3 lucruri pe care le-am invatat de cand sunt parinte

Am trait o zi speciala ieri, fetita mea a facut 3 ani. A fost prima aniversare la care ea chiar a participat, constient.Mi s-a parut ca e prima ei zi de nastere, intr-un fel. Si la 2 ani s-a bucurat de atentie, i-a placut sa sufle in lumanarea de pe tort, de cadouri, dar nu a inteles ca acum ce inseamna sa ai o zi speciala pe an. Toti prietenii ei din parc, vecinii, i-au urat “La Multi Ani”, unii au pupat-o, am primit si un cadou si ea i-a servit cu fursecuri (cumparate, desigur, nu stiu ce parere aveti despre mine).

Dupa 3 ani de cand am devenit mama, am tras cateva concluzii. O sa bag o lista de 3, desi cineva mi-a zis Andre55a pentru listele de cate 5! 🙂 La 3 ani, lista de 3!

Traim intr-un oras foarte neprietenos cu copiii. De fapt, o tara foarte neprietenoasa. Nu avem facilitati (de bani pentru mame/tati nu mai zic!) de niciun fel, de la maternitati corespunzatoare, crese suficiente si gratuite, pana la rampe pentru carucioare (si sa mergi pe strada e o aventura, nu sunt trotuare pe unele strazi sau masinile sunt parcate si tu impingi caruciorul printre masini care circula in viteza!), restaurante cu loc de joaca, hoteluri dedicate familiilor. In tara asta, mai toata lumea se poarta de parca ei nu ar exista. Asta duce la urmatoarele consecinte:

• Parintii sunt aproape jenati de copiii lor. Ii iau rar in oras pentru ca nu prea au unde si oriunde ar fi, ei “deranjeaza”. Ca si cum nu ar fi normal ca ei sa planga, sa trabuiasca sa fie schimbati, alaptati, sa manance ceva adecvat. E cumva “aiurea”; privirile multora spun “de ce nu l-ai lasat acasa?!”.
• Parintii ies din circuitul social pentru ca nu au cum sa includa copiii in multe activitati cotidiene; ceea ce e o mare pierdere pentru comercianti, pierd banii unor potentiali clienti (in weekend multa lume petrece timp cu familia si nu te adresezi lor, ei nu vor fi clientii tai), iar pe cealalta parte, afacerile merg de la sine pentru cei cativa care au inteles ca… si parintii sunt oameni! Aia evenimente pentru toata familia sau au loc de joaca supravegheat, au un meniu pentru copii sau orice alt facilitate. Apropo de asta, turismul in Romania este prost pentru oricine, dar pentru familii este pur si simplu la pamant. Sunt mii de locuri in care copiii nu au ce cauta si doar vreo 2-3 pentru familii: sunt restaurante fara scaune pentru copii, hoteluri care nu ofera patut sau alte lucruri adecvate. Oriunde mergi in strainatate ai impresia ca esti pe alta planeta din acest punct de vedere. Acolo exista o cultura a vietii de familie in spatiul public. Pana si toaletele sunt de cele mai multe ori pentru femei, pentru barbati , pentru persoane cu dizabilitati si pentru parinti cu copii, spatii care au mese de infasat, chiar si consumabile. Gasesti alimente potrivite la orice mic-dejun, ai locuri in care poti incalzi biberoane, ai jucarii, locuri de joaca, pediatru non-stop la hotel… Si foarte important: nu se fumeaza nicaieri! La noi natalitatea e in scadere? Absolut toate aceste lucruri din Romania transmit mesajul ca e nefiresc sa ai copil. (Culmea este ca unii se arata disperati ca vor ajunge la pensie si nu va avea cine sa contribuie la bugetul de stat, dar ei insisi sunt absolut hateri cand vine vorba de copii in spatiul public, ei trebuie cumva ascunzi, crescuti in lagare si eliberati cand pot deja sa munceasca si sa bage bani la buget.)
• Copiii nostri se poarta altfel decat ai lor. In tarile vestice, copiii sunt inclusi in activitati si sunt obisnuiti in mare masura cu asta, stiu ce inseamna un restaurant, loc de joaca, festival, meci. Ai nostri, musafiri nepoftiti aproape peste tot se adapteaza cu atat mai greu in orice mediu nou.

Am mai invatat ca un copil are drepturi si personalitate de cand se naste. Ca are drepturi stiam, dar nu si ca are personalitate proprie din prima zi de viata. Desi expresia este “noi l-am facut”, n-am fost si nu prea suntem niste olari, copilul nu este produsul muncii noastre continue. Ei ne seamana, dar sunt unici; ne imita si invata de la noi intr-o anumita masura, dar au propria personalitate. Sunt multi parinti care cred ca daca micutul lor e sociabil e meritul lor, de exemplu, dar cred ca oricine are un copil timid o sa inteleaga ce spun: poti face eforturi, il poti incuraja si ajuta pe copil, dar unele trasaturi de personalitate sunt proprii si… nerezolvabile. Copiii, de cand se nasc, sunt mai sensibili sau mai putini sensibili la tot felul de stimuli, se dezvolta in ritmul lor (oricat ti-ar zice tie babele sa ii dai nu-stiu-ce sa doarma mai mult, sa mearga/vorbeasca/creasca mai repede), au sau nu umor. Umii sunt mai maturi in gandire, mai introspectivi, meditativi. Altii, la aceeasi varsta, mananca lipici si rad intruna. Este fascinant sa urmaresti evolutia unui copil de la nastere, asta e marele cadou pe care il primim noi, parintii, si asta ne face pe multi dintre noi mult mai umili, poate si mai intelepti. Observi cat de frumos cresc ei, de la o zi la alta, le asculti visele si aspiratiile, le vezi talentele si defectele, vezi ce se poate imbunatati si ce va ramane mereu acolo, cum ar fi curajul sau dorinta de a-i ajuta pe cei mai vulnerabili/slabi/mici. De multe ori, te cunosti si pe tine mult mai bine, prin aceasta experienta. Si observi ca esti doar un ghid pentru ei, ca oricat ti-ar placea ideea ca “faci oameni”, de fapt nu ii facem noi.

Al treilea lucru este ca e normal, dar nu si sanatos sa te simti vinovat de cate ori faci orice altceva de cand ai un copil. Mai ales mamele sufera de un sindrom al sacrificiului, daca ne simtim bine facand orice altceva ne intrebam automat daca e ceva in neregula cu noi, ne pedepsim cu ganduri necrutatoare, ne gandim ca nu suntem mame bune, ca nu ne iubim copiii destul. Totusi, cred e valabil pentru parinti in general, nu doar pentru mame. Din momentul in care copiii intra in vietile noastre, oricat ne-ar tine treji si ne-ar obosi, nu vrem nici fara ei sa stam. We can’t live with or without them. Pana la urma gasim un echilibru, chiar daca ne criticam in gand des, dar reinvatam ca suntem si oameni, nu doar parinti.

Un bonus la lista de 3: am invatat ca e bine sa faci multe poze. Mereu. La orice. Timpul trece foaret repede.

Abia astept sa recitesc asta cand fetita mea va avea 13 sau 23 de ani. 🙂 La multi ani, Pisiloi! Esti superba. .