Fiți atenți. Anul ăsta are 52 de weekenduri. Tăiem din ele vreo 6 pentru că există sărbători care se petrec mai mereu la fel, cu rude, și mai sunt viroze care distrug orice sămbătă, așa că ne rămăn tuturor vreo 46 de weekenduri pe an în care să ne distrăm, să călătorim, să citim, să învățăm ceva nou, să ne odihnim, să acumulăm experiențe, poate chiar să cunoaștem oameni și să ne îndrăgostim.
Când ești divorțat și ai copii, totul se înjumătățește. Din 46 de weekenduri, 23 se petrec cu juniorii, cu activități în familie: un spectacol de teatru pentru copii, înot, parc, întâlniri cu alte familii cu copii, faci lucruri frumoase, dar nu pentru tine. Restul de 23 de weekenduri îți rămân ție, să faci ceva doar pentru tine.
Cam înspăimântător, nu? Pare atât de puțin timp. Vom clipi și deja anul va fi trecut. Cam așa simțim mereu în luna decembrie, nu-i așa? Ne întrebăm unde s-a dus anul. Parcă era abia februarie și ne plănuiam vacanța de vară, apoi 4 luni am așteptat nerăbdători săptămâna în Grecia și apoi ne-am pregătit pentru Crăciun… Am tot amânat să ne înscriem la cursul ăla la care visam, am amânat să mergem un weekend la munte, să vizităm prietenii care s-au mutat în Portugalia și așa mai departe.
Eu am mers într-o drumeție în weekendul ăsta. Am mers în excursie în Piatra Craiului la Cabana Curmătura. Mi-am luat echipament tehnic și am urcat, deși nu sunt deloc în formă și nu am recuperat kilogramele pierdute în ultimele luni. Având 47 de kilograme, nedormită corespunzător (pentru cu junioara e răcită de 2 săptămâni și știți cum e), cărând un rucsac de vreo 8 kilograme (cu multe lucruri nefolositoare, desigur), cu bocanci grei în picioare, pe ploaie și lapoviță, udă până la piele de la transpirație și ploaie, am urcat 2 ore și jumătate fără pauze și am crezut că o să leșin de oboseală. Dar n-am leșinat. Am tras de mine și am reușit. La final, m-am simțit incredibil. Îmi venea să mă îmbrățișez. După ce m-am schimbat complet în camera mea, m-am întins pe pat și mi-am ascultat respirația, fără să îmi mai pot simți corpul. Efortul mă amorțise total. Jumătate de oră mai târziu mi-am revenit, am mâncat, am băut și m-am împrienit cu ceilalți turiști.
Toți cei aflați în drumeție aveau o poveste de viață interesantă. Oameni care se reorientaseră profesional, un bărbat care își luase câțiva ani sabatici ca să își găsească jumătatea, altul – divorțat- care își regăsise după 20 de ani iubita din adolescență, unul care își petrece tot timpul liber făcând sport în natură, cam orice sport!), alte mame divorțate care profitau de weekendul în care copilul sau copiii erau cu tatăl, studenți care voiau să uite de oraș și tehnologie și să se distreze, pur și simplu, un cuplu care nu avea nevoie de multă socializare cu restul pentru că, evident, se aveau unul pe altul și erau foarte îndrăgostiți. Erau și unii care nu scoteau un cuvânt, desigur. Un grup eterogen, unit de entuziasm, interesul pentru echipament tehnic, vin fiert și dezgustul față de toaleta din curte.
A doua zi, coborârea pe ninsoare a fost superbă. Zăpada și gheața nu m-au încurcat pentru că aveam colțari. Îmi doream mult să ajung la munte iarna pentru că peisajele astea încremenite, înghețate și albe, au ceva sacru, purificator. Iar somnul după efort și bucuria de a admira munții înzăpeziți este excelent.
Abia aștept să mă duc la Cabana Ciucaș.
Din anul acesta s-au dus deja 5 weekenduri. Tu ce ai făcut cu ele?
1 Comment
alexia
07/03/2018 at 3:56 AMFoarte misto pe munte cu ruscsacul.
Eu, ca o divortata autentica, in weekendurile libere merg la intalniri 😅.