Coperta care ne-a scandalizat. Elena Udrea, “în exil”!

Nu cred că e cineva care să vrea să vadă pe stradă statui pentru hoți. Ce lume ar fi aia? Cu fundul în sus, clar.

Când un om e condamnat la 6 ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu, e clar că nu e de admirat. Dacă omul mai și fuge ca să nu facă închisoare și cere azil politic, dar își cheltuiește bine-mersi banii (furați) ca într-o lungă vacanță exotică și se laudă cu viața personală, un iubit mai tânăr cu 11 ani și o sarcină, de parcă până acum ar fi trăit la mănăstire… Ne aduce aminte de Pablo Escobar, nu? Fascinant, dar parcă nu merită o copertă.

Textul care însoțește coperta este totuși cel care pune capac situației. „O fetiță se pregătește să devină marea iubire a femeii care a vrut să conducă România și care acum trăiește în exil.”

“Abuz în serviciu” sau “luare de mită” pot părea noțiuni abstracte. “A luat bani, și? Nu a omorât pe nimeni!”, e scuza pe care i-o găsesc mulți obișnuiți cu furtul, atât de dezorientați încât ajung să creadă că “a te descurca”, prin tot felul de infracțiuni, e dovadă de inteligență. Motiv de admirație.

Numai că în realitate, banii publici investiți prost sau furați se traduc prin spitale pline de infecții în care mor oamenii cu zile, lipsa de medicamente și de aparatură medicală în aceste instituții în care ajungi să cumperi mănuși pentru chirurgi când copilul tău e pe masa de operație. Banii publici furați înseamnă școli care cad pe elevi, la propriu, se dărâmă în timpul orelor. Școli în care nu se țin ore iarna pentru că e prea frig să ții pixul în mână. Banii ăștia furați înseamnă că mașinile de poliție nu au destulă benzină ca să patruleze, ca să ne apere de hoți. Înseamnă lipsă de drumuri moderne, ce ce împiedică economia să se dezolte deci lipsă de locuri de muncă.

“Corupția ucide” nu e doar un slogan. E o realitate. Am văzut cu toții ce s-a întâmplat la Colectiv. Cum milioane de euro învestite în secții moderne de spital au fost de fapt aruncate pe fereastră și, la nevoie, oamenii nu puteau beneficia nici de paturi, nici de pansamente sterile, de nimic.

Și apoi avem asta.

Sursă foto: Facebook Revista Viva!

E trist că vorbim despre Elena Udrea în termeni de “a vrut să conducă România”, de parcă ar fi fost un lider providențial, și să spunem că a ajuns”în exil”.

De azi-dimineață citesc pe Facebook cum redactora-șefă și echipa Viva sunt înfierate pentru acest material. Deși e clar că prezența în revistă nu a fost (doar) decizia lor. Așa funcționează lucrurile. Și nu pot fi obiectivă, recunosc, știu ce înseamnă să ai presiunea succesului comercial, să vinzi mult, să ai mulți abonați, să ai exclusivități, să aduci bani ca să pot fi plătite salariile. Și nu, nu cred că asta justifică orice, categoric nu. Dar nici nu cred ca pot fi puse în cârca unor jurnaliști ai unei reviste mondene aceste realități dureroase: condamnații penali se bronzează în Costa Rica și își trăiesc viețile mai bine ca noi, plătitorii de impozite corecți.

Pe noi ce ne deranjează de fapt? Că Elena Udrea pozează ca Maria Magdalena sau că justiția a permis așa ceva? Cine nu își face de fapt treaba, o revistă care ne satisface curiozitatea, să recunoaștem, sau cei care favorizează infractorii în loc să apere legea?

Păcat că vedem această revistă pe piață fără un text care să reflecte realitatea. Nu aș boicota-o însă. Păcat e că asta e realitatea. Să fim corecți și să îi salutăm și pe Radu Mazăre și pe Sebastian Ghiță, chiar dacă nu sunt în pictoriale, de mâine, la toate chioșcurile de ziare.

Update: Mihai Vasilescu si-a imaginat numarul viitor. 🙂

Update 2: Cătălin Tolontan scrie pe tema asta.

SUNTEM JURNALIȘTI ȘI CÂND VĂ CONVINE CEEA CE PUBLICĂM ȘI CÂND NU. O EXPLICAȚIE LA FOTOGRAFIILE DIN VIVA CU ELENA UDREA