IUBIM

Cum ma simt cand prietenii mei emigreaza

Prietena mea cea mai buna mi-a spus ca se muta din tara, acum trei ani. In Europa de Vest. De 7 ani, de cand o cunoscusem si ii spusesem tot ce simteam, nu ma mai simtisem de nimeni atat de apropiat. Poate ca nu ne povesteam tot, dar mi se parea ca vedea ca sufletul meu, ca si cum pielea si carnea mea ar fi fost transparente, si la fel vedeam si eu in interiorul ei, dincolo de invelis.

M-am simtit abandonata. Stiam ca acolo o sa ii fie mai bine, ca va avea alte sanse, alte drepturi, alti prieteni, alt prezent si cu totul alt viitor, ca ar fi spre binele ei sa plece din aceasta societate corupta si misogina, dar imi doream sa se intoarca.

Urma sa faca studii acolo, studii serioase, scumpe, la care intri greu, de la care nimeni nu lipseste, la care temele sunt foarte grele si pe care greu foarte greu le termini cu o nota buna. Genul de studii pe care nu prea ai cum sa le faci in Romania, cu tot respectul fata de profesorii si studentii de aici. Chiar si numai acelea meritau mutarea, dar stiam foarte bine ca nu e vorba doar de ele.

Ea, ca oricare dintre noi, merita mai mult. Mult mai mult. Nu ma refer acum la trafic sau la oameni care se baga in fara la coada, desi si aceste lucruri conteaza, ci la faptul ca intr-un spital de acolo nu poate muri daca sansele sunt de partea ei. Multe lucruri de acolo sunt asa cum am vrea cu totii sa fie.

Pastram legatura, dar, desi e egoist, uneori mi-as dori sa se intoarca. Stiu ca ii e mai bine acolo, dar mi-e dor de ea.

Ieri, alti prieteni s-au mutat. In alta tara. Tot in Vest. N-as putea descrie mai bine situatia decat asa: e ca si cum rudele mele s-ar fi mutat. Sora mea si sotul ei.  O stiu de 18 ani. Avem multe in comun, copiii nostri se cunosc si se simpatizeaza. Ne-am ajutat si ne-am vizitat mereu. Stiu ca acolo vor avea vieti mai usoare, ca se au unul pe celalalt, ca vor avea copiii lor acces la educatie mai buna, servicii medicale mai bune, peisaje mai frumoase, vinuri mai bune… Dar as vrea sa se razgandeasca. Sa se intoarca.

Totusi, ii inteleg. In fiecare zi petrecuta in aceasta tara, desi ma leaga aproape toate amintirile de ea. In fiecare zi in care imi amintesc cine si cum a murit in Colectiv, ce au patit prieteni de-ai mei care si-au pus vietile in mainile unor medici carora nu le-a pasat de ei, in fiecare zi in care am apelat la Politie cu o plangere si nici nu m-au bagat in seama, in fiecare zi in care m-am simtit hartuita de stat desi imi platesc toate taxele si impozitele la timp, in fiecare zi in care un taximetrist m-a intrebat unde ma duc inainte sa imi refuze cursa.

Ii inteleg. Prea bine chiar.

Cred ca mai mult decat sa se intoarca prietenii mei mi-as dori ca eu si ei sa ne mutam toti intr-o alta tara, dar aceeasi tara. Acelasi oras. Sa plecam si totusi sa ramanem impreuna.

Sursa foto Fata care calatoreste: Shutterstock

You Might Also Like

15 Comments

  • Reply
    Roxana
    17/01/2017 at 9:01 AM

    Cu alte cuvinte, sa se schimbe ceva aici, sa ne fie mai bine, sa fim cu totii, acasa

    • Reply
      andressa
      17/01/2017 at 9:20 AM

      Da…

    • Reply
      Miruna
      28/06/2017 at 12:58 PM

      unii se mai și întorc 😉 Roxana, ai aterizat deja? :))

      • Reply
        andressa
        28/06/2017 at 7:38 PM

        Ei, tu esti o super exceptie! 🙂

  • Reply
    Simona
    17/01/2017 at 9:26 AM

    Singura problema e ca nu pare sa se schimbe prea multe in bine pe aici. Sau se merge un pas inainte, doi inapoi… (c-asa-i hora pe la noi).

    • Reply
      andressa
      17/01/2017 at 9:29 AM

      Da. Cu cat trece timpul, cu atat imi gasesc mai putine motive sa raman…

  • Reply
    wlfp
    17/01/2017 at 12:30 PM

    De consolare pot sa iti spun ca si cei plecati ar vrea sa se intoarca. Si eu m-as intoarce, dar sa am aceleasi conditii sociale. Din pacate e tot mai trist ce se intampla in Romania, sau doar ase se vede de aici.

  • Reply
    Teodora
    17/01/2017 at 3:05 PM

    Aproape toate prietenele mele apropiate au plecat in vest si ultima care era aici, se va muta in State in martie. Eu cred ca universul imi da cu apropoul de ani de zile si eu tot refuz sa inteleg :)))) si toate trag de mine sa vin macar mai aproape de ele, ca ele oricum nu mai vin inapoi.

    • Reply
      andressa
      17/01/2017 at 3:09 PM

      Dar si daca vrei, nu e usor sa iti faci o viata frumoasa departe de casa. Eu nu ma simt in stare.

  • Reply
    Elena
    17/01/2017 at 3:47 PM

    Spuneau astia ca ziua de luni e depresiva, dar eu m-am intristat de tot azi citind postarea ta. Am prea multi prieteni plecati si nu vad nimic bun schimbanduse in tara asta. Mai grav este ca si mai multi au vazut cum este in vest si la intoarcerea in tara nu fac nimic sa schimbe ceva!

    • Reply
      andressa
      19/01/2017 at 11:33 AM

      E greu sa iti imaginezi ca vor schimba ceva.
      Exista o problema profunda: lipsa vietii asociative. Nu avem aceasta cultura. De zeci de ani au fost descurajate grupurile de initiativa, ONG-urile. De unul singur nu poti face nimic. Sa aduni oameni care fac ceva e foarte greu.

  • Reply
    Magda
    17/01/2017 at 4:13 PM

    Eu am fost plecata 5 ani si m-am intors cu un contract de doi ani la Bucuresti. Gandul ca e doar doi ani ma ajuta mult sa ignor toate lucrurile mentionate de tine spre sfarsit, desi m-au lovit din plin cu un bonus de soc cultural- pentru ca ma dezvatasem de anumite obiceiuri.

    Inainte sa ma intorc ma gandeam ca un salariu bun e suficient ca sa traiesc intr-o bula si sa ma simt bine. Acum imi dau seama ca bula nu exista, cand trebuie sa ajungi undeva te blochezi in acelasi trafic, mi-e imposibil sa merg cu bicicleta la munca cum faceam inainte, sau sa ma asez cu incredere pe iarba in parc fara frica de “cadouri” lasate de caini.
    Singurul avantaj il vad pentru cei care raman in tara este atunci cand au parinti/frati tineri dornici sa ii ajute la crescutul copiilor sau suficient de aproape incat sa fie cu adevarat parte din viata lor.

    • Reply
      andressa
      19/01/2017 at 11:31 AM

      Da, nu poti sa traiesti intr-o bula. Desi uneori asta cred cand ma plimb intamplator pe strazile Cartierului Francez, unde apartamentele sau vilele sunt uriase, masinile parcate sunt luxoase, Black Caburile iau copiii de la scoala, toata lumea are bone si totul pare rupt de lumea cu care sunt eu obisnuita. Apoi imi aduc aminte ca pana la urma avem aceiasi medici, aceleasi strazi, aceiasi curupti care schimba legile dupa cum le convin. Poti sa te crezi deasupra acestor lucruri, dar nu poti fi, realmente. Sau poate ca poti daca esti suficient de bogat.

  • Reply
    Combatere Daunatori
    21/01/2017 at 8:32 AM

    De cand am terminat liceul, in fiecare an imi mai pleaca din prieteni si e tot mai greu sa-ti faci altii noi.. Si tot vazand ce se intampla si eu cred ca ar trebui sa plec, dar nu-mi doresc..

  • Reply
    Gruiță Andrs
    21/11/2018 at 2:07 PM

    Rezonez mult cu acest articol si apreciez calitatea întregului blog. Imi place sa descopăr femei românce care inspira si de la care am ce învata. Sunt si eu la inceput de drum cu un blog si imi e tot mai clar ca o asemenea treabă necesită mult timp si dedicație. Si poate dacă ne menținem optimismul activ, oamenii valoroși nu vor mai fi nevoiți să părăsească țara, politicienii vor mai renunța la nesimțirea obscenă si românii vor fi iar apreciați in înteriorul granițelor.

  • Leave a Reply