Lumea e mare și plină de oportunități. 🙂 Am devenit din ce în ce mai precupată de găsirea de clienți pentru că pentru o perioadă sunt între proiecte mari. Hm, nu sună bine asta? Să știți că nu e chiar așa de rău, de fapt.
Mi-am reamintit cu această ocazie că mai mulți decât noi, cei care căutăm proiecte ca freelanceri sau mici antreprenori, indiferent de domeniu, sunt cei care n-au cu cine lucra! De ce n-au cu cine? Pentru că c’est la vie!, mulți au diplome, dar puțini știu să facă ceva cu adevărat, și mai puțini sunt oameni cu care ai vrea să ai de-a face. No offence, dragă cititorule, dar știi la ce mă refer, sunt mulți cu care nu ai vrea nici măcar să intri în lift, cu atât mai puțin să lucrezi, să dezbați, să critici, să îți storci creierii și să găsești soluții.
Nu știu cum se face că, deși mulți caută de lucru, în stânga și în dreapta auzim doar: “Nu știi un webdesigner / fotograf / copywriter / PR / instalator / arhitect / programator / contabil (ce vreți voi) bun?” Oamenii caută veșnic recomandări, caută oameni buni. Dacă tu ești un astfel de om, adică îți cunoști bine domeniul profesional și faci treabă bună, respecți deadlineurile, știi să comunici clar (ce vrei, ce nu funcționează, ce probleme apar ce se poate îmbunătăți), cunoști piața și ceri sume corecte pentru munca ta, atunci este super simplu să găsești de lucru.
Piața pe care se câștigă mai mulți bani
Un pont am pentru voi: dacă domeniul profesional vă permite, să găsiți clienți din afara țării poate fi mai profitabil! Da, e important să vorbiți limbi străine, iar dacă nu le stăpâniți deja, e momentul să vă puneți la punct! Sunt cursuri online la prețuri convenabile care sunt foarte eficiente.
Site-uri unde găsiți de lucru
Upwork. Platforma americană care reunește companii și freelanceri din toată lumea. Vă recomand să vă faceți o prezentare bună, succintă și bazată pe informații despre ce responsabilități și rezultate ați avut. (Dacă aveți nevoie, vă pot ajuta! Dați un semn!). Dacă reușiți să câștigați bani prin intermediul platformei (sau a alteia – e valabil dacă lucrați cu o companie din alta țară!), vă avertizez că e un pic chinuitor ca să fiscalizați veniturile. Adică să plătiți impozitele. În primul rând, e nevoie să aveți un CIF intracomunitar. Nu sunt eu contabil, așa că cereți ajutorul unuia. Informații utile puteți găsi în acest vlog (e de anul acesta, e actual) al Luizei Daneliuc. Un alt lucru important de știut este comisionul Upwork pentru orice proiect contractat prin intermediul platformei: 20%. Mare, știu.
Constant Content. E o platformă dedicată creatorilor de conținut scris, copywriteri. Fie că e vorba de autori de bloguri, comunicate de presă, scrisori de intenție sau scenarii, sunt oferte pentru toți. Trăim în era în care toată lumea caută conținut bun (a se citi interesant și SEO) de postat pe un site. Un lucru interesant este că un autor poate vinde articole la bucată pe anumite categorii (Health, Home, Relationships și altele), se uploadează un text la care se pot vedea titlul, rezumatul și primele propoziții. Apoi se afișează numărul de cuvinte și o statistică despre cuvinte cheie din domeniu, ca potențialul cumpărător să aibă o imagine despre calitatea textului.
Digital Job. Un start-up românesc, o platformă dedicată celor care lucrează în domeniul online, fie software, gaming, webdesign, marketing sau advertising, cu oferte împărțite în 4 categorii de profesioniști Creative, Developer, Manager, Marketer (sau Other). Cele mai multe oferte de pe paltformă sunt pentru programatori.
Freelance.com. Este poate cea mai cunoscută (cu URL-ul asta nu e de mirare!) și printre primele platforme de crowdsourcing din domeniul, fondată în 2009, de un australian. Pentru că există un număr imens de propuneri de slujbe și de profiluri de freelanceri create, prețul muncii a scăzut foarte mult. Practic muncești pe banii cu care îți plătești băutura la cafeneaua în unde lucrezi azi. Pe de altă parte, și pe Upwork sunt postate ca slujbe pentru freelanceri tot felul de proiecte care par pentru școală, la un preț de câțiva dolari. Cum ar veni, de ce să nu îți facă eseul la istorie un absolvent de facultate dintr-o țară săracă? Cum supărător acest gând. Totuși, sunt multe proiecte absolut decente, ca brief, durată și plată.
People per Hour. Are și asta o vechime mare și funcționează pe același principiu.
Un mare dezavantaj al tuturor platformelor pentru noi, freelencerii, este că prețul per oră/proiect este afișat public și devine argumentul principal pentru care sunt aleși unii candidați. Calitatea muncii tale pare să conteze foarte puțin pentru că e o licitație continuă unde întrebarea este… cine lucrează pe mai puțin?
Totuși, ca să nu închei în această notă descurajantă, dacă reușești să ai câteva contracte și rating bun, bazat pe review-urile celor cu care ai lucrat, ieși din acest cerc vicios.
Behance. Este un site în care profesioniștii din domeniile creative își expun portofoliile. Se pustează și slujbe pe site.
Update: mai există si liberprofi.ro. Momentan sunt peste 4200 freelanceri activi si 550 de conturi de clienti.
Ca un PS: pentru slujbe în publicitate, comunicare și marketing, vizitați și IqAds. Nu sunt proiecte pe termen scurt, majoritatea sunt slujbe pe termen nedeterminat, și poate nu (mai) vreți să stați la birou, dar e un punct de pornire.
Și dacă nimic nu iese… există întotdeauna videochat-ul! :)))
Hai că se poate!
1 Comment
Ioana
06/05/2019 at 11:06 AMSuper post! Util 🙂