc, si la birou, sa gatim pana la miezul noptii, sa renuntam la hobby-urile noastre, sa ne gandim la proiectele de la birou in timp ce coloram cu juniorul, facem mai mult rau copiilor decat bine. Decat 5 ore de acest fel si un parinte extenuat si frustrat, mai bine o ora de calitate. Realmente, facem mai mult rau copiilor daca stam prea mult cu ei, va puteti imagina asta? Asta sper ca distruge niste mituri si relaxeaza niste parinti.

Cu exceptia primilor ani de viata si adolescentei, cand implicarea mamei este importanta pentru dezvoltarea intelectuala a copilului si scaderea sanselor ca el sa devina un infractor, prezenta parintilor in vietile copiilor nostri nu este esentiala. Un parinte care arata ca este dedicat unei profesii, talentat la ceva, membru al unei comunitati, independent, ambitios, fericit si calm cand se joaca, prezent cu adevarat in acele momente, este ceea ce ajuta un copil sa se dezvolte intr-un adult la fel de independent si echilibrat.

Citisem un editorial in Huffington Post mai demult al unei femei care spunea ca nu putuse sa se intoarca la munca full-time dupa ce nascuse pentru ca se simtea foarte vinovata. A durat multi ani sa inteleaga ca a lucra cand copilul doarme sau e la lectia de inot, sa scrie de pe smartphone cand sta pe banca in parc, supraveghindu-si copiii care timp de 3 ore oricum se joaca fara ea, este o mare tampenie. Copiii ei aveau nevoie de ea, dar nu in orice moment, in permanenta. Un ingrijitor bun (fie ruda sau angajat), o scoala buna si multa iubire de la parinte/parinti, cam de asta avea nevoie un copil, spunea ea. Eram si eu in momentul in care ma intorsesem la serviciu, dupa 7 luni, si aveam sentimente contradictorii. Imi doream enorm sa reintru in circuitul adultilor, sa ies din pijamale si din casa, sa vad mai mult decat parcul, sa fiu obligata sa ma gandesc si la alta lucruri decat la programul de masa si numarul de scutece, sa citesc si altceva decat carti despre parenting. Dupa 8 luni, cand am intarcat fetita si in sfarsit am putut sa ies seara din casa, cine ma vedea petrecand (aproape zilnic, recunosc!) la un bar underground, alaturi de cativa prieteni, ma intreba socat “Dar de ce ai mai facut copilul?!”. O intrebare idioata, desigur. Daca dupa 8 luni culca altcineva copilul cateva zile consecutive, nu inseamna ca l-am lasat pe treptele unui spital, in speranta ca cineva cu suflet mare il va lua acasa. Parintii sunt si ei oameni.

Cat despre mitul “Parintii buni se sacrifica”, va recomand acest discurs Tedx al Domnicai Petrovai, psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental, fondatorul MIND EDUCATION HEALTH.

Asadar, nu numarul de ore petrecute cu copilul ne face parinti buni. Nu exista un clasament in care Mama Anului sta numai si numai cu copilul,  si in pat, si in parc, desi poate unele ar fi fericite sa fie asa, si pe ultimul lor o mama medic care face garzi si isi vede copilul de 3 ori pe saptamana, ca in rest opereaza si/sau vede pacienti. Si atunci cum stim daca suntem parinti buni?

Am cautat sfaturi de la cei mai buni specialisti in domeniu, doctori in psihologie, cu experienta in special in cresterea copiilor si consiliere de cuplu. Iata, cat mai concis, ce am gasit.

  1. Un parinte bun stie cand sa dea inapoi. Sa nu faci lucruri in locul copilui tau, sa il lasi sa incerce, sa greseasca, sa invete, sa isi dezvolte propriile relatii cu cei din jur.
  2. Un parinte bun are o relatie foarte buna cu sine si de cuplu, daca e cazul. Copilul este foarte afectat de relatia celor care il cresc: tensiunea, stresul, conflictele (chiar si neexprimate) ii creeaza propriile probleme, uneori chiar manifestate si fizic, nu doar psihic/emotional. Un parinte nefericit nu poate sa gestioneze corect momentele dificile ale copilului sau.
  3. Un parinte bun are timp si chef sa se joace/distreze. Indiferent de varsta, copilul are nevoie de amuzament. Pentru copii, asta e o metoda de invatare, dar si de exprimare a unor emotii si ganduri. Pentru mine personal, cartea lui Lawrence J. Cohen, “Retete de jocuri“, a fost un medicament intr-o perioada in care simteam ca nu mai stiu sa ma conectez cu fiica mea si nu pot sa o ajut sa isi gestioneze noi trairi, cand se afla intr-o noua etapa de dezvoltare. (As vrea sa o cumpar si pe aceasta, am auzit de la Alex Dima ca e o carte excelenta).
  4. Un parinte bun spune nu. Un copil are nevoie de limite: pentru siguranta proprie (un copil nu ar trebui sa manance orice pofteste, de exemplu), dar si pentru a-i oferi un cadru sanatos din punct de vedere psihologic. Un parinte nu este un prieten, copiii au nevoie si de prieteni, dar mai ales de parinti.
  5. Un parinte bun este un model. Copilul invata de la tine multe lucruri: cat de mult muncesti, cat de fericit esti, ce sacrificii faci. Cine esti. Comparativ cu acest model, isi va crea si el propriul drum. Este important sa ii arati ca esti un individ, ca ai propriile vise si pareri, ca nu de copil depinde toata fericirea ta (este o povara imensa pentru un copil), ca in viata meriti sa lupti si pentru tine.
  6. Un parinte bun ofera dragoste neconditionata. Orice ar face, oricum ar fi. Si daca face o mare prostie, si daca se naste altfel decat majoritatea copiilor, si daca isi doreste sa devina cine-stie-ce. Un parinte bun ii ofera oportunitatile pentru a-si atinge potentialul, dar apoi, dupa ce copilul ia deciziile, il sprijina si il iubeste pana la cer si inapoi.

 

Sursa poza femeie cu copil: Shutterstock

 

You Might Also Like

11 Comments

  • Reply
    Petra
    30/05/2016 at 10:40 PM

    Minciuni, minciuni, minciuni! Mai bine nu faceti copii daca nu puteti sa va ocupati cum trebuie de ei. Cica prezenta parintilor nu e esentiala… Baliverne. Chiar trebuie sa regurgitam orice rahat iesit din gura ” cercetatorilor”? Ca daca o minte creata a spus o treaba care te face sa nu vezi cat esti de idiot si sa iti dea impresia ca o tampenie e buna ( bati seara de seara barurile, da’ ce mama buna esti si ce fericit copil ai ca tu preferi compania unei sticle decat a lui, really?). Mna.. Mi-e mila si de tine si de copil. Tie iti era clar mai bine fara el in peisaj si copilului la fel.

    • Reply
      Andra
      31/05/2016 at 7:41 AM

      Jesus, femeie, sper ca ai vrut sa glumesti cu comentariul asta!
      Ca daca nu, nu esti cu nimic mai buna ca un predicator habotnic care propovaduieste despre flacarile iadului!

      • Reply
        petra
        31/05/2016 at 8:18 AM

        Femeie, chiar nu am glumit!! Dar sunt atatea preconceptii si imbecilitati in articolul asta!!! Cum poti spune aberatii de genul”prezenta parintilor nu e esentiala pt.copiii intre 3 si 11 ani”? Ce sa zic? Si nu am nimic cu mamele care stau acasa, nu am nimic nici cu mamele care lucreaza, cum nu am nimic nici cu femeile care nu isi doresc copii. Atata doar ca un copil nu e o chestie de pus in CV,un copil e o alta fiinta umana pt care ar trebui sa fii dispusa sa iti reconfigurezi nitel prioritatile. Eu am 2 (da, mai, 2) si crede-ma ca sunt seri in care rup usa si ies in oras, sunt weekend-uri in care ii las la bunici si nu stiu cum sa pornesc mai repede masina. Dar serile si Sambetele in care altcineva le spune noapte buna copiiilor sunt exceptia si nu regula. Asta pt bunastarea copiilor cat si a mea. Ce ti se pare atata de habotnic ca imi repugna imaginile din articol: mama care vede numai parc/pijamale/scutece/copil?? e o caricatura groteasca a ideii de maternitate. Am prietene corporatiste si sunt mame exemplare, nu lasa zilnic copilul pt.o bauta!!! In concediul asta nu ti se usuca creierul! multe mame merg la cursuri de formare la care nu ar fi putut merge inainte sau se reprofileaza. Sunt putine, f putine cele care intr-un an sau 2 pierd contactul cu cariera sau se desprind total de cercul lor social. Deci?

    • Reply
      andressa
      31/05/2016 at 9:32 AM

      Eu sunt dispusa sa discut in contradictoriu, nu ma astept sa fie toata lumea de acord cu mine, cu atat mai mult cu cat am scris articolul pornind de la ideea ca multa lume judeca si se simte in stare sa puna etichete ca “mama buna” / “mama rea”. Dar as zice sa ne potolim tonul insa, sa vorbim civilizat, ca suntem oameni educati si putem sa ne “certam” la alt nivel.

      Faptul ca un parinte, fie mama sau tata, se simte bine in compania adultilor si simte nevoia sa ia o pauza de la statutul de parinte sunt lucruri aboslut normale. Da, o spun psihologii, cei mai in masura sa vorbeasca despre comportamentul uman. Daca pui intre ghilimele cuvantul “Cercetatori” nu face ca munca lor sa fie mai putin valoroasa. Dincolo de studii, mie bunul simt imi spune ca poti si un parinte bun (nimeni nu e perfect), si daca muncesti si nu stai toata ziua acasa, si daca iti doresti sa iesi uneori numai cu partenerul/partenera, si daca te simti uneori obosit si coplesit.

      Inteleg ca tu nu esti de acord, ca tu crezi ca orice moment in care iti doresti altceva decat sa fii in parc, la locul de joaca dovedeste ca nu esti un parinte bun. Pai atunci cred ca nu exista parinti buni! 🙂 Orice om are nevoie sa alterneze ritmul, preocuparile, chiar daca isi iubeste familia enorm.

      Poate tu te-ai referit la un caz extrem, in care faci un copil si il lasi sa fie crescut de bunici sau de bona si nu il vezi cu lunile, dar eu nu despre asta scrisesem.

      Apreciez ca mi-ai scris parerea ta, sper ca putem avea un dialog.

  • Reply
    Petra
    31/05/2016 at 10:36 AM

    Pt. limbaj imi cer scuze, recunosc ca m-a luat valul. Dar celelalte lucruri mi le asum in totalitate. Nu stiu de unde deduci tu ca stau toata ziua in parc si am ceva cu mamele care nu fac asta. Nu stiu unde am scris ca nu e normal sa vrei o pauza ca parinte. Am scris ca nu e normal sa vezi copilul ca pe un obstacol si ca nu e normal sa pretinzi ca e ok ca serile petrecute cu el sa fie exceptia si nu e regula.
    Foarte adevarat ceea ce spui tu de cercetatori si ghilimele. Numai ca vezi tu, tot un cercetator spune ca ar trebui sa fie legal si moral sa poti omora copii pana la 3 ani pe principiul ca ei sunt mai neinsemnati pt societate. Nu-i zic numele, nu merita. Si “descoperirile” astuia sa le iau a bune si a litera de lege?
    Crede-ma ca nu sunt o femeie ” uber-mama” a carui subiect preferat este ” ce culoare are caca copilului” sunt femeie sunt sotie, lucrez si sunt buna in domeniul meu, insa prioritatea mea este, a fost si va fi familia. Eu una, nu pot sa ies seara 5 zile din 7 de ex. si sa las privilegiul maternitatii altcuiva. Nu mi se pare ok sa faci copil fiind nepregatit pt el. Cum nu iei un credit inainte sa te asiguri ca poti plati ratele asa nu ar trebui sa faci un copil fara sa stii ce inseamna asta. Si printre altele a avea un copil inseamna disponibilitatea parintelui de a-i dedica timp, resurse fara sa il vada ca pe un impediment.
    Mai zic ca eu nu am vazut adult/adolescent/copil care sa se planga ca parintii au petrecut prea mult timp cu el. In schimb cunosc f multe persoane care si acum la varsta adulta isi amintesc cum erau pasati la unul sau la altul pt. ca mana, tatal sau amandoi nu aveau incotro sau pur simplu considerau ca au alte treburi mai importante si mai placute de facut.

    • Reply
      andressa
      31/05/2016 at 10:42 AM

      Nu am dedus ca stai numai in parc, era vorba de a lua o pauza de la activitatile legate de copii. Si sa te simti bine ca ai luat o pauza. Eu nu vad nimic in asta.
      Pare in continuare ca vorbim limbi diferite, dar spunem acelasi lucru.
      Da, copiii sunt o prioritate pentru orice parinte, dar daca vrei sa te distrezi fara ei nu ar trebui sa te simti vinovat. Sigur ca vorbim de exceptii, adica nu zilnic faci asta.
      Iar eu povesteam despre iesirile in oras dupa aproximativ un an (pentru ca in sarcina si cat am alaptat nu puteam bea alcool, iesi in oras in baruri unde se fumeaza), mi-era dor de prietenii mei. Cred ca tu in esenta intelegi si esti de acord cu aceste mici iesiri din ritm. Nu prea inteleg despre ce vorbim. Despre parintii care nu se intereseaza de copii? Ala e alt subiect.

  • Reply
    Petra
    31/05/2016 at 11:23 AM

    Da, probabil vb limbi diferite si probabil ca aseara ti-am citit superficial articolul. Insa doamna din Forbes drage niste concluzii f superficiale si gresite. Pe mine asta m-a deranjat. Plus ca lumea nu se imparte in mame si ne-mame. Faptul ca ai un copil nu inseamna scufundarea intr-un vortex de scutece si haine lalai. Maternitatea nu-i altar de sacrificiu, nici datorie, maternitatea e un privilegiu. Acum dupa ce am recitit ce ai scris, chiar imi pun putina cenusa in cap. Insa faptul ca te- ai folosit de afirmatiile “cercetatoarei” ( si aici pastrez ghilimelele) luandu-le a bune si oarecum dandu-le greutate morala e un faux pas, cel putin pt mine.

  • Reply
    Oana J
    31/05/2016 at 6:08 PM

    Orice extrema e periculoasa. Echilibru in toate, pe cat posibil, cu mici divagatii caci oameni suntem…Trebuie sa vedem in culori, nu in alb si negru. Moda asta de parenting transformat in obsesie nu e in regula, precum nici lasatul copiilor mult timp cu alte persoane, fie si bunicii, nu e de bun augur. Nu zic bine? 🙂

  • Reply
    Ioana
    01/06/2016 at 9:31 AM

    Si mie mi se pare putin exagerare in concluzia studuiului respectiv. Eu sunt de parere ca un copil va avea nevoie de mama lui, de indrumare, de atentie, de momente de joaca impreuna si dupa ce trece de trei ani. Nu consider ca varsta de trei ani e un prag minune, trecand de care copilul dobandeste libertate absoluta si nu mai are nevoie de apropierea mamei.
    Pe langa asta, sunt de acord ca avem momente de timp numai pentru noi ca sa ramanem sanatoase fizic si psihic pentru a ne creste copiii frumos. Fie ca acest timp numai pentru noi este o iesita cu prietenii pe saptamana (ceea ce eu nu prea fac) sau o vacanta doar in doi, n-ar trebui sa ne simtim culpabilizati si pusi la colt.

    • Reply
      andressa
      01/06/2016 at 9:32 AM

      Poate ca nu m-am exprimat clar. Sigur ca e nevoie de parinti! Studiul zice ca daca nu sta TOT TIMPUL cu parintii, tot e ok.

  • Reply
    o femeie
    16/06/2016 at 2:30 PM

    nici eu nu sunt de acord cu articolele alea, tocmai ca sunt o mama ce nu a stat tot concediu de maternitate acasa, si ca am fost singurul venit multi ani.

    Consider ca in viata e musai de echilibru, iar un parinte bun este un parinte echilibrat si fericit, vine dintr-o casatorie echilibrata si fericita, dintr-un raport casa/copil/job ghici cum ? da, echilibrat si fericit 🙂 . Fiecare alege ce cale vrea, atat ca un copil nu poate alege, ci parintele alege ce crede el; astazi sunt atatea lucruri in jur incat uneori nu stiu sa aleg… (decission fatigue, deja e termenul din dictionar).

  • Leave a Reply

    %d bloggers like this: