Eu cîștig o medalie în fiecare zi

Unii simt că renasc după ce îi lovește un autobuz și supraviețuiesc miraculos. Alții după ce se vindecă de o boală care-i speriase de moarte.

Văd altfel un răsărit. Gustă altfel un vin. Urcă pe munte de parcă ar fi cel mai sfînt lucru pe care l-ar putea face. Aleargă pănă nu își mai simt picioarele și plămînii.

În fiecare zi se gîndesc că ar putea fi ultima zi din viața lor. Sau își aduc aminte că ar fi putut fi ultima zi din viața lor și că pînă recent ar fi avut regrete. Că dacă nu ar fi avut încă o șansă, s-ar fi terminat totul prea repede, prea sec.

Pentru mine, ultimele luni au fost accidentul de autobuz. Boala necruțătoare care totuși… m-a cruțat. Nu știu de ce am avut nevoie de un șoc ca să mă bucur mai mult de oamenii și lucrurile din jurul meu. Dar asta a fost și acum mă simt ca un atlet de performanță.

În fiecare zi în care văd răsăritul, adică zilnic, mi se pare că sunt pe vîrf de munte sau la malul mării, singură, și că răsare pentru mine.

În fiecare dimineață în care reușesc să trezesc copilul (cu muzică, dans, clătite, orice e nevoie!), să duc copilul la grădiniță la timp, pe ger, mergînd pe jos adesea cu un pitica înfofolită, mi se pare că trec o linie de finish în aplauzele a mii de oameni.

În fiecare zi în care reușesc să deschid o carte mișto, îmi spun ce norocoasă sunt că am găsit-o. Sau că o am în bibliotecă. Cînd fac ceva ce îmi place, chiar sunt atentă.

În fiecare seară în care fii-mea nu e cu mine, aud liniștea ca pe o muzică simfonică. Vreau să alerg, să mă duc în excursii, să fac yoga. Mă duc la teatru, la film, mi-am făcut rucsacul ca să mă duc la o cabană de munte. Abia aștept!

Reușesc să nu mă mai enervez. Pentru ce să țip? Să înjur? Bine, înjurăturile din trafic nu se pun! Cu fata mea am în sfîrșit o răbdare de înger.

Rîd în fiecare zi.

Dorm. Adînc.

Hai că se poate. V-am spus eu!

Poză făcută de Anelise Sălan