sange

andressa

Liviu,
da, mai avem un pic de sange, dar suntem in moarte cerebrala 🙂

octi,
poate ca sunt ridicola, de fapt sunt sigura ca sunt ridicola si imi asum asta, dar eu inca ma minunez de banalitatile vietii de adult. Ma simt ca Brandon Frasier in filmul “Blast from the Past” http://www.imdb.com/title/tt0124298/, cand tipul iese din buncar la 30 de ani si cred ca “shit” e un cuvant in franceza… Poate nu sunt si eu atat de inocenta 🙂 , dar cu siguranta imi imaginam altceva despre a fi adult si aceasta dezamagire ma urmareste in fiecare zi.
Nu ma refer la faptul ca trebuie sa platesc rate sau intretinerea, ci ca am asteptat de cand ma stiu “sa ma fac mare” ca sa fac ce vreau, sa nu mai tin cont de incuiati, sa nu ma mai imbrac asa “cum trebuie”, sa nu mai fiu umilita de profesori ratati, sa nu mai tac ca sa trec, sa nu mai fac si chimie doar pentru ca trebuie, desi nu o inteleg si nu imi va folosi niciodata, sa nu mai fac nimic din “peer pressure”.

Si acum… Dude! I want my money back! I want that time back. Pentru ca in ciuda impresiei de prizonierat, perioada in care gandeam asa imi permitea sa ma cert cu cine vreau, sa iau si un bine meritat 2 pentru ca am gura mare, sa protestez stand in picioare pentru ca mi s-a facut o nedreptate, ma imbracam cum voiam chiar daca eram trimisa acasa de la scoala, ma duceam sa protestez langa copaci din specii rare, imi foloseam timpul pentru a face in voluntariat lucruri in care credeam si nu lasam pe nimeni sa ma supere.

Acum, ca adult, ma simt constransa ca intr-o menghina de obligatii. Sunt atat de multe lucruri de luat in considerare cand iei o decizie ca nu-ti mai poti permite sa te superi, sa pleci, sa urli, sa fii impulsiv.

Am plecat de la un loc de munca atunci cand m-am simtit nedreptatita luandu-mi cana de cafea si dosarul cu ce am facut in brate. Eram o pustoaica.

Acum stiu ca trebuie sa lasi loc de buna ziua peste tot, de la administratorul blocului la fostul iubit. Trebuie sa tii cont tot timpul de toata lumea. Trebuie sa fii cinstient ca tot ce faci nu ramane in trecut, ci ajunge intr-un sac pe care il vei purta in spate de atunci inainte.

In plus, cu cat trec anii, cu atat ai mai putin curaj de a recunoaste ca ai gresit, ca si cum ai avea un castel de nisip de 5 metri si nu-ti vine sa-l mai darami chiar daca e stramb ca Turnul din Pisa. Si nici nu-l poti indrepta. Mai bine stai si tu putin mai stramb ca sa ti se para drept pentru ca nu vrei sa o iei de la capat.

Asta se pare ca inseamna sa fii adult. So I want my money back.

Ce zici de raspunsul meu ultralung? 🙂