Viețile femeilor contează

Dacă toate femeile din România și-ar striga suferința în cor, urletul ăsta s-ar auzi până în China. Iar bărbații ar surzi, cu siguranță. Nu că acum ne-ar auzi.

Dacă fiecare femeie care acuză un viol ar trebui să îl și dovedească pentru a fi crezută, atunci nu am mai avea nevoie de poliție și de procurori. Asta e, fiecare să se descurce cum poate. Deja noi, femeile, suntem lăsate să ne descurcăm așa cum putem. În liniște, dacă se poate.

Dacă fiecare agresor ar fi chiar închis, amenințările nu s-ar transforma în bătăi, violuri sau crime.

Dacă ne-ar păsa de viețile mamelor, surorilor, fiicelor noastre, am lua fiecare jignire, hărțuire, amenințare și palmă în serios. Foarte serios.

Ar trebui ca în loc să scriu, să strig în Piața Victoriei. Dar chiar și eu, de fapt, constat că am ajuns să cred că mai important decât să lupt pentru viața mea și a altor femei este să tac și să fac ceva util pentru alții. În timp ce scriu aceste rânduri, făcând o pauză de la documentul pe care trebuie să îl predau azi unui client, mă gândesc și ce să gătesc diseară, ce facturi am de plătit, iar în browser am deschise tab-uri cu magazine online care îmi vând produse care m-ar ajuta să arăt mai drăguț. Că așa ne stă nouă bine femeile, drăguțe, cât mai decorative, fără să deranjăm, fără să sunăm la 112, fără să ne plângem, fără să cerem ceva. Fără să ne strigăm suferința.

În timp ce noi tăcem, o fată violată și bătută se zbate între viață și moarte cu arsuri pe 90% din suprafața corpului. Iar în Senat, astăzi, s-a adoptat o lege care interzice cursurile despre identitatea de gen și egalitatea de șanse.

Vouă nu vă vine să urlați?