GANDIM

Bună. Sunt Andreea și mi-e teamă să nu cresc o pițipoancă

Am o mărturisire de făcut. Mi-e teamă să nu cresc o pițipoancă.

Niciun copil nu se naște cocalar sau pițipoancă. Dar unii devin la maturitate sau adolescență. Aș zice că mulți. Acest gând mă îngrozește. Mă simt ca-ntr-un film cu zombies în care un virus se răspândește cu viteză alarmantă. Tușește unul și toți din jur încep să scuipe semințe și să pună “p… mea” în loc de virgulă.

În parcul de lângă casă discuțiile părinților se învârt adesea în jurul grozăviilor pe care le vedem sau le auzim. Puștanii care acum câțiva ani se jucau de-a v-ați ascunselea, se întreceau cu bicicletele și ne colindau de Crăciun acum sunt cool, înjură, fumează, se bârfesc între ei și se îmbracă înfiorător, pun muzică la boxă în parc… Da, mai mult manele, dar sincer și dacă ar fi rock’n’roll m-ar enerva că doar sunt sunt în parc, nu în club. 

Nu că noi n-am fi îmbătrânit, avem și noi vina noastră că ne mirăm de “tineret”, dar nu e doar asta. Muntele de gunoaie pe care adolescenții îl lasă în urmă, peturi, mucuri de tigară, coji de semințe, astea nu sunt în imaginația noastră. Și nici nu devin vreodată trendy ca Mario Fresh. Dacă nu știți cine e Mario fresh, voi sunteți bătrâni, nu eu! 🙂

Ce se întâmplă deci pe parcurs? Unde se rupe filmul, cum ajung să se îmbete în parc îngerașii adorabili care ne spuneau “Sărumana!” acum câțiva ani? De ce ele cred că sunt frumoase dacă la 12 ani se dau cu contur de buze peste buze? De ce vorbesc atât de urât unii de alții? De ce, de ce, de ce?!

[Ce bacterii se ascund în băile noastre]

Mulți îi bombăne pe părinții lor, desigur, numai că auzindu-i cum vorbesc la telefon poți jura că ai lor nici nu știu unde își petrec timpul odraslele. Ei vorbesc altfel cu părinții, sunt actori foarte buni, inventează proiecte, teme sau competiții sportive, dau vina pe alții atunci când fac o prostie. Iar păriniții nu îi pot urmări în permanență, nu? Ar fi nu doar imposibil, dar și nesănătos.

Este o realitate crudă care ne sperie pe toți părinții de preșcolari. Una pe care o neagă foarte mulți părinți de adolescenți. E greu de acceptat că slujbele ne-au răpit copiii, că am muncit câte 12 ore pe zi ca să plătim școli, tabere și telefoane scumpe, dar n-am putut cumpăra timpul ca să ne educăm copiii, deși ei contează cel mai mult pentru noi. Că bona a fost blândă, mâncarea a fost bio, dar numai prezența noastră, atenția noastră reală, timpul de calitate petrecut cu noi le-ar fi dat cu adevărat echilibru și încredere în sine. Nici noi, părinții, nu suntem perfecți, nici copiii noștri nu vor fi, dar îi iubim atât de mult încât sperăm să fie cât de buni se poate. Să nu-și distrugă potențialul.

Eu mi-am dat o temă, o listă de lucruri de care încerc să mă țin ca să evit dezastrul:

Să petrec timp cu ea. Să vadă la mine cum se poartă un om normal, adică unul care aruncă gunoaie la coșul de gunoi, un om care vorbește frumos cu oamenii din jur și despre oamenii din jur, să vadă cum mă îmbrac și unde merg. Aș vrea ca Equestria Girls să nu fie singurele ei modele în viață.

Să îi cunosc prietenii. Deși am așteptat cu nerăbdare această perioadă în care copiii se joacă singuri și eu pot să zac pe o bancă în parc, să mă gândesc la ale mele sau să scrollez pe Instagram, iată că mă bucur degeaba. De fapt acum e mai important ca oricând să fii atent și să corectezi mici “derapaje”. Uneori chiar bullying. Când un copil e exclus, când un gest e nepotrivit, e nevoie să spui cu blândețe ce e greșit.

Să vorbesc cu ea. Despre orice. Tot timpul. Să o ajut să se cunoască și să își controleze emoțiile. Să știe ce valoare are, ce calități are, chiar dacă colegii nu-i dau LIKE. Pentru că vine adolescența peste noi și nesiguranțele ne fac să luăm decizii stupide. În general, să facem ce fac și alții ca să fim acceptați.

Oricum, vă rog, dacă nu îmi iese și nu evit asta, vă rog să îmi spuneți. Dacă copilul meu va fi așa, scuipând semințe în parc, ascultând manele, aș vrea să știu.

 

PS: Dacă ai avea un milion și jumătate de lei, ce ai face cu el? 

 

Sursa foto pitizpoanca Shutterstock

You Might Also Like

9 Comments

  • Reply
    Elena
    18/09/2018 at 8:16 AM

    Exact asta vorbeam ieri cu sotul meu Paul. M-am enervat ca la gradinita le da la copiii mici biscuiti si ceva crocobauri. Cand de fapt nici eu nu sunt un exemplu, mananc ”pe ascuns” ciocolata si cel mai probabil ma enerveaza acest lucru.
    Cum zici si tu, sa fim un exemplu si totul va fi directionat catre ceea ce vrei tu. 🙂

  • Reply
    Ioana Marinescu
    18/09/2018 at 9:05 AM

    Că bona a fost blândă, mâncarea a fost bio, dar numai prezența noastră, atenția noastră reală, timpul de calitate petrecut cu noi le-ar fi dat cu adevărat echilibru și încredere în sine.
    Ti-ai raspuns singura! Eu am in jur copii de 9 +. Se vede de la o posta care se ascund, mint si au potential sa ajunga precum cei descrisi de tine. Sunt cei care pleaca dimineata la 7, vin seara la 19-20, alearga toata ziua la after, activitati, etc, in timpul cat stau in masina, parintii sunt pe telefoane sau cu gandul aiurea, ii mai si trosnesc/pedepsesc/pun la punct si….cam asta e tabloul. Deci nu, nu se intampla peste noapte, crede-ma, se intampla in ani, doar ca se dezvaluie peste noapte.

    • Reply
      andressa
      18/09/2018 at 10:19 AM

      Cred ca ar trebui sa existe o scoala de parinti 🙂 Sa ne invete cineva cum sa facem. Pentru ca toti parinti ivor sa faca ce e bine pentru copii, dar putini stiu cum. Eu, recunosc, nu prea stiu :)) Dar macar stiu ca nu stiu, imi pun intrebari.

  • Reply
    Andreea
    18/09/2018 at 9:05 PM

    Buna, Andreea! Fain articol!
    Eu, de la “inaltimea” varstei de 7 ani, cat are fie-mea cea mare, pot sa spun ca functioneaza deocamdata sa o intreb mereu pe ea “dar tu ce crezi? Parerea ta care e? Te simti asa cum a zis X ca esti?” Pe langa toate cele mentionate mai sus de tine. Timpul petrecut cu ei, in care ii invatam sa gandeasca si sa isi activeze filtrele alea invizibile care le vor fi de folos dupa 11 ani, timpul asta mi se pare crucial!

    • Reply
      andressa
      19/09/2018 at 10:06 AM

      Da, e important. Incerc si eu asta dar noi avem doar 5 ani… E alta etapa. 🙂

  • Reply
    Andreea
    19/09/2018 at 11:11 AM

    Te inteleg. Am si eu acasa (vorba vanzatoarelor) si o fetita de 5 ani. Coplesita de personalitatea sora-sii de 7. Dornica sa iasa in evidenta. Mai docila si usor mai influentabila decat sora ei.
    Dar vreau sa cred, ca tine, ca le vom pune noi niste baze solide. Sper sa fie asa.

  • Reply
    S
    19/09/2018 at 6:40 PM

    Pai tu cum de n-ai devenit pitipoanca?
    Raspunsul e acolo. Ca golanie, mai dura din unele puncte de vedere, era si pe vremea noastra.

    • Reply
      andressa
      19/09/2018 at 6:49 PM

      Sigur? Esti sigura, sigura? Poate ca sunt un pic pitzi :))

  • Reply
    Lorena
    24/09/2018 at 6:31 PM

    Salut Andreea, ai un plan de bataie bun si de bun simt. Nu cred ca vreun parinte stie formula magica pentru a creste copii-minune — eu sunt parinte [Rebe are 14 ani] si inca nu stiu care e The Perfect Calea. Insa, ia in calcul influenta MEDIULUI [care e covarsitoare!] in care traieste copilul [casa, gradi, scoala, joaca, alte activitati, si oamenii cu care isi petrece timpul] si incearca sa faci alegeri cat mai inspirate. Porneste de acolo pentru a intelege cine sunt modelele [oamenii] pe care copilul le are in viata, si care o vor modela ca om. Fiind apropiata de fetita ta, petrecand timp cu ea, intelegand prin ce trece [bune si rele] si indrumand-o pe calea cea buna, devii pentru ea un model. Cu siguranta si fara dubii, unul bun! Marile “derapari” care duc la dezastre nu se intampla peste noapte, ci in timp [stii vorba “old habits die hard” — dar obiceiurile se formeaza in timp, prin repetitie!] — iar atunci cand suntem aproape de copiii nostri pas cu pas, avem ocazia sa ii readucem pe calea cea buna atunci cand se indeparteaza de la ea. Si sa nu uitam: oricare om face si de greseli, este uman. Cand tragem linie si balanta inclina spre bine, totul e OK. Atunci putem zambi, caci “all was well with the world”!

  • Leave a Reply

    %d bloggers like this:
    Inline
    Inline