wow

Wow, am reusit sa ii supravietuiesc prezentarii mele la WoW 2011. Nu va puteti imagina nici 10% din emotiile pe care le-am avut inainte de eveniment. Abia daca am dormit pentru ca am lucrat la slide-urile alea si pentru ca imi faceam atatea grji.

(more pics pe pagina de facebook a blogului)

Si, de parca nu eram destul de agitata, cu o ora inainte de eveniment, l-am rugat pe Cristi Manafu sa-mi printeze niste notite pentru prezentarea mea, iar el mi-a spus ca sunt pe o directie foarte gresita. Am inceput sa plang, pe cuvant, si in 10 minute, cu lacrimi in ochi, mi-am facut alta lista de idei.

Deja in intarziere, (am ajuns pe ultima suta de metri din cauza plansului – pe care nu il prevazusem!) mi-am tras ceva pe mine (un sarafan negru care sa nu distraga atentia de la discursul superinteresant hahahaha) si am plecat asa, cu parul inca ud (cine sa mai aiba timp de foen?) si fara o idee clara despre ce urma sa spun in fata camerei si a spectatorilor.

Ceilalti vorbitori mi-au placut foarte mult si asta ma stresa si mai tare! BTW, in dimineata de ieri, cand eu ma chinuiam sa invat compunerea pe care manafu mi-a desfiintat-o, Cristina Bazavan scria pe facebook ca nu va folosit slide-uri si doar… o melodie. I was like: I’m doomed…

In fata tuturor am ars-o in stilul Cotabita: am transpirat vreo 2 litri: aveam literalmente spatele ud dupa doar 2 minute de cand preluasem scena. Din cauza emotiilor mi-am pierdut de cateva ori sirul gandurilor si am uitat sa mai spun cateva lucruri foarte amuzante, iar daca as fi vazut publicul razand mai mult, m-as mai fi relaxat putin. Propun ca data viitoare sa se serveasca la bufet cafea cu rom, pentru o atmosfera mai… prietenoasa!

In orice caz, chiar si asa, am primit mult feedback pozitiv si doar doua trei injuraturi pe blog =)) ceea ce e un raport super tare!

Culmea este ca, desi emotiile m-au coplesit ieri, in trecut am vorbit de nenumarate ori in public, fara emotii, fara probleme. Diferenta era ca NU vorbeam despre mine atunci si fusesem traumatizata de trolli ca sa ma gandesc mai mult la cum voi fi injurata si mai mai putin la ce am de spus. Noroc cu Cristi Manafu care m-a incurajat. Multumesc, Cristi! Data viitoare te voi face (si mai) mandru!