România, ca o femeie pe care vrei doar s-o f…

Am întâlnit multe tipuri de bărbați la viața mea. Un gust amar mi-au lăsat cei dintr-o categorie aparte: nehotărâții sau, mai degrabă, neconvinșii. Cei care s-ar culca cu tine dacă ai prin preajmă, la un braț distanță, să zicem, deja pe o canapea, dar nu și dacă ar trebui să iasă la un restaurant cu tine înainte.

Nici în oglindă nu mai semeni parcă cu tine atunci când cineva îți dă atât de puțină valoare. Parcă intri la apă, te jenezi de cum mergi, cum arăți, cum vorbești, te gândești că ai greșit cu ceva dacă cineva pune atât de puțin preț pe tine.

Un mesaj din când în când, te prinzi după oră și alcoolemia care se simte de la distanță, prin telefon, că primele 5 femei căutate nu au răspuns. Un compliment, când își aduce aminte, ca să te țină aproape, că poate-poate, cine știe, într-o zi sunteți beți amândoi. Se uită după alte funduri fără să se ferească deși al tău e lângă al lui, stăteați de vorbă. Te întrebi dacă l-ai mai găsi la masă dacă te-ai duce până la baie. Probabil că ar pleca după alta. Știți genul?

Cam așa a fost această campanie electoră. O jenă de interes mimat pentru binele comun. Candidaturi depuse ca mesajele date după miezul nopții. “Ce faci acum?” și știi că dacă îl inviți pe la tine va fi prima și ultima dată când îl vei mai vedea.

În 2019, statul decontează candidaților 10 milioane de euro pentru campania electorală. Cum ar veni, merită un “Ce faci, pisi?” dacă e vineri seara și ești singur cu Românii au talent.

Nicio dezbatere electorală. Nicio confruntare. Niciun efort. Nu au acceptat invitația mea de a-mi acorda un interviu, cu o singură excepție. Sunt niște lași. Nici nu își doresc să câștige majoritatea. Vor doar așa, o seară în care nu se plictisesc. Să nu le dăm asta pe 10 noiembrie. Merităm mai mult.