TRAIM

De la muncă extremă la moderație. Cum am parcurs drumul în 2 ani

Mă trezeam adesea înainte să sune alarma. Mă simțeam cel mai bine când ajungeam prima la birou. Numai la muncă mă gândeam. Nu opream niciodată telefonul, iar în weekend abia așteptam să vină ziua de luni. Nu puteam să mă detașez. Munca era singurul plan pe care mă simțeam sigură pe mine, în control și apreciată. Simțeam că mă definește. Că îmi dă valoare.

Chiar și în timpul liber mă chinuiam. Cu un smartwatch la mână, îmi monitorizam pașii și somnul, cu un cântar hi-tech aflam zilnic dacă am mai dat jos un procent de grăsime pentru unul de masă musculară. Eram competitivă chiar și cu mine însămi.

Cu această atitudine, mulți ajung foarte departe cu cariera. De obicei însă, se trezesc că prețul plătit este mare: relațiile cu cei din jur. Nu știu cum ar fi fost viața mea dacă nu aș fi decis că vreau un copil și nu aș fi simțit apoi că, dacă nu schimb ceva, o să fiu ca o rudă îndepărtată pentru fiica mea. Așa că mi-am dat demisia.

Mi-a fost îngrozitor de greu la început, pe cont propriu. Ca un om obșinuit cu un program foarte încărcat, cu o echipă mare alături, singură-cuc toată ziua eram în pragul depresiei. Au fost multe zile în care încercam să mă încurajez singură, cuprinsă de regrete. Fără ierarhia dintr-o corporație, nu mai aveam la cine și la ce să mă raportez. Nu avea nici cine să mă laude, nici să mă certe. Trebuia să îmi găsesc singură ritmul și reperele.

La fel cum te obișuiești cu o casă nouă, în care întâi te simți străin, așa am început și eu să mă obișnuiesc cu mine. Am început să mă bucur din nou de mersul pe jos prin oraș. Pur și simplu. De o întâlnire în miezul zilei cu cineva. De brunch-uri, de piese de teatru la care nu aș fi ajuns niciodată cu programul meu infernal.

Mi-am pus întrebari: cine sunt prietenii mei, de fapt, dacă nu mă mai văd zilnic cu oamenii cu care lucram? Ce îmi place să fac? Ce muncă îmi aduce satisfacție? Cum să mă organizez ca să mă pot opri din lucru în weekend sau seara?

Astăzi îmi dau seama că eu sunt același om care se bucura acum câțiva ani că are bani oricând de o vacanță, dar nu pleca decât o săptămână pe an, mereu în august, și mereu doar pentru a dormi foarte, foarte mult. Weekendurile erau tot pentru somn. Doar că acum am alt ritm, mă bucur de alte tipuri de vacanțe, de fiecare moment. Într-un fel, cred că acest shift, de fapt downshift, m-a salvat când am trecut prin criza din iarnă. Nu am fost singură, izolată. Mă reîmprietenisem cu oamenii dragi, pe care îi cunoșteam de o viață. Nu eram epuizată. Aveam deja o relație bună cu fetița mea.

Astăzi mă simt mai pregătită ca oricând să muncesc, să mă concentrez, dar și să respect nevoia mea și a altora de a lua o pauză. Sunt mult mai echilibrată. Nimeni nu poate da randament 110% în fiecare zi. Și nici nu ar trebui.

Poate ați citit deja scrisoarea deschisă a Arrianei Huffington adresată lui Elon Musk.

In your interview with the Times you mentioned that you spent your recent 47th birthday, all 24 hours of it, at work (“all night — no friends, nothing”). I applaud your honesty and vulnerability in realizing that you need a new way of working. Here’s to a happier, healthier — and even more efficient and visionary — 48th year. You need it, Tesla needs it, and the world needs it. And when your next birthday rolls around, I’m happy to host the celebration — all work phones will be checked at the door!

Trăim vremuri interesante. Suntem în era în care e socially acceptable sau chiar de lăudat că unui om de mare succes i se spune: “Alo! Mai ușor!” Acum vreo 10-20 de ani îi admiram pe workoholics și îi invidiam când spuneau că reușesc să doarmă 4 ore pe noapte, să muncească 7 zile pe săptămână și să își ia concediu o dată la 10 ani. În zilele nostre, filosofia de viață se apropie de “what the doctor recommended“, adică un echilibru între muncă și viață personală, între efort și odihnă, între performanță și relaxare.

Și apropo de food for thought, vă mai recomand un articol despre moderație din Harvard Business Review. Pentru că uneori tindem să transformăm și timpul liber într-o “muncă”, să ne punem prea multe deadline-uri, obiective, să măsurăm performanța.

Extreme parents overinvest in building competitive kids, spending more hectic hours helicoptering than their own parents ever did (and still feel guilty). They take up a sport to find some balance in their lives — and get caught up becoming marathoners. Extreme foodies start the day with complex green drinks made from the latest expensive seeds and vegan plants from a distant country. Young Millennials, driven to distraction and depression by nonstop, constantly comparative online benchmarking, can’t unglue from phones-as-performance-measuring-devices.

Scriu asta cu gândul că perioada concediilor și a vacanței școlare se termină.  Suntem în ultimele zile din august. Serile sunt mai răcoroase. Sper să începeți noul sezon de lucru, ca să zic așa, cu această mantra.

Slow down. Live better. Enjoy. Love.

Hai că se poate!

You Might Also Like

10 Comments

  • Reply
    Valentina
    29/08/2018 at 10:39 PM

    Eu caut inca echilibrul la care se pare ca tu ai ajuns. Vreau sa ma bucur mai mult de viata si de copii, sper sa reusesc sa nu mai fiu tot timpul cu gandul la munca.

    • Reply
      andressa
      30/08/2018 at 11:04 AM

      E greu. Mai ales ca e absolut normal sa te si pasioneze ce faci (altfel e foarte greu sa te duci acolo dimineata, 5 zile pe saptamana!). Cred ca e si o treaba de maturizare, te mai temperezi cu timpul. Cel putin asa a fost la mine.

  • Reply
    Cătălina
    30/08/2018 at 12:54 AM

    Așa este, munca îți dă atât de multe dar in același timp îti ia multe altele.

  • Reply
    Ioana
    30/08/2018 at 12:18 PM

    Apropo de Arianna Huffington, ce intamplare, tocmai citesc ”Succesul redefinit”, cartea pe care-a scris-o ea si in care vorbește despre burnout și cum nu mai crede acum ca succesul inseamna bani, ci mai mult liniște și hygge. Ai citit cartea? Cred ca ti-ar placea 🙂

    • Reply
      andressa
      30/08/2018 at 12:21 PM

      Nu am citit-o, dar pare foarte interesanta. O sa o caut. Multumesc.
      E si o treaba de varsta, cum spuneam intr-un alt comentariu. Cand suntem tineri vrem sa dovedim ce putem, iar apoi ne dorim alte lucruri. Sa fim mai linistiti, de exemplu. Sunt etape si etape.
      Personal, eu ma cam mir cand vad pustani foarte, foarte relaxati. E cam ciudat, stii, sa nu treci intai printr-o perioada de agitatie, cu toate dezavantajele ei. Nu stiu daca poti aprecia linistea altfel, nu?

  • Reply
    o femeie
    30/08/2018 at 1:25 PM

    E prima data cand aud de numele Arianna Huffington. Multumesc.

    Si felicitari pt ca ti-ai gasit echilibrul si armonia.

    • Reply
      andressa
      30/08/2018 at 3:35 PM

      Serios nu ai mai auzit de ea? E foarte influenta.

  • Reply
    Raluca
    30/08/2018 at 3:35 PM

    Totul in viata vine cu un pret… este important sa facem alegerea care ni se potriveste.

    • Reply
      andressa
      30/08/2018 at 3:55 PM

      Da, si fiecare etapa vinecu alte nevoi, asteptari. Nu as fi putut sa fiu asa zen la 20 de ani, aveam multe de demonstrat. Acum, poate si pentru ca am un copil, mi se pare ca multe altele conteaza.

  • Reply
    Alexandra
    31/08/2018 at 3:49 PM

    Cand esti foarte tanar multa parte din munca e inutila. Vezi asta doar dupa o varsta, cand mai vezi si pe altii trecand prin acelasi ciclu.

  • Leave a Reply

    %d bloggers like this: