Critică fără ocolișuri. Mihai Călin denunță dezastrul de la TNB

Se poate critica dur și totuși decent și elegant. Iată dovada.

Astăzi Scena9 publică un interviu cu Mihai Călin în care actorul dă răspunsuri și explicații pentru situația neobișnuită, pentru mulți chiar ridicolă, de a primi un avertisment scris pentru că a improvizat în timpul unui spectacol. A spus “motherfuckers” pe scenă. Rolul în care a improvizat este cel pentru care a primit premiul UNITER în 2015 pentru “Cel mai bun rol secundar.”

„Întotdeauna mi-am văzut de treabă, numai că știi cum e: crești în vârstă, te maturizezi, ai niște aspirații și vezi că împrejur sunt lucruri anormale. E normal să le discuți, chiar dacă sunt contradictorii, trebuie să te manifești liber. Nu mai suport minciuna.” – Mihai Călin, actor la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

Întreg interviul aici.

Contextul în care Mihai Călin a primit avertisment de la directorul TNB

Este al doilea avertisment primit de actor după ce a lipsit de la o repetiție unde, spune Călin în interviu, anunțase că nu va ajunge.

Evenimentele vin pe fondul situației tensionate din instituție, totul pare deci un pretext, așa cum puteți citi și in interviu, iar Mihai Călin dă o lecție de maturitate și de decență de care aveam nevoie.

Într-o lume strâmbă, avem nevoie de astfel de exemple de verticalitate.

Ne deranjează multe, ne simțim nedreptățiți, umiliți, suntem frustrați, furioși, iar modelele din jur ne arată că singurul mod de a protesta este de a da cu paharele de pereți, a înjura, a jigni. Instinctiv ne ducem cu gândul spre scandal când ne enervăm, pare să nu avem de ales altceva decât cele două extreme: a tăcea, acest “a-ți vedea de treabă” rușinos, și a face scandal. Uite că există și alte variante.

Vă invit să citiți materialul din Scena9 ca să înțelegeți cum exprimarea lui fără ocolișuri denunță mari probleme într-o instituție imensă a culturii românești, dar totul rămâne decent; un actor de 49 de ani din care 23 de ani petrecuți în TNB își pune sufletul pe tavă fără patimă, ca un chirurg care salvează o viață tăind țesut bolnav cu precizie, relaxat și ferm.

Mihai Călin spune cu subiect și predicat că după 70 de milioane investite în clădire, suntem tot în mult în urma altor teatre din capitale europene, spre exemplu Budapesta, pentru că scena nu e modulară, ci a rămas la planurile din 1973, iar lumina nu e pusă cum trebuie, deși astfel de lucruri fac experiența la un spectacol impecabilă pentru un public, iar pe regizori și pe actori fie îi ajută modernizările, fie îi încurcă limitările.

Ați fost în ultimii ani la teatrul acesta? Eu am fost și ca spectator pot să confirm toate aceste probleme, de la cumpărarea biletelor, prețul lor, nivelul pieselor puse în scenă, afișajul.

Managementul lasă de dorit la TNB

Biletele se scumpesc din ce în ce mai mult, 60-80-100 lei sau chiar mai mult costă un bilet la o piesă, o politică de prețuri care lasă tinerii și multe categorii de public pe afară. În plus, se joacă multe comedii și piese sueprficiale, fără mare valoare culturală, deși teatrul este subvenționat. Veniturile se rotunjesc și din închirierea spațiilor, chiar și în detrimentul spectacolelor (lunea de exemplu aflăm că e mereu închiriată sala). Cui se închiriază? Asta iar e o discuție importantă.

“Trebuie să existe și venituri suplimentare, din închirieri de săli sau altceva, e nevoie de fonduri suplimentare. Însă când te duci la teatru și vezi în lobby ce spectacole vin acolo: Fuego, Hrușcă, kazacii zburători… În fiecare luni se închiriază sălile pentru cele mai comerciale spectacole de teatru din București. Întâmplător sunt cu Horațiu Mălăele și Ion Caramitru. OK, spectacole de succes. Dar spectacolele acestea poartă pe antet „Teatrul Național București” și nu sunt ale Teatrului Național. Să închiriezi în fiecare zi de luni și în alte zile în care ar trebui să fie spectacolele teatrului mi se pare cam mult. Seamănă cu Palatul Copiilor sau cu Sala Palatului. Afișele Teatrului Național sunt micuțe și pierdute pe-acolo, iar cele ale spectacolelor din afara TNB sunt mari și colorate.”

Ion Caramitru, directorul teatrului, pare ales pe viață. A început al treilea mandat. Nu există alegeri, ci o evaluare a unei comisii de la Cultură și propunerea unui nou plan cincinal înnoiește mandatul. Pare deci să nu dea socoteală nimănui. El preungește sau nu contractele actorilor angajați pe perioadă determinată, creând astfel un mediu foarte obedient.

Asta este situația într-un din cele mai importante insituții de cultură din România.

Multe piese slabe, prețuri mari, inaccesibile aș spune, săli închiate des pentru spectacole, unele de calitate îndoielnică, PR și marketing prost, plan de vânzări sub orice critică.

Mihai Călin riscă angajarea la TNB și spune ceea ce e nevoie să fie auzit. Dar o spune astfel încât mesajul să ajungă la cât mai multă lume, fără atacuri la persoană, așa cum rar auzim o critică.

 

Sursă foto TNB: Shutterstock