1 din 3 copii din România trăiește în sărăcie. Asta înseamnă că unul din trei copii se culcă înfometat și/sau nu are haine și încălțăminte, părinții nu își permit să plătească utilitățile astfel încât să aibă apă curentă, electricitate și căldură, iar rechizitele sunt deja un lux la care nici nu mai visează. Sunt comunități întregi din România în care toți trăiesc așa. Iar dacă trăiești într-un oraș mare, centru economic, gândește-te bine: sigur cunoști cel puțin o familie care nu își permite să își crească decent copiii.
Dar dacă îți voi spune că, făcând cumpărături ca de obicei, poți să îi ajuți? Sună bine! Hai să vă povestesc.
1 din 3. Este o statistică înfricoșătoare. Peste 20 de ani, vom avea unul din trei tineri adulți care a crescut în astfel de sărăcie și nu a beneficiat de educație sau nu a fost crescut de familie, ci luat în grija statului. Ne putem imagina o astfel de lume? Eu, sincer, nu. Dar faptul că există sărăcie, mai ales într-o țară ca a noastră, e o realitate. Iar sistemul social ar fi copleșit de asemenea nivel al sărăciei, chiar și dacă ar funcționa mai bine.
Viața este incredibil de scumpă! Nu știu cum faceți voi, dar eu cheltuiesc sute de lei pe lună pentru copilul meu. Mâncare, mai ales fructe!, medicamente când pediatrul ni le recomandă, încălțăminte, haine, produse de igienă personală (de la detergent până la pastă și periuță de dinți etc), nici nu mai vorbesc de utilități (gazele costă enorm și îmi aduc aminte iarna de asta!), rechizite că și așa suntem în septembrie – ați făcut vreodată calculul? Dacă da, înseamnă că aveți și voi migrene și insomnii adesea.
Vă scriu cu intenția fățișă de vă convinge că merită să facem un gest simplu ca să ajutăm familiile care riscă să își lase copiii în grija statului pentru că nu își permit să îi îngrijească. Organizația Umanitară Concordia are o activitate de 25 de ani în servicii sociale și ajută anual sute de copii cu vârste între 4 și 14 ani să rămână alături de părinți. Ei derulează în prezent proiectul “STOP sărăciei extreme în rândul copiilor.” Ce înseamnă asta mai precis?
Ajutăm copiii să se pregătească mai bine pentru școală, să se îngrijească de igiena personală, le oferim hainele și rechizitele necesare pentru a merge la școală în orice anotimp și cel puțin o masă caldă pe zi.
Zilnic, le oferim ocazia să se joace împreună cu alți copii din comunitate, să afle lucruri noi, să petreacă timp împreună cu părinții lor. Părinților, le suntem alături și atunci când au nevoie pentru a-și găsi un loc de muncă sau pentru a-și accesa drepturile în relația cu autoritățile de stat.
Din fericire, CONCORDIA cu proiectul de INCLUZIUNE SOCIALĂ este unul din cele 7 ONG-uri înscrise în campania PROFI. Rețeaua de magazine PROFI care ne este atât de familiară și simpatică donează 1.500.000 lei unei cauze pe care noi, clienții o decidem. Între 10 septembrie și 14 octombrie, scanând bonul tău de cumpărături la Info Kiosk, poți aloca punctele de pe bonul tău unuia dintre cele 7 domenii:
- Sănătate
- Apărarea drepturilor copiilor
- Educație
- Incluziune/ servicii sociale
- Protectia mediulu
- Cultura
- Sport
Valoarea donațiilor se împarte la finalul campaniei între cele 7 proiecte, proporțional cu numărul punctelor acumulate. Iată clasamentul acum. Absolut toate domeniile sunt importante și toate proiectele înscrise merită atenția noastră, dar eu am decis să mă alătur campaniei sprijinind în mod special Concordia. Ajutorarea familiilor sărace și păstrarea copiilor în mediul în care se simt cel mai în siguranță sunt cauzele cele mai apropiate sufletului meu și le susțin cu tărie.
Așadar, poate nu ai timp să faci tu un gest, o donație, dar sigur ai în drum un magazin Profi. Intră în ORICE magazin de-al lor, scanează bonul la Info Kiosk și ajută-ne.
#ScaneazaVoteazaProfiDoneaza
3 Comments
Bk
22/09/2018 at 8:36 PMAi nivelul intelectual al unei găini .
Hit Yourself Consulting - PROFI continuă să lupte pentru binele copiilor prin campania „Te costă 0,00 lei să ajuți un copil!”
16/10/2018 at 12:02 PM[…] Andressa Organizația Umanitară Concordia, Proiectul: STOP sărăciei extreme în rândul copiilor! […]
o femeie
08/11/2018 at 3:25 PMSunt peste gat bagata in proiecte cu target copii f. saraci, care abandoneaza scoala ca nu au incaltaminte sau ca pleaca la munca de la 12-14 ani, ca nu mananca decat o data pe zi …
Altfel as scrie, totusi, ca nu e nevoie de bani multi pt a creste un copil. De disciplina si educatie a parintilor, da: se poate manca simplu si sanatos, se poate trai sanatos, se pot lua lucruri minime si ieftine, nu e nevoie de locuinta mare cu incalzire scumpa etc. dar vai, toate astea implica atata rabdare si dedicare. Mi-am dat seama de astea abia cand am renuntat la tv, mobil, machiaje etc. faceam (si inca fac) multe cheltuieli pt copilul din mine, fara un plus valoare copilei mele..