Sunt confirmate 25 de cazuri de COVID-19 în România.
Noi a trebuit să trecem prin aeroport în această perioadă, pe 1 martie mai precis, când virusul COVID-19 se râspândea deja în Europa cu o viteză incredibilă. Noi? Fără panică, fără măști. (Am ajuns în izolare oricum.) Din fericire, copilul este destul de mare încât să înțeleagă câteva reguli simple de igienă, iar noi am reușit să cumpărăm câteva materiale care ajută la dezinfectare: șervețele și gel pentru mâini. Nu am purtat mască pentru că nu am stat de vorbă cu oameni la mai puțin de un metru și nu suntem nici noi răciți. Oricum, nu se găseau.
E important de spus că nu sunt medic și că în afara faptului că mă spăl des pe mâini, cum mi-am obișnuit și copilul, nu știu să fac nimic special pentru a mă feri de virusuri sau bacterii.
Iată câteva sfaturi practice de la un om obișnuit în circumstanțe excepționale:
Nu atingeți nimic dacă nu este absolut necesar. Șe știe că virusul COVID-19 supraviețuiește destul de mult timp, în anumite condiții chiar și câteva zile, ceea ce face molipsirea foarte ușoară. În aeroport, ești tentat să pui mâna pe balustrada scărilor sau mâna curentă a celor rulante, să pui mâna pe tejghea când vorbești cu un angajat la biroul de informații, check-in sau când comanzi o cafea, dar și pe scaune, desigur, când te așezi. Să te sprijini când mergi cu liftul, să apeși butoane și, evident, pe clanțe. Eu am instruit copilul să nu atingă nimic, să mergem de mână împreună și să nu ne așezăm, că putem să stăm în picioare bine mersi. Butoanele și clanțele – se folosesc numai de către adulții. De câte ori am folosit toaleta, eu am luat un șervețel pe care l-am pus pe clanță la ieșire, să păstrez mâinile curate. De precizat că în Italia, absolut toate toaletele publice aveu apă, săpun, iar la WC apa se trăgea apăsând un buton pe podea, cu piciorul – mult mai igienic!
Ne spălăm pe mâini foarte, foarte bine, de câte ori trecem pe lângă o toaletă. Cum vedeam semnul de toaletă, cum intram și ne spălam. Cu mult săpun, printre degete, sub unghii, spălăm și încheietura. Nu este indicat să porți inele și brățări, nici să ai unghiile lungi – a scris și Miruna pe tema asta. Accesoriile și unghiile fac spălatul pe mâini mai ineficient, virusurile și bacteriile rămân neîndepărtate.
Dezinfectăm anumite obiecte pe care le folosim frecvent. Telefoanele mobile sunt un bun exemplu. Degeaba ne spălăm pe mâini dacă punem frecvent mâna pe telefon, pe care îl așezăm peste tot și nu îl ștergem niciodată. Din fericire, smartphone-urile pe care le folosim în zilele noastre, se pot șterge foarte bine, ecranele sunt din sticlă. Pe vremuri, când aveam telefoane cu butoane multe, vai de noi ce găseai în ele!
Nu folosim cash. Nici nu aveam cu mine, ca să fiu sinceră. Am plecat cu cardul și m-am bazat pe faptul că în 2020 poți plăti peste tot cu cardul. Nu am scos acolo de la bancomat. În vacanță, în 95% din cazuri cardul (contactless) a fost suficient. Când era nevoie de cash, au avut alții.
Dacă e coadă, stăm deoparte. Asta nu a mai fost valabil când am mers cu autobuzul spre avion. Totuși, cu un grad de ocupare al aeronavei de vreo 20%, adică era foarte gol, nu am fost în cea mai mare aglomerație. Ne-am ținut de bare și apoi ne-am șters cu șervețele dezinfectante. În avion, m-am spălat cu apă și săpun.
Am ajuns acasă, când a început izolarea, și am pus toate hainele la spălat, ne-am spălat pe corp și pe păr. Am observat în Italia perosoane care nu purtau doar măști pe față, ci și protecție de unică folosință pentru păr/cap. Asta m-a făcut să înțeleg că dacă cineva strănută în spatele meu , pot avea virusul pe păr și ducând mâna prin el și apoi la gură mă pot contamina.
Toate hainele purtate în Italia au fost spălate, am folosit chiar pentru prima oară și un dezinfectant lichid pentru rufe, pe lângă detergent.
Am spălat în casă pe jos cu dezinfectant, am făcut curat. Toți sacii de gunoi sunt bine legați, puși în alt sac, mai gros, în tomberon.
Orice curier m-a căutat a fost ținut la distanță, la poartă. I-am rugat pe toți, de la 3-4m distanță să lase jos pachetul și să plece. Din fericire, stăm la casă, deci nu avem și lift, ieșirea din curte este direct la stradă.
Ce am mai făcut? Am pus alimente în congelator, legume și carne. În cămară avem conserve, dar ca de obicei, nu ca în caz de război.
Este important de stat cât mai departe de orice aglomerare acum, nu v expuneți inutil pentru că nu e vorba doar de voi (deși unul din 10 cazuri grave este un pacient sub 10 de ani), ci de presiunea imensă asupra sistemului medical. Este o problemă de sănătate publică.
Este o perioadă grea, mai ales pentru o societate în care respectarea regulilor pare mereu opțională. Totuși, nu suntem mai deștepți decât un virus. Se răspândește foarte repede, perioada de incubație este mare, mulți sunt asimptomatici. Nu îl putem fenta, păcăli. Trebuie să respectăm regulile.
Nu avem niciun simptom, nu cred că avem nimic, dar să fim siguri că nu punem pe nimeni în pericol și nici nu ne expunem noi. Practic, pot sa vă spun pe 14 martie dacă chiar nu ne-am contaminat. Suntem încă în autoizolare. #Ziua10
4 Comments
Maia
10/03/2020 at 4:58 PMImi spui te rog de unde ai luat dezinfectant lichid pentru rufe? (nu stiam ca asa ceva exista) Multumesc!
andressa
10/03/2020 at 5:09 PMExistă mai multe feluri, Dettol sau Sanytol de exemplu, gasesti la Carrefour. Noi avem Dettol de la Carefour luat de mama mea. Se pun 2 capace la o mașină de spălat.
https://www.emag.ro/dezinfectant-pentru-haine-dettol-fresh-cotton-1-5l-5949031307311/pd/D5HWX9BBM/
Roxana
14/03/2020 at 10:16 PMEsti bine? N ai mai zis nimic….
andressa
16/03/2020 at 1:13 PMDa, sunt foarte bine. Izolarea s-a terminat, dar lucrez de acasă în continuare, încerc să nu ies deloc.