GANDIM

Coperta care ne-a scandalizat. Elena Udrea, “în exil”!

Nu cred că e cineva care să vrea să vadă pe stradă statui pentru hoți. Ce lume ar fi aia? Cu fundul în sus, clar.

Când un om e condamnat la 6 ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu, e clar că nu e de admirat. Dacă omul mai și fuge ca să nu facă închisoare și cere azil politic, dar își cheltuiește bine-mersi banii (furați) ca într-o lungă vacanță exotică și se laudă cu viața personală, un iubit mai tânăr cu 11 ani și o sarcină, de parcă până acum ar fi trăit la mănăstire… Ne aduce aminte de Pablo Escobar, nu? Fascinant, dar parcă nu merită o copertă.

Textul care însoțește coperta este totuși cel care pune capac situației. „O fetiță se pregătește să devină marea iubire a femeii care a vrut să conducă România și care acum trăiește în exil.”

“Abuz în serviciu” sau “luare de mită” pot părea noțiuni abstracte. “A luat bani, și? Nu a omorât pe nimeni!”, e scuza pe care i-o găsesc mulți obișnuiți cu furtul, atât de dezorientați încât ajung să creadă că “a te descurca”, prin tot felul de infracțiuni, e dovadă de inteligență. Motiv de admirație.

Numai că în realitate, banii publici investiți prost sau furați se traduc prin spitale pline de infecții în care mor oamenii cu zile, lipsa de medicamente și de aparatură medicală în aceste instituții în care ajungi să cumperi mănuși pentru chirurgi când copilul tău e pe masa de operație. Banii publici furați înseamnă școli care cad pe elevi, la propriu, se dărâmă în timpul orelor. Școli în care nu se țin ore iarna pentru că e prea frig să ții pixul în mână. Banii ăștia furați înseamnă că mașinile de poliție nu au destulă benzină ca să patruleze, ca să ne apere de hoți. Înseamnă lipsă de drumuri moderne, ce ce împiedică economia să se dezolte deci lipsă de locuri de muncă.

“Corupția ucide” nu e doar un slogan. E o realitate. Am văzut cu toții ce s-a întâmplat la Colectiv. Cum milioane de euro învestite în secții moderne de spital au fost de fapt aruncate pe fereastră și, la nevoie, oamenii nu puteau beneficia nici de paturi, nici de pansamente sterile, de nimic.

Și apoi avem asta.

Sursă foto: Facebook Revista Viva!

E trist că vorbim despre Elena Udrea în termeni de “a vrut să conducă România”, de parcă ar fi fost un lider providențial, și să spunem că a ajuns”în exil”.

De azi-dimineață citesc pe Facebook cum redactora-șefă și echipa Viva sunt înfierate pentru acest material. Deși e clar că prezența în revistă nu a fost (doar) decizia lor. Așa funcționează lucrurile. Și nu pot fi obiectivă, recunosc, știu ce înseamnă să ai presiunea succesului comercial, să vinzi mult, să ai mulți abonați, să ai exclusivități, să aduci bani ca să pot fi plătite salariile. Și nu, nu cred că asta justifică orice, categoric nu. Dar nici nu cred ca pot fi puse în cârca unor jurnaliști ai unei reviste mondene aceste realități dureroase: condamnații penali se bronzează în Costa Rica și își trăiesc viețile mai bine ca noi, plătitorii de impozite corecți.

Pe noi ce ne deranjează de fapt? Că Elena Udrea pozează ca Maria Magdalena sau că justiția a permis așa ceva? Cine nu își face de fapt treaba, o revistă care ne satisface curiozitatea, să recunoaștem, sau cei care favorizează infractorii în loc să apere legea?

Păcat că vedem această revistă pe piață fără un text care să reflecte realitatea. Nu aș boicota-o însă. Păcat e că asta e realitatea. Să fim corecți și să îi salutăm și pe Radu Mazăre și pe Sebastian Ghiță, chiar dacă nu sunt în pictoriale, de mâine, la toate chioșcurile de ziare.

Update: Mihai Vasilescu si-a imaginat numarul viitor. 🙂

Update 2: Cătălin Tolontan scrie pe tema asta.

SUNTEM JURNALIȘTI ȘI CÂND VĂ CONVINE CEEA CE PUBLICĂM ȘI CÂND NU. O EXPLICAȚIE LA FOTOGRAFIILE DIN VIVA CU ELENA UDREA

You Might Also Like

12 Comments

  • Reply
    Ioana
    30/08/2018 at 12:15 PM

    Cred ca revista Viva a vrut reclama (reclama negativă tot reclamă se cheamă, nu cred că nu-și imaginau ei ce reacții o să trezească în oameni) si s-a ales cu mult hate care-o sa dăinuie de acum înainte… :))

    • Reply
      andressa
      30/08/2018 at 12:18 PM

      Crede-ma ca sunt specialista in astfel de gafe sau crize de imagine. Am lucrat la o emisiune tabloida. Da, as paria ca asta e o pata care nu se poate spala cu niciun detergent, asa e. Brandurile pot fi daramate de asemenea probleme. Insa stii ceva? Noi traim intr-o bula. In newsfeedul meu, pe Facebook, sunt mult jurnalisti care, ca si mine, au fost scandalizati. Dar oare publicul larg gandeste la fel? Sincer, nu am habar. Nu m-ar surprinde ca ei sa nu taxeze la fel aceasta coperta.

  • Reply
    Ionica liliana
    30/08/2018 at 12:39 PM

    Publicul larg onest gandeste ca tine Andreea doar ca de la gand la fapta de multe ori e cale lunga…voi sunteti cei care trebuie sa schimbati ceva,generatia voastra o poate face….si sincer importanta este revolta ta,a voastra ,fata de aceasta acceptare unanima a nefirescului….ce s a schimbat oare in mentalitatea colectiva de acceptam asa ceva?De cand ….lumea si pamantul….cei care care au gresit trebuie sa plateasca .

  • Reply
    o femeie
    30/08/2018 at 1:17 PM

    sunt curioasa cum se simt angajatii acolo. Daca ii cunoasteti, trasmiteti-le ca exista Onoare inainte de bani.

    • Reply
      andressa
      30/08/2018 at 3:32 PM

      Eu ii cunosc pe unii. Dana Enache, redactora-sefa, mi-a fost colega la facultate. Si nu cred ca nu stia ce face cand a facut aceasta coperta, dar sa nu fim naivi, sunt sigura ca nu a fost (doar) alegerea ei si sunt sigura ca multi altii ar fi facut acelasi lucru in locul ei. Cand scopul tau e sa vinzi reviste, normal ca faci si astfel de coperte. Ce nu inteleg eu este de ce nu a vorbit deloc, deloc, nicaieri, despre condamnare. Este singuril lucru care ar salva cat de cat situatia. Maine cumpar revista sa ma lamuresc. Daca pe langa cuvintele prea calde avem si aceste omisiune grava, atunci da, e cam nasol. Pe de alta parte, o revista e o revista, nu e brosura Ministerului de Interne…

  • Reply
    Miss I.
    30/08/2018 at 1:22 PM

    Oh, cred că-s atât, dar atât de mulți oameni care vor lăsa netaxată coperta asta. Mă conving pe zi ce trece că trăim fiecare în câte o bulă și dacă tragem cu privirea către altele, vom vedea că lumea nu vede lucrurile atât de clar. Mie, ție și altor 100, 1000, 10000, habar n-am… ne e clar ca lumina zilei că actele de corupție se traduc și prin dezinfectanți diluați, de exemplu. Însă mi s-a întâmplat să port discuții cu oameni cărora nici prin cap nu le-ar fi trecut așa ceva. Ziceai că le spun ceva din filme fantasy.
    Or când o revistă vine și o prezintă pe Elena Udrea astfel, nu face decât să le confirme oamenilor (unora, evident) imaginea pe care o aveau și înainte: ”nu-i așa de rău”. De la ei n-or să primească nicio taxare. My two cents 🙂

  • Reply
    Ioana
    30/08/2018 at 1:53 PM

    Nu stiu ce sa zic, nu imi dau seama daca mai sunt oameni care cumpara revista Viva fizica in ziua de azi :)) Daca da, atunci e foarte posibil ca cei ce au cumparat numarul trecut sa cumpere si numarul acesta. Dar eu ma bucur daca tu si altii cu mii de urmaritori va exprimati argumentat parerile pentru că asta e metoda prin care si cei mai neinformati/afara din bula au o sansa sa deschida ochii. 🙂

  • Reply
    Ioana
    31/08/2018 at 11:16 AM

    La ce calitate are marea parte a presei scrise, nici nu merita sa fie altundeva decat la pamant.

    • Reply
      andressa
      31/08/2018 at 1:22 PM

      Nu e asa. E la pamant pentru ca nu are cititori. Cati oameni stii tu sa isi cumpere in fiecare dimineata ziarul? Sau macar saptamanal? Cati au abonamente de la reviste? Acest obicei de a consuma text scris spune multe despre noi, ca oameni. Informatia ca text (nu audio sau video) iti structureaza altfel gandirea, am citit mult despre asta in facultate. Nivelul de educatie in Romania e foarte scazut si asta se vede si in consumul de carte si presa. Iar presa se adapteaza, incearca sa atraga cu poze mari, cu texte socante, pana la urma ideea e sa aiba cumparatori ca sa supravietuiasca. Dar nici asa nu merge, pur si simplu presa dispare. Si e rau, da, e foarte rau. Un popor neinformat si necitit e usor de manipulat, de mintit, are valori subrede si se organizeaza mai greu. Fara presa, suntem niste oi. Si nu presa e de vina. Ea doar ne reflecta pe noi, societatea.

  • Reply
    Ioana
    02/09/2018 at 2:51 PM

    Corect, dar nu baga toată țara în aceeași oală. Oameni de vârsta mea și a ta care citim și ne informam suntem foarte multi și nu suntem egali cu zero! Si suntem mult mai mulți decât eram acum 5-10 ani.

    Pe langa asta, marea majoritate a revistelor la chioșcurile pe lângă care mai trec sunt niște porcarii extraordinare și eu mă bucur într-un fel că nu sunt citite. Era mai grav dacă partea asta a populatiei, care e exact așa cum zici, inculta și ușor manipulabila, s-ar afunda și mai tare in prostie citind si mai multe tabloide.

  • Reply
    maddy
    03/09/2018 at 11:07 AM

    LOL zici ca e Napoleon in exil. pai daca ii este dor de tara sa vina inapoi ca i se asigura cazare si masa!

  • Leave a Reply