Din categoria „Ce bine că nu suntem foarte bogați”, aș vrea să vă împărtășesc un gând care mă tot chinuiește de câteva zile încoace.
Făcând o documentare pentru un client, poate citește și se recunoaște aici, am urmărit tot felul de bloguri și de vloguri ale unor CEOs din toată lumea. Evident, mă refer la ăia care postau în limba engleză sau franceză. La polonă n-am avansat așa de tare – hehe, iar cu alte limbi, mai greu.
Și uite așa, am dat peste mulți care scriu sau chiar se înregistrează când vine vorba de „their morning routine”. Adică rutina lor de dimineață. S-au scris râuri de pagini despre importanța începerii zilei într-un fel, știți și voi. Și am observat o dependență invers proporțională între succesul omului (mai degrabă mă refer la avere aici) și ora la care se trezește. Cu cât e omul mai bogat, cu atât se trezește mai devreme. Probabil culmea succesului e să fii un rockstar care doarme ziua și petrece noaptea, zic eu. Dar acum nu vorbim de rockstars și sigur nu vorbim de oameni care petrec.
Mi-a rămas gândul mai ales la un antreprenor care s-a filmat ca să ne arate cum a ajuns el mult mai sănătos, având aproape 50 de ani, dar arătând de 25, cu un procent de grăsime aproape inexistent în corp. Scary dude, if I may say. Zicea că se culcă seara pe la 21. Se trezea pe la 4, dormea într-o camera specială, cu temperatură și umiditate controlate, beznă totală, lămpi cu lumini colorate care porneau la ora X pentru a-l trezi cât mai ușor, medita vreo 30 de minute, stătea la o lampă cu o lumină nu-știu-cum – cred că era ceva ce făcea bine la piele, la articulații – un laser, frate – apoi își făcea un shake complicat cu tot felul de ingrediente, ca o poțiune din Harry Potter (poate medita după shake, nu înainte, dar oricum, stați pe aici să termin ideea), apoi făcea sport cam o oră, cardio mult – dădea la vâsle la un aparat în casă, stătea în plank multe minute, în mâini, ridica greutăți mari, o rutină complexă și completă creată de specialiști pentru el în mod special, după nevoile lui. Apoi iar făcea un shake, cu alte ingrediente, făcea vâââj în mixer și bea chestia aia vâscoasă. După care făcea duș cu produse de curățare organice și un șampon care îl ajuta să își mențină părul des. Și se dădea cu creme multe, hidratante. Își masa tenul. Și se făcea ora 9. Se ducea și el la birou. Nu bea alcool, nu consuma carbohidrați, zahăr și încă ceva, bea apă alcalină. Și da, băi, pot să zic că arăta odihnit și tânăr.
Totuși, concluzia mea a fost că oamenii își pierd încet, dar sigur mințile când au mult succes și mulți bani.
Azi e ziua mea, împlinesc frumoasa vârstă de 38 de ani -OH MY GOD!!! Deși știu că mă culc cam târziu, că mă scol cam greu, nu mereu la aceeași oră, îmi cam plac carbohidrații, alcoolul, zahărul nu prea, dar merge și el, că fac riduri, că fac sport – măcar atât!!! – dar nu zilnic, pot să spun că mă simt foarte bine în pielea mea și sunt fericită. Și sper să nu ajung vreodată să mă scol la 4 ca să mă pregătesc 5 ore ca să ies pe ușă!!!!
Vă urez să fiți veseli, recunoscători și optimiști. Să vă faceți timp pentru oamenii mișto din viețile voastre și să nu amânați la nesfârșit ceea ce vă face cu adevărat fericiți.
Vă pup pe toți!!!
7 Comments
Bianca
04/05/2022 at 10:28 AMLa multi ani!
andressa
05/05/2022 at 9:30 AMMultumesc!
Miruna
04/05/2022 at 11:19 AMLaaaaaa mulți ani!!! Fanul tău nr 1 unu fără legături de sânge :*****
legat de ce spui, eu mă șocasem în UK când mi-am vândut rochia de mireasă. Venise la probă o tipă mult mai bătrână decât mine pe atunci, știi cum se vede treișcinciul de la douăzeci, care arăta de 18 și se trezea în fiecare dimineață la 4. La 5 era la sală, alerga un ceas, apoi duș și la muncă. Rutina ei de dimineață începea cam când mă întorceam eu de pe o parte pe cealaltă.
Nu mai țin minte cum o chema, să verific dacă-i multimilionară.
Ce mai vreau să spun e că fabulațiile astea de bogați sunt realizabile când ești bărbat și n-ai de îngrijit copil înainte de tine. Sau copil, punct. Eu sunt încă la faza în care nu mă pot mișca din pat nici noaptea la pișu fără să iau copilul mic după mine. Ce meditații și shake-uri cu vâj. Hai, la mulți ani, să ne îmbogățim și noi în viața asta! Până intră dolarii în cont, eu sunt fericită că m-am îmbogătit cu prietenia ta.
Alertă de glicemie crescută. Te-am pupat, pa.
andressa
05/05/2022 at 9:30 AMEvident! Eu zic că se poate să petreci 5 ore în fiecare dimineață DOAR PENTRU TINE atunci când decizi că asta este cea mai are priorotate a ta. Orice altceva sau altcineva este pe locul al doilea sau al treilea. Nu că mi-aș neglija sănătatea, nici vorbă, dar să dedic 5 ore unei astfel de rutine în detrimentul altor lucruri eu NU ÎMI DORESC. Nu înțeleg oamenii care își doresc această viața veșnică dacă viața e fără părțile ei cele mai distractive.
bucuresci
04/05/2022 at 4:21 PMla mulți ani!
andressa
05/05/2022 at 9:31 AMMultumesc!
Capsunarita
06/05/2022 at 4:53 PMLa multi ani si cat mai multe experinte frumoase!