cu intarziere, despre religia la scoala

Ma iertati pentru delay, dar n-am mai scris de atata timp ca am voie nevoie de timp ca sa recuperez. Mai ramane sa scriu si despre alegeri (alea care au fost) si planuri de Revelion 2015 si sunt la zi! =))

Asadar, dupa ce m-am documentat intens pe subiectul religiei in scoli (a se citi “am citit mai multe opinii pe facebook si in presa – mai mult pe facebook ca, serios, cine mai citeste presa? sadly, prea putini ) intreb si eu retoric niste lucruri.

Oamenii chiar isi trimit copiii cu intentia ca ei sa invete de la scoala despre bine si rau, despre spiritualitate? Dude, ce trist.

Eu una m-am dus la scoala ca sa ma obisnuiesc cu oamenii (serios, mi s-a parut un cantonament ca sa ma obisnuiesc cu diferite tipuri de personalitati – trainingul nu s-a terminat inca, lucrez la asta) si ca sa invat niste notiuni in mai multe domenii (matematica, fizica, geografie, biologie – ma rog, mai putin la geografie si biologie, ma mir ca treceam clasa!) si ca sa imi pun intrebari. Nu asta e scoala? Eu de acasa am invatat care e treaba cu chestiunile mai sensibile. Si acum cred ca acasa, de la familie si din carti inveti cel mai mult. Si sincer, daca mama imi zicea ca proful de matematica e dobitoc si ca de fapt 2+2 fac 5, eu pe mama as fi crezut-o. Si cum mama zicea de profesorii de religie: “tata popa poate sa ne pupe…” =)) ma duceam foarte relaxata si curioasa la religie, gata sa pun intrebari, dar fara intentia de a afla cum am aparut pe lume si cum sa fac ca sa ajung in Rai.

Ce povesti am auzit despre profesori de religie care spun idiotenii nu m-au impresionat deloc. Am auzit prostii la fel de mari de la profesori care predau cu totul alte materii, pana la urma nu materia e problema, sa fim seriosi, ci prostia omului.