Sparg. Rastorn. Scap. Stric. Sunt un pericol public!
Singura bataie pe care am mancat-o vreodata consta intr-o palma peste fund administrata de mamaie cand aveam vreo 6 ani, pentru ca am scapat pe covor un castron cu mere curatate si taiate cubulete (numai asa le voiam!), dupa ce imi spusese raspicat: “Ai grija sa nu le scapi!”
Nici acum nu stiu cum am reusit sa le dau totusi pe jos.
Nici cum am scapat sticla goala de suc peste sosul de soia care a nimerit in poala unei colege. La restaurant.
Sau cum am tras un sut intr-un pahar asezat pe parchet, acasa, pentru ca masa era ocupata cu tabla unui joc. Cioburile s-au raspandit in toata sufrageria. La o saptamana dupa aceea, inca mai descopeream bucatele de sticla prin nebanuite locuri din camera: in vaza, printre reviste…
Ce-l mai invidiam pe un coleg de liceu care avea asigurare pentru spart / stricat lucruri in magazine! (Si altii au acest blestem!)
Innebunesc daca mi se spune ca sunt neindemanatica. Sa nu aud! Desi stiu ca sunt un fenomen… Dar incerc, chiar incerc sa nu mai fac prostii. Umblu incet cu lucrurile casabile, nu prea spal pahare ( funny, isn’t it?), apuc sigur de sticle, nu las nimic in drum, tin mobilul pe canapea (sa nu cada se sus, daca tot cade!).
Nu sunt perfecta, dar un pic, un pic mai grijulie incerc sa fiu. 🙂
Am scris textul pentru “Nu sunt perfect” (nusuntperfect.ro). Intrati pe site daca vreti sa cititi si alte marturisiri curajoase. 😛
30 Comments
Pinocchio
05/03/2009 at 12:09 PMDomnu’ Inginer si-a spart deunazi chiseaua de zahar, si de atunci e foarte trist. Iar eu, daca ma gindesc bine, am spart si eu de curind ceva asemanator (dar se pare ca memoria mea prefera sa nu mai stie ce anume). So, who’s perfect? (Era prin Germania o reclama draguta cu sloganul asta, se pare ca a disparut intre timp…)
alice
05/03/2009 at 12:13 PMpai in fiekre din noi exista la un moment dat “un pericol public”,lasa k e bine,asta arata k nu esti un robot 😀
popp
05/03/2009 at 12:45 PM“un coleg de liceu care avea asigurare pentru spart / stricat lucruri in magazine!”
Chiar există aşa ceva?! Vreau şi eu!!!
Raluca T.
05/03/2009 at 8:13 PMHei, imi aduc aminte de colegul ala! Oare ma e valabila asigurarea?
Imi aduc aminte cate palme mi-am luat si eu la cate chestii spargeam sau stricam: pantofi noi, pixuri scumpe de-ale tatei, brichete Zippo. Acum vreo 3 ani am spart tot setul de farfurii si pahare ale( pe atunci)prietenului- nu intentionat 🙂 dupa cateva zile le-am inlocuit cu altele… mai pe placul meu 😉
Bisous de Bel.
John
06/03/2009 at 12:29 PME ceva perfect pe lumea asta ?
Me and Bro
06/03/2009 at 3:12 PMTraiesc cu un astfel de om. E un pericol, dar e amuzant 🙂
drstoica
07/03/2009 at 12:21 AME locul in care vorbim despre spargeri? Campionii la asa ceva se numeau Bonnie si Clyde. Sa invatam din experienta lor, desi nici ei nu erau perfecti. 🙂
Alle
08/03/2009 at 8:55 PME prima oară când te citesc ! 😀
– – – ontopic: eu am alt talent, pe lângă al tău (însuşit şi mie, desigur): pe orice pun mâna (şi e electronic) stric ! Aparate foto, mp3-uri, mp4-uri, telecomenzi, telefoane/etc.
Alle
08/03/2009 at 8:55 PME trist, dar fac haz de necaz…
okta
09/03/2009 at 2:20 AMHai, măi, nu fi aşa dură. Nimeni nu-i perfect. Căcat, nici măcar Huidu:
Senzaţional!!! Huidu era mai-mai să devină propriul lui subiect de Cronica Cârcotaşilor când a fost salvat la milimetru de opţiunea “moderează comentarii”!!! *
*gen … click!
Anca Tudor
10/03/2009 at 6:54 PMPe tema: fetita de patru ani a unei prietene se apucase de “facut treaba”, adica matura de zor in bucatarie cu o matura, evident, de doua ori mai mare decat ea. Mama ii zice: Potoleste-te, ai sa spargi ceva! recte paharele de pe bufet etc, pe care le atingea cu coada maturii. Iar pustoaica, incrancenata: Sparg tot, dar nu las! A fost de poveste, au trecut vreo 14 ani de atunci,dar tot e replica favorita in situatii ca acelea pe care le-ai mentionat…:)
zimbrul
11/03/2009 at 5:48 PMTare aia cu merele m-a facut sa rad. Pai eu zic ca le-ai scapat pentru ca erai mica, e aia 😉
writeman
12/03/2009 at 11:10 AM@ drstoica – Bonnie si Clyde astia, niste neindemanateci…
Ana
12/03/2009 at 11:37 AMAndreea, iti citesc blogul de multa vreme si am vazut ca pledezi si pentru cauze umanitare, de aceea imi permit sa te deranjez cu un apel umanitar. Am aflat despre boala lui Luca-Stefan de pe alt blog; este un baietel de un, diagnosticat cu leucemie acuta, forma High Risk. Salvarea lui vine din Germania, dar tratamentul costa 100.000 euro. Parintii lui sunt disperati; e sigurul lor copil, dupa lungi tratamente de fertilizare. Te rog, daca ai timp, citeste si vizioneaza povestea lui aici http://sminchy.wordpress.com/2009/03/05/sa-daruim-o-sansa-pentru-luca/ Povestea lui a fost difuzata pe Acasa, la “Povestiri adevarate” pe 3 martie 2009, dar acum nu se deschide pagina. Te rog din suflet, mediatizeaza aceasta poveste, stiu ca sunt foarte multi cei ce iti citesc blogul si poate vor dori sa doneze cat de putin. Multumesc in numele familiei lui Luca.
Antoaneta
13/03/2009 at 2:09 AMDe-aia mi-a placut mie de la inceput de tine, stiam eu ca avem ceva profund in comun:)
Isprava mea de pomina a fost pe la 9 – 10 ani cand am venit cu o floare din parc si am vrut sa o pun in apa ca sa-mi surprind bunica. M-am urcat pe corpul de jos al bufetului ca sa ajung la usa, si m-am apucat de piciorul corpului de sus fara sa-mi dau seama ca nu fac corp comun, drept care am alunecat si am tras bufetul dupa mine, noroc ca era intr-o parte ingusta a bucatariei si s-a oprit in perete, capul meu tinea usile. Evident ca s-au deschis cand am reusit sa ies de acolo si vesela…vrrrrruuuuum, la vale, pe ciment. Bucurie mare in familie.
Inca sunt maiastra, mai ales la varsat vin si spart pahare:)
solitaryman
14/03/2009 at 3:57 PM;)) mi-a placut sa citesc articolul, chiar daca “vin” aici de mai de mult comentez pentru prima data caci sunt atins de acelasi “sindrom” si cu toate eforturile de a fi mai atent si grijului raman un pericol public 😀
Amellia
14/03/2009 at 4:57 PMIncerc sa-mi inchipui cum te-ai fi descurcat ca chelnerita. Cred ca tot salariul ti se oprea pentru paharele/sticlele sparte
LittleDot
14/03/2009 at 9:00 PMLasă că nu eşti singură. Şi eu sparg din greşeală câte un pahar, o vază prin casă. Asta e, uneori le spargem din greşeala, alteori nu 😀
carmen
26/03/2009 at 4:59 PMcred ca oricine are momente genul asta.nu exista care sa nu scape macar o data un pahar sau mai stiu eu ce.e ceva omenesc.si daca se intampla ca intr-o zi sa scapi un pahar parca toata ziua e urmata de astfel de incidente
Aura
04/04/2009 at 2:49 PMSi eu am acest dar. Fostul meu amor era de-a dreptul ingrijorat ce se va intampla cand voi avea un bebe in grija. Al nostru, cica.
Aura
11/04/2009 at 3:32 AMUnii zic că aiureala, asta pentru a folosi un eufemism, e o caracteristică inalienabilă, care se ţine de tine ca un scai şi de care nu scapi. Cred că aşa suntem, corecţii nu cred că sunt posibile, doar uşoare ameliorări.
Alexandru
15/04/2009 at 2:01 PMDeocamdata n-am patit de-astea si sper nici sa nu patesc. 😀
carmen
21/04/2009 at 4:14 PMaseara am spart doua pahare,deci trebuie sa iau alt set.sunt cam neindemanatica in ultima vreme:))
Alexandru
21/04/2009 at 11:25 PMDaca eram la sarbi,paharele sparte iti aduceau noroc tot anul!
carmen
22/04/2009 at 8:29 PMeu nu sunt deloc superstitioasa asa ca e bine si la romani cu pahare sparte:))
Alexandru
23/04/2009 at 5:40 AMAtunci sa fie ca la romani cu pahare sparte,sa ne aduca noroc tot anul.
carmen
23/04/2009 at 11:45 PMsa fie alexandru pt toti romanii,sa avem puterea sa infruntam toate greutatile vietii si sa ne bucuram de fiecare moment frumos
Alexandru
24/04/2009 at 2:11 PMUite ca azi am patit-o si eu.De fapt a patit-o altcineva si eu am tras consecintele.Sos de rosi pe bluza alba.Si cat imi placea bluza. 🙁
Alexandru
25/04/2009 at 12:13 PMIn incercarea de a-mi curata bluza mi-am pierdut si bricheta zippo.Asta este.Se pare ca nu sunt perfect.Si asta e un lucru bun! 😀
carmen
25/04/2009 at 6:58 PMpoate gasesti una la fel ca cea pe care ai patat-o.succes!