GANDIM

Viata unui copil langa un adult celebru

Michelle Obama a spus, intr-un interviu cu Oprah, ca prioritatea ei si grija ei principala de cand e la Casa Alba sunt copiii ei. Ca atunci cand a trebuit sa le trimita la scoala pentru prima data cu o masina blindata, insotite si urmarite de Serviciile Secrete, si-a dat seama ca aceste conditii deosebite in care cresc le pot distruge viata. E nevoie de multa grija ca in acest context sa ii poti oferi unui copil ce are nevoie, inclusiv sa ii creezi intimitate si anonimitate ca sa poate fi el insusi, sa greseasca, sa exagereze, sa aiba momente de rebeliune.

In acel caz particular, doua fete au petrecut 8 ani din viata la Casa Alba si ne putem imagina ca masurile de securitate le puteau frustra. Dar in zeci de mii de alte cazuri, minorii au parte de atentie si poate deloc de securitate. Vedem in fiecare zi imagini cu vedete in vacanta, tinandu-si copiii in brate. Alteori, copiii sunt urmariti cand sunt cu bonele sau pur si simplu cand merg la scoala. La celebritatile din strainatate, se comenteaza adesea felul in care sunt imbracati cei mici. Hainele se smulg imediat de pe rafturile magazinelor, toti isi doresc rochita ca a lui Suri, de exemplu, fetita lui Tom Cruise si Katie Holmes. Despre copiii de la Palatul Buckingham nici nu mai zic. Dar si ei, ca si fetele Obama, au parte macar de securitate si nu sunt urmariti si fotografiati oriunde, oricand. Traiesc intr-o fortareata.

Eu ma refer acum insa la cei care nu au garzi de corp si incearca sa duca vieti normale. Ma intreb cum este ca notele tale de la scoala sa fie subiect de presa. Sa comenteze lumea petrecerea de la ziua ta de nastere. Profilul tau de Facebook sa fie sursa de stiri, parerile tale sa se intoarca impotriva parintilor tai. Sa fii victima unor santajisti care stiu cat valoreaza intimitatea ta pentru unii.

E un pret pe care il platesc cei care au cariere in lumina reflectoarelor. Poti fi politicieni, dar si actori, cantareti, prezentatori. Ei insisi sunt vanati la fel, dar sunt adulti, inteleg ce li se intampla si pot decide cum sa gestioneze situatia. Au ales o anumita cariera. Copiii insa nu au ales asta si au dreptul la viata privata. Indiferent cine e parintele lor.

Mi-a ramas in minte cazul lui Siloh Jolie-Pitt, fetita care intr-o perioada se imbraca “ciudat”, conform presei. Are 10 ani acum. Au aparut comentarii despre orientarea ei sexuala, despre identitatea ei. Din 2008 incoace, ziarele au titrat despre dorinta ei “de a fi baiat”. Din 2014, de la 8 ani adica, se pare ca familia a acceptat identitatea ei si i se adreseaza numai ca John. Fiecare aparitie a lui Siloh/John este o comoara pentru presa. Nu cred ca ne putem imagina cum este sa treci prin asa ceva si sa fie tinuta toata lumea la curent cu alegerile tale atat de intime de cand ai 2 ani.

Alti copii sunt urmariti si se calculeaza cat costa hainele lor, ce mananca si cat, daca s-au ingrasat sau daca au fost la petreceri prea salbatice. Blue Ivy, fiica lui Beyonce, este victima comentariilor despre par. Nu le place unora. Despre North, fiica lui Kim Kardashian, s-a speculat ca ar fi fost pensata. Despre toti copiii care apar in public oamenii isi exprima pareri jignitoare: “Ce copil urat!”, declara cu usurinta. Ce se intampla cand copilul mai creste si incepe sa auda si sa inteleaga asemenea lucruri? Este destul de clar. Psihologii spun ca presiunea poate duce la depresie.

Ii compatimesc, sincer, ma gandesc ce o fi in sufletul lor cand trebuie sa te uiti mereu in  urma, cu gandul ca esti urmarit. Cand te intrebi daca prietenii tai chiar tin la tine sau vor doar sa iti faca niste fotografii care s-ar vinde bine. Sa te intrebi ce se va intampla daca te certi cu cineva, cum va arata asta in public, si sa te abtii, desi vrei sa protestezi. Copilaria si adolescenta sunt in sine calatorii delicate si complicate, chiar si atunci cand poti sa te manifesti, sa iti arati rebeliunea in toata splendoarea sa. Cand esti judecat la nivel national sau chiar mondial, trebuie sa fie un chin.
Sursa copil fotografiat: Shutterstock

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply
    Elena
    01/09/2016 at 9:46 AM

    Exemplul dat aici este putin exagerat. La doi ani nu ai cum sa constientizezi ce imbraci si nici nu iti alegi tinuta. Deasemenea nici macar nu iti pasa de ceea ce spun altii despre scutecul tau. Oare la doi ani scrii pe facebook? Iar pe de alta parte sa stii c anu este o presiune decat atunci cand intri in lume asta cu picioarele si neinvitata. Pentru ceilalti lumea asta doar exista.

    • Reply
      andressa
      01/09/2016 at 10:13 AM

      La 2 ani incepi sa intelegi gender roles, si spun asta chiar in cunostinta de cauza, am si eu copil. Nu este deloc ciudat ca un copil de 2 ani jumate sa aiba preferinte si sa vrea sa fie “ca baietii” sau “ca fetele”. La 3 ani deja e cu totul asumat un gen. Inca o dovada ca asemenea identitati nu se “invata”, nu sunt “boli”, ci sunt lucruri innascute pe care le poti observa sau nu, reprima sau nu.
      In acel caz particular, psihologii spun ca trebuie ca parintii sa aiba rabdare ca cel mic sa isi dea seama singur cine este si ce ii place. Nu trebuie fortat sa se imbrace intr-unfel, sa se joace intr-un fel, sa isi poarte parul intr-un fel.
      Dar sa stii ca presiunea media exista si daca nu citeste inca site-uri la 2-3 ani. Afla ca e ceva ciudat, ca e urmarit, cand iese pe strada, cand ajunge la gradinita sau la scoala. Cand creste si intelege. Acum John are 10 ani, cu siguranta intelege cata lume are pareri despre viata sa.

  • Reply
    Cornelia
    01/09/2016 at 12:48 PM

    De aceea am refuzat sa devin vedeta :))) Glumesc, nu am avut ocazia pana acum sa intru in lumina reflectoarelor si probabil ca nu va fi cazul.
    Insa copiii astia au de suferit destul de mult, iar parintii au un rol extrem de greu de jucat aici. Pe langa grijile normale de parinte, ei trebuie sa fie mult mai atenti in ceea ce priveste relationarea lor cu lumea. Daca sunt mici si inca nu au acces la media sau pur si simplu nu citesc, asta nu inseamna ca mai incolo nu vor avea de suferit. Chiar si un copil de 2 ani tot mai vede una alta la televizor si inregistreaza in creierasul lui foarte multa informatie. Subconstientul lucreaza si nu se stie peste ani si ani ce problema de natura psihologica ar putea avea. Dar astea sunt presupuneri, cert este ca parintii sunt cei care trebuie sa protejeze copilul cu orice pret.

  • Reply
    andreea
    01/09/2016 at 9:48 PM

    Hmmm…problematic, asta ca sa nu zic migrenatic. Imi aduc aminte cu exactitate de primul contact cu ” o vezi pe x? are pe ea blugi de “x” lei, bluza de “x” lei, iar sandalele ei costa “x” lei. A fost dureros, mai ales ca, dintr-odata, prietena mea cea mai buna devenise “expert evaluator”. Asta se intampla in 2001…

  • Leave a Reply

    %d bloggers like this:
    Inline
    Inline