Tatăl care mergea în patru labe prin parc, lângă bebelușul său. Ești de acord, nu ești de acord?

Să vă descriu o imagine. Acum câteva zile, ne-am bucurat de două miracole: nu a mai plouat și eu am reușit să mă desprind de laptop devreme, când soarele încă încălzea bine. Am fost cu Eva în parcul din apropiere. Eu m-am așezat pe o bancă la soare, fericită să nu îmi aud telefonul sunând, iar ea țopăia repetând mișcări de gimnastică: roata, lenta…  Dacă n-am asocia Crăciunul cu zăpadă, brazi, colinde, ci doar cu fericire și sentimentul de „acasă” și de „familie”, aș spune că pentru mine era Crăciunul.

În parc, se jucau mai mulți copii, majoritatea mai mici ca fetița mea. Unii dormeau în cărucioare, iar alții abia învățau să facă primii pași. Un altfel de bebeluș durduliu, foarte simpatic, mergea puțin, prefera să meargă de-a bușilea pe tartan. Tatăl lui (presupun doar că era tatăl) se întrecea cu el, mergând tot în patru labe pe tartan. Se maimuțărea, făcea chiar tumbe, se dădea peste cap, se întindea pe jos ca cel mic să îl călărească… Multe din lucrurile pe care le fac mulți… acasă. În sufragerie. Nu pe jos. Era murdar? Da. Eva făcea roata de 5 minute și avea palmele negre. Pe de altă parte, și bebelușul bărbatului mergea în patru labe, deci nu era prea murdar pentru el, de ce ai fi fost pentru adult?

În jur, era imposibil să nu observi două reacții. Adulți topiți de dragul lor, atât de cuceriți de imaginea idilică încât s-ar fi trântit și ei pe jos, ar fi intrat în jocul de-a căluțul, iar alții care se uitau cu sprâncenele ridicate și gura strâmbă, pesemne că le stătea în gât atitudinea. Cei din urmă, mai pieptănați, îmbrăcați mai scrobit, își dădeau ochii peste cap la demonstrația de parenting modern și ai fi zis că stau pe punctul de a pleca din parc, de nervi, sau de a-i spune ăluia să plece.

Voi în ce tabără sunteți? Ce frumos, ce drăguț, așa trebuie să facem toți? Jos disciplina, dați jos hârjoneala din pod, ar trebuie să fie ilegal să nu te joci așa! Sau ce îngrozitor, ce murdar, de ce să te porți așa în public, de ce să dăm în mintea copiilor? Ce-i cu adulții aștia, copii întârziați, dau chiar exemplu prost celor din jur!

Ați ales o tabără. Bun.

De ce?

De ce trebuie să alegem una din doar două tabere? De ce nu putem să stăm la soare, dacă vrem, fără să ne simțim agresați sau frustrați de alți părinți care poate fac roata cu copiii lor, se târăsc prin bălți sau, dimpotrivă, au un videocall serios de pe bancă? De ce trebuie să îi judecăm și să ne ambalăm dacă fac sau nu ca noi?

Lumea asta polarizată mă epuizează. Ești fie spălat pe creier de marile firme farmaceutice, fie un anti-vaxxer. Nu mai poți să pui o întrebare, că primești o etichetă direct pe frunte! Ești PSD-ist sau USR-ist. Nu poți vota orice partid din diverse motive, ești sigur prost – indiferent ce ai vota – cred ceilalți. Ești un idiot pentru că nu mănânci carne sau ești un ignorant pentru că mănânci carne. Ești bărbat și poți sandale de damă? Ești ciudat, ești gay, prost, te scot din listă. Sau nu-ți place Brokeback Mountain? Ești homofob, prost, de scot din listă.

O gândire atât de simplistă și de unidimensională nu are cum să ne facă decât rău. Nimeni nu este „doar gay” sau „doar vegan”, „doar anti-vaxxer”. Sunt multe de spus despre fiecare om, cu alegerile sale.

Dacă jumătate din părinții din parc s-ar târî pe jos și cealaltă jumătate s-ar uita urât la ei, eu tot pe bancă, la soare aș sta, aplaudând-o pe fii-mea.