Câtă fericire poți cumpăra oare?

Am avut prima revelație despre cât cheltuiesc ca să uit cine sunt și cum e viața mea când mi-am dat demisia de la ProTv. Acum un an și câteva luni, făceam un calcul și știam că trebuie să fac niște economii când salariul nu va mai intra lunar pe card.

Calculul m-a speriat. Comandam lunar o mulțime de produse pe care nici nu le foloseam. Aveam rochii nepurtate, pantaloni de care uitasem, cu eticheta încă netăiată, tone de produse de machiaj care expirau neconsumate. Cheltuiam mulți bani pe mâncarea de la prânz deși acasă găteam și aș fi putut să îmi iau la pachet mâncarea preferată! Eram în stare să dau 100 lei pe sushi chair dacă nu îmi era foame. Prinsă în redacția luminată cu neoane, cu ochii mereu într-un monitor, nu îmi mai dădem seama ce fac demult.

Când am renunțat la slujba cu normă întreagă, am început să umblu prin oraș cât era ziua de lungă, cu ghiozdanul în spate. Și puteam lua o cafea de acasă. Puteam mânca covrigi. Puteam purta hainele pe care le aveam, chiar dacă erau urâte (cu mintea de acum mi se pare că mă cam uram și îmi alegeam tot felul de lucruri care mă făceau să par mai urâtă decât sunt). Am economisit vreo 2000 de lei pe lună imediat. Nu puteam să cred. Când am simțit că trebuie să mai strâng cureaua, am renunțat la taxiuri si uber. Am mers cu metroul și tramvaiul. De câte ori am vrut să îi mai cumpăr fetiței o jucărie îmi aduceam aminte că are deja zeci și că mai bine mă duc să o iau de la grădiniță, s-ar bucura mai tare.

Citeam astăzi în New York Times articolul ăsta: My Year of No Shopping. Vă fac un rezumat. Editoarea povestește cum a făcut efortul ca timp de un an să nu mai cumpere decât mâncare (și flori și-a dat voie) și alte lucruri necesare, iar pe altele să le cumpere doar dacă rămânea fără ele (de exemplu baterii sau produse cosmetice). Ocazie cu care a aflat că dacă scotocește prin baie poate găsi produse încă nedesfăcute. Sau că atunci când s-a terminat balsamul de buze și se întreba dacă să cumpere altul s-a buzunărit și a găsit încă 5 tuburi. În anul ăla ea s-a bucurat mai mult de cadouri. Și, cu greu, nu prea a făcut cadouri. Greu să îți arăți afecțiunea altfel decât dăruind un pulover, nu?

M-a tulburat ideea acestei abstinențe. Magazinele online îmi distrag mereu atenția. Mă ajută să uit de multe probleme. Pe moment. Trec printr-o perioadă de refacere, de reconfigurare, resetare. Parte din acest proces este să îmi schimb garderoba. Mi-am cumpărat 2 perechi de blugi, una de pantaloni evazati, una de latex (despre ăstia pot scrie o carte!), 4 perechi de cercei, o cămașă și o bluză, două perechi de cizme. Să le dea Dumnezeu sănătate celor care au inventat Black Friday la Mango, Bershka, Zara. M-au costat în total cam 1000 lei, altfel făceau dublu. Mi-aș mai cumpăra căteva bluze până să mă liniștesc. Nu mă simt vinovată, aveam nevoie de un refresh, trebuia să încetez să ies pe stradă de parcă nu mi-ar păsa de mine. Avem o expresie care spunea: “M-am lăsat bătută.” Dar îmi pasă de mine. Îmi place când la exterior se vede ceea ce simt, că știu că pot, că însemn ceva, că îmi place de mine.

Totuși, vreau să mă opresc. Trebuie să mă opresc. Din cauza bugetului meu, în primul rând, dar și pentru că nu vreau să fug de nimeni și de nimic cumpărând o cremă, o bluză sau o jucărie pentru fetița mea. Apropo de ce scria autoarea din NY Times, chiar apreciezi mai mult cadourile. Eu mi-am cumpărat hainele de care vă spuneam mai sus, am primit reacții rapid (“Arăți diferit!”), dar nimic altceva. Adică produse de machiaj, creme, de care sunt absolut dependentă, prosecco sau altceva. Am primit însă de la prieteni (de Sf Andrei, de Mos Nicolae sau de… divorț) și de la mai multe companii, în perioada asta a sărbătorilor, cafea, creme, băuturi, dulciuri. Poate vi se pare amuzant că spun asta atât de deschis, dar așa sunt eu, chiar m-am bucurat de toate și le consum cu entuziasm.

E o chestiune de autodisciplină care pe mine mă îmbogățește. De câte ori intru pe un magazin online mă întreb de ce am de fapt nevoie. De câte ori colind un magazin și mă uit la produse care m-ar face fericită până ajung în parcare, îmi aduc aminte că am nevoie de alte lucruri.

Am ajuns chiar să mă gândesc de câte ori pun mâna pe telefon de ce o fac. De ce vreau să vorbesc cu persoana X sau Y? Vreau să aflu ceva sau să îi spun ceva? De ce mi-e greu să fiu singură, eu cu mine? De ce nu citesc ceva, în loc să mă bucur că bipăie telefonul? Deja ajung la nivelul următor. Wow.

Pentru mine, anul următor va fi despre a nu mă agăța de lucruri sau de oameni, despre a fi eu însămi, așa cum mă simt eu bine. Va fi despre a învăța lucruri noi, a cunoaște oameni noi și a NU MĂ GRĂBI. De când mă știu, mă grăbesc. Ai crede că primesc un bonus la final de an dacă bifez lucruri. Nu primesc niciun bonus, ba dimpotrivă. Plătesc.

Așa că vă urez și vouă să nu risipiți. Să nu vă umpleți golurile cu coșuri pline de la supermarket, colete aduse la ușa de curieri sau credite. Să nu vă risipiți energia pe lucruri care vă distrag atenția de la ce se întâmplă de fapt cu voi.

Hai că se poate!