La fiecare 7 ore, un nou-născut din țara noastră moare într-o secție de neonatologie insuficient dotată.
Aceasta este realitatea. În țara noastră prea puțini copii primesc îngrijirea de care au nevoie și uneori asta înseamnă că ei mor. Este un adevăr îngrozitor cu care trebuie să ne confruntăm ca să schimbăm ceva. Să știm că avem o problemă și apoi să o rezolvăm.
România are cea mai mare rată a mortalității infantile din Uniunea Europeana (UE), cu 6 decese la 1.000 de nașteri vii, aproape dublu față de rata mortalității infantile în UE, care este de 3,4 decese la 1.000 de nașteri vii.
1.145 copii sub un an au murit doar în anul 2019 în România, iar 57% dintre bebelușii care nu supraviețuiesc sunt din mediul rural. Doar în 14 orașe din țară, acolo unde există secții de nivel III, dotate cu aparatura necesară terapiei intensive, nou-născuții cu probleme majore pot primi îngrijire adecvată. În restul de 169 de secții și compartimente de obstetrică-ginecologie și neonatologie de nivel I și nivel II se poate acorda doar asistență medicală minimă, unitățile fiind deficitare în dotări cu aparatură medicală care să stabilizeze sau să transfere micuții pacienți. Pentru a beneficia de îngrijire, bebelușii cu riscuri majore trebuie transferați de urgență spre secțiile de nivel III, însă pentru unii dintre ei transferul înseamnă o întârziere a intervenției medicale și are consecințe fatale. Unii nou-născuți așteaptă eliberarea unui loc până ce e prea târziu.
Un proiect al Fundației Vodafone se adresează acestei probleme și putem și noi să ne implicăm prin donații.
Iată mai multe detalii: Fondul Viață pentru Nou-Născuți este un program național de combatere a mortalității infantile prin creșterea capacității de îngrijire a nou-născuților cu afecțiuni grave din cele mai vitregite secții de neonatologie din România.
Prin acest program, Fundația Vodafone România a alocat 4,5 milioane de lei pentru proiecte de modernizare și dotare a unor secții de neonatologie din spitale din țară cu aparatură medicală, sisteme de telemedicină, dar și pentru pregătire a echipelor medicale. Șase secții de neonatologie din țară au primit fonduri pentru modernizare. Ele se află în Botoșani, Caransebeș, Craiova, Mediaș, Slatina și Târgu Mureș.
Este minunat acest demers și extrem de necesar. Putem să ne implicăm și noi prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către această cauză, dar și a companiilor care pot dona impozitul pe profit. Putem dona și prin SMS, cu mesajul RITM la numărul 8845, costul fiind de 2 EUR/ lună. Detalii despre toate variantele prin care se poate dona sunt pe site.
Toți bebelușii din România merită să trăiască. Chiar și cei care se nasc înainte de termen, chiar și cei care se nasc cu probleme medicale, și cei care se nasc în spitale în care nu există dotări. Nu știm ce viitor îi așteaptă, nu știm cum vor schimba lumea dacă vor ajunge la maturitate, putem doar să îi ajutăm să trăiască, să le dăm o șansă reală să se lupte pentru viața lor.
Sursă fotografii: Fundația Vodafone
No Comments