Discursul deprimant sau profund al lui Jim Carrey. Ce contează de fapt?

“There’s no meaning to any of this”. “We don’t matter”. 

Chestiile astea spuse la petrecerea Haarper’s Bazaar Icons de la Fashion Week, un fel de festival al superficialității, un eveniment la care hainele contează mai mult decât oamenii și tot țoalele ajung pe primele pagini ale revistelor, nu purtătorii lor, vorbe spuse de Jim Carrey, un actor îmbogățit din comedii, un produs hollywoodian emblematic… sunt nemaipomenite. Împăratul este gol, doamnelor și domnilor!

Revista Dazed and Confused a decupat momentul cu interviul lui Jim Carey luat de o reporteră E! și a spus despre declarații că sunt “triste.” Poate doar pentru că e șocant ca ca cei care ne făceau să râdem să se arate serioși. Parcă ne iau ceva ce ne aparține. În mod foarte egoist, ne înfurie și ne doare, așa cum și suferința lui Robin Williams li s-a părut unora nedreaptă, de parcă cineva voia să le facă în ciudă.

Este deci trist? Deși starea lui Carrey este tulburătoare, mi se pare cea mai profundă și directă declarație pe care am auzit-o în ultima perioadă. Întrebat de reporteră cum se face că e prima oară că îl întâlnește la un eveniment din Fashion Week, el răspunde că este “meaningless” și că acum și-a dorit să găsească “the most meaningless thing that he could join”. Pare ironic la început, dar nu e, omul vorbește cât de poate de serios. Nu vede rostul adunării.

E cineva care are impresia că o defilare la un eveniment de acest fel nu este lipsit de importanță? Dacă da, are nevoie urgentă de o trezire la realitate.

În afara faptului că o compătimesc pe reporterița surprinsă pe bună dreptate de discursul și atitudinea lui Carrey, ea venise acolo să vorbească despre haine cu oameni dispuși să facă același lucru, eu zic că omul a fost mai real decât tot ce s-a întâmplat acolo.

Trăim în epoca exagerărilor. Cuvântul la ordinea zilei este prea. Cumpărăm prea mult, aruncăm prea mult, mâncăm prea mult. Cosmetizăm realitatea de parcă am încerca să creăm o realitate paralelă. Știți exact la ce mă refer: și când apusul e frumos merge un filtru albastru. Postăm prea mult, fără discenământ. Împărtășim cu oricine se nimerește să ne urmărească feed-ul tot ce mâncăm, ce purtăm, admirăm concerte și locuri doar prin ecranele telefoanelor. Suntem caricaturi.

În acest zgomot infernal, discuțiile despre modă au devenit de-o seriozitate ridicolă. Nu că n-ar conta să-ți acoperi fundul, nu că n-ar fi o artă ce fac designerii, nu că frumosul nu e important, ba e important, moda, arhitectura, designul de obiecte, toate contează, dar niciodată hainele nu vor fi mai importante decât orice altceva. Când o rochie e subiect de presă și nu cine a purtat-o și ce a spus, este ridicol. Noi suntem ridicoli. Așa cum au fost toate comentariile legate de genunchii lui Carmen Iohannis și ai lui Brigitte Macron. Cum bine zicea Ioana Ulmeanu, culmea, chiar într-o revistă de modă, de ce contează ce poartă ele? Pe cine mai intereseaza, in 2017, dacă porți sau nu ciorapi în plină vară? Aparent, pe toată lumea! Trist.

Jim Carrey a părut un om care refuză să poarte eticheta costumului său Tom Ford ca pe o coroană, care nu vrea să fie redus la textură, culoare sau lungimea perfectă a mânecilor. Care nu vrea să fie fotografiat cu zâmbetul pe buze lângă colegi de breaslă pe care nu îi cunoaște, lângă oameni cu care cu are despre ce vorbi. În contextul ăla părea un ciudat, dar nu cumva ceilalți erau ciudați?

“There is no me”, mai spune Carrey, ca și cum ar juca încă în The Truman Show. Dacă el n-ar fi într-o stare care te face să proiectezi tot felul de gânduri, cum ar fi că e în depresie, sper că nu e, declarația lui nihilistă pare să fie despre pace. Eu așa am înțeles-o.

Așadar, la Săptămâna Modei… Împăratul este gol și noi ne facem că nu observăm.

 

Sursă foto Jim Carrey Shutterstock